Individual, copilul se găsește în stare de dependență naturală și totală față de adult. Din punct de vedere social, copiii sunt considerați, inclusive din punct de vedere legal, o categorie vulnerabilă care, ca atare, are nevoie de garanțiile societății pentru asigurarea protecției. În acesti scop, pe lângă instituția „naturală” a familiei, societatea a proiectat, în ultimele două secole, mai ales, servicii și instanțe de protejare a copiilor acolo unde familia nu reușește să le asigure securitatea. Acestea sunt reprezentate mai ales de serviciile de asistență socială.
Serviciile de asistenţă socială se înscriu în cadrul serviciilor de protecţie socială. Acest sistem de protecţie socială are menirea de a susţine persoanele, grupurile, comunităţile care se află, la un moment dat, în situaţii de dificultate, înţelegând prin aceasta, aşa cum sublinia Zamfir (1999), faptul că nu mai pot să desfăşoare prin resurse proprii, o viaţă la standard minime considerate a fi normale. Putem clasifica mijloacele prin care se realizează protecţia socială în:
· Beneficii sociale financiare şi
· Servicii sociale
Beneficiile sociale financiare sunt, la rândul lor constituite din
1. beneficiile sociale contributorii (respectiv sistemul de asigurări sociale), cele constituite prin contribuția categoriilor angajate în activitate profesională. La acestea au acces persoanele numai în urma unei contribuţii anterioare și sunt exemplificabile ca pensii, ajutorul de boală şi indemnizaţia de şomaj.
2. De asemenea, tot beneficii sociale sunt considerate și beneficiile sociale non-contributorii (respectiv sistemul de asistenţă socială), care sunt acordate tuturor celor aflaţi în nevoie, fără ca acest ajutor să fie condiţionat de o contribuţie anterioară. Așa sunt alocaţiile pentru copii, bursele de studiu, subvenţiile la transport, pentru chirii etc.
Serviciile sociale se referă la o varietate de servicii ce se află, în majoritatea lor, în afara sistemului economic, și care au ca finalitate sprijinul categoriilor sociale în stare de necesitate. Există trei mari categorii de astfel de servicii:
1. Învăţământul, de care beneficiază toți copiii, indiferent de starea de necesitate în care se află. Învățământul este considerat un drept inalienabil al tuturor cetățenilor (conform Convenției ONU privitoare la drepturilor copilului) și, ca atare, este unul dintre serviciile sociale care dau măsura capacității administrative a unui stat.
2. Sănătatea, de asemenea un drept fundamental al tuturor cetățenilor şi un indicator al nivelului de eficiență și de dezvoltare a unei societăți.
3. Asistenţa socială, spre deosebire de cele două categorii de servicii enunțate anterior, se adresează unor categorii definite de cetăți, în legătură cu anumite nevoi concrete diagnosticate în rândul acestor categorii.
În general, serviciile sociale vizează compensare unui deficit de capacităţi la nivelul populației și a intituțiilor informale (familie, vecinătate etc.). Beneficiile sociale financiare, pe de altă parte, au rolul de a suplini un deficit de resurse financiare. Serviciile de asistenţă socială corectează, dezvoltă şi consolidează, subliniază Zamfir (1999), capacităţile personale şi sociale de funcţionare normală şi eficientă într-un mediu social dat, sprijinind indivizii, grupurile şi comunităţile pentru a-şi rezolva problemele în condiţiile în care capacităţile existente nu sunt suficiente. Sistemul global al asistenţei sociale se constituie, aşadar, din beneficiile sociale non-contributorii şi serviciile de asistenţă socială.
În România, ca în toate statelor europene și ca în majoritatea societăților care au recunoscut convenția internațională care definește copilul ca persoană cu drepturi specifice care trebuie protejate, sistemul de protecție a copilului presupune, similar sistemului general de protecție socială:
· beneficii sociale (alocații de creștere, ajutoare pentru copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora) şi
· servicii sociale (asistența medicală, învățământ, ajutoare sociale etc.).
