Sesiune de informare, conștientizare, sensibilizare și motivare desfășurată în cadrul proiectului pentru atragerea și menținerea resurselor umane calificate în școli defavorizate
Sesiune 5
1. Tema sesiune: Abilitățile emoționale
Sesiunea își propune sensibilizarea cadrelor didactice ce predau în școli din medii defavorizate și atragerea și menținerea acestora în grupul țintă al proiectului. Este o sesiune de autocunoaștere, ce vizează identificarea atitudinii cadrelor didactice faţă de procesul de dezvoltare profesională continuă printr-un exercițiu de reflecție individuală cu privire la statutul personal și profesional, raportat la instituția și comunitatea unde își desfășoară activitatea.
2. Obiective sesiune
Obiectiv general:
v Creșterea gradului de conștientizare, sensibilizare și motivare cu privire la importanța dezvoltării profesionale și implicarea în continuare în lucrul cu elevii din școli și comunități defavorizate.
Obiective specifice:
v Să identifice perspectivele esenţiale ale imaginii de sine, pornind de la cunoaşterea importanţei imaginii pozitive de sine şi optând în acest sens.
3. Mesaje din cadrul dezbaterilor
4 elemente ale inteligenţei emoţionale:
Ø Înţelegerea mai buna a propriilor emoţii – gestionarea eficientă a propriilor emoţii şi creşterea semnificativă a calităţii vieţii.
Ø Înţelegerea mai bună a celor din jur şi o convieţuire cu un grad de confort ridicat.
Ø Crearea de relaţii mai bune la toate nivelele cu cei din jur şi creşterea productivităţii şi a imaginii personale.
Ø Empatia este o modalitate de cunoaştere intuitivă. Este un mod de comunicare (mai ales, de receptare) afectivă. Este acel fel în care „ştim ce e în sufletul celuilalt”.
Abilităţi emoţionale:
• abilitatea de a interacţiona cu ceilalţi;
• abilitatea de a comunica cu ceilalţi;
• abilitatea de a coopera;
• abilitatea de a înţelege emoţiile altora;
• abilitatea de a cere ajutor şi de a oferi ajutor;
• abilitatea de autocontrol emoţional.
Factorii care îngreunează dezvoltarea abilităţilor emoţionale
• lipsa de comunicare în familie;
• nesupravegherea copiilor;
• dezinteresul părinţilor;
• familii unde persistă agresivitatea şi violenţa fizică şi verbală;
• dragostea excesivă a părinţilor;
• autoritatea excesivă – greşeli în educarea copiilor;
• lipsa regulilor;
• măsuri punitive de educare (bătaia, ameninţarea);
• judecarea copilului;
• privirea critică, ton supărat;
• etichetarea (,,eşti prost’’, ,,nu eşti bun de nimic’’, ,,eşti rău’’);
• mustrarea;
• blamarea;
• ameninţarea;
• compararea cu ceilalţi.
În esență, discuțiile din cadrul sesiunii vor fi orientate spre conștientizarea importanței evaluării periodice a stadiului de pregătire profesională, prioritizarea nevoilor și alegerea celei mai bune soluții de formare într-un anumit moment al vieții.
De asemenea, se va accentua faptul că trebuie avute în vedere beneficiile obținute pe termen lung, care se cuantifică în creșterea competențelor, dezvoltarea stimei de sine, creșterea gradului de satisfacție cu privire la utilitatea muncii depuse, creșterea autorității în fața elevilor și părinților, răspunsuri adecvate la provocările de a găsi noi metode sau soluții pentru a-i motiva pe copiii să învețe, creșterea respectului și aprecierii pentru profesia de cadru didactic.
Educația este esențială la orice nivel. Poți învăța din postura de elev dar și de profesor. Învățarea este un proces continuu care nu se oprește la o anumită vârstă.
Profesorii sunt cei care învață, dar nu doar pentru a-și completa informațiile profesionale și a obține un certificat, ci, mult mai important, pentru a-și dezvolta competențele profesionale și personale și a învăța cum să-i învețe pe elevi, adaptându-se la nevoile particulare ale acestora.
4. Aplicație:
Participanții sunt rugaţi să scrie o scrisoare către un părinte imaginar care îl neglijează pe copilul său; argumentarea se va centra pe trăirile copilului şi consecinţele acestor emoţii/experienţe.
Brainstorming
Se vor citi 4-5 scrisori și se va dezbate conținutul lor.