În ceea ce privește eficiența, în anumite cazuri, sistemul de protecție socială a copilului este ineficient prin prea slaba implicare în situații de criză familială. Există situații în care criza familială nu este cunoscută/reclamată la instituțiile de asistență socială, sau situații în care aceste instituții nu pot interveni în rezolvarea crizei din cauza lipsei instrumentelor legale sau a resurselor umane/profesionale. În alte cazuri, sistemul de protecție socială și intervențiile în familii și comunități pot da naștere unor abuzuri, prin ignorarea bunăstării și intereselor copilului, așa cum se întâmplă în societăți extrem de dezvoltate din punctul de vedere al acestui sistem.
*
Drepturile copilului – obligaţiile sistemului de protecţie
În situaţia socială actuală, dată fiind intensitatea stresului la care sunt supuse familiile, mulţi copii sunt expuşi unor variate forme de pericole:
- unele din ele sunt specifice sărăciei: abandonul, instituţionalizarea, vagabondajul;
- altele fiind dependente de formule inadecvate de creştere a copiilor de către proprii părinţi: diferite tipuri de abuz şi neglijare.
Din conştientizarea tuturor acestor probleme rezultă nevoia sporită de intervenţie în favoarea copiilor. Schimbările care se întrevăd a fi necesare din punctul de vedere al integrării euro-atlantice presupun centrarea societăţii în mai mare măsură pe toţi copiii ei şi vizează o mai sensibilă raportare a comunităţilor locale, a politicienilor şi a guvernării în favoarea copiilor şi a familiilor lor, dar şi o mai mare profesionalizare a serviciilor sociale.
Recunoaşterea drepturilor copilului şi semnarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului de către peste 190 de state ale lumii a schimbat radical protecţia copilului: a mutat accentul de pe relaţia subiectivă de ajutor acordat copiilor aflaţi în situaţii de dificultate de către persoane mânate de spiritul caritativ, pe recunoaşterea drepturilor copilului de a fi ajutat şi pe obligaţia sistemului de protecţie de a da un ajutor eficient, efectiv.
Sistemul de protecţie a copilului
Sistemul ocrotirii copilului în vederea asigurării bunăstării sale poate fi definit ca fiind ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor suport material, asistenţă medicală, educaţie, condiţii de locuit şi întreţinere (Thoburn, apud. Roth, Antal, Baciu, 2007).
Se poate distinge între sensul larg şi cel restrâns al ocrotirii copilului. În primul sens, asigurarea bunăstării se referă la întreg evantaiul de servicii menite să asigure dezvoltarea, sănătatea, educaţia şi ocrotirea copiilor pentru prevenirea tulburărilor de dezvoltare şi de integrare socială, iar în cel de-al doilea protecţia copiilor este o structură separată, menită să ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii speciale de dificultate, fiind expuşi unor condiţii de creştere considerate dificile, care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică. A doua accepţie, mai restrânsă, este mai apropiată aceleia în care se realizează ocrotirea copilului astăzi, în România.
In legătură cu prima accepţie, mai largă, care cuprinde o arie extinsă de servicii, instituţii şi profesionişti care lucrează cu şi pentru copii, protecţia copilului are un rol integrator, în sensul că ea impune drepturile copilului şi interesul superior (primordial) al acestuia în faţa intereselor părinţilor, a celorlalte persoane care îl îngrijesc, al profesioniştilor şi al instituţiilor frecventate de copii şi de familiile sau susţinătorii lor. În acceptul de bunăstare a copilului, aşa cum este cuprins în Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului (ratificată, în sistemul legal românesc, prin Legea 18/1990), intră o gamă largă de servicii şi implicarea unor profesionişti care să apere copiii de orice fel de discriminări, de abuzuri sau de neglijare.
Bibliografie:
Roth M., Antal I., Baciu C. , 2007. Asistența socială și protecția drepturilor copiilor. Suport de curs. Disponibil online la
https://www.scribd.com/document/59119258/ASISTEN%C5%A2A-SOCIAL%C4%82-%C5%9EI-PROTEC%C5%A2IA-DREPTURILOR-COPILULUI (accesat la 12 iulie 2019)
Zamfir, C., 1999. Politica socială: 1990-1998. București: Expert