Societatea actuală cunoaşte o schimbare rapidă, dinamică, cu profunde transformări economice şi sociale, piaţa tradiţională a muncii tinde să devină o lume tehnologică foarte complexă, de aceea este necesar ca elevii să fie ajutaţi să-şi dezvolte potenţialul la maximum, să-şi proiecteze evoluţiile viitoare, să fie stimulaţi să-şi deschidă gândirea către noile oportunităţi pe care mediul socio-profesional le oferă.

Şcoala, prin profesorii ei, joacă un rol important în acest sens, prin valorile transmise şi prin atitudinile pe care le cultivă prin intermediul diferitelor arii curriculare. Pe de altă parte, şi mediul social, prin modelele pe care le promovează, influenţează setul de valori profesionale şi aspectele particulare ale activităţii profesionale care constituie pentru adolescenţi elemente care stau la baza motivaţiei muncii. Dacă alegerea este una corectă în sensul că forma de activitate corespunde capacităţilor, aspiraţiilor tânprului, ea reprezintă o decizie care deschide persoanei posibilităţi de realizare personală şi de siguranţă în viaţă.

Adolescenţa este perioada cea mai plină de tumult din viaţa omului, perioadă în care se făuresc cele mai îndrăzneţe planuri de viitor, când totul pare posibil. În această etapă, încărcată de frământări, adolescentul se întreabă „Ce voi face acum? Să urmez o facultate sau să mă angajez? Ce profesie mi-ar plăcea”? De ce pregătire am nevoie pentru a putea practica această profesie? Mi se potriveşte această profesie, voi putea face faţă cerinţelor de muncă?” Toate aceste întrebări au menirea de a-l ajuta pe adolescent să-şi croiască drumul spre integrarea socială, să-şi aleagă drumul în viaţă. De multe ori dorinţele, aspiraţiile depăşesc posibilităţile de realizare ale tânărului entuziast şi dacă nu intervenim la timp pot apărea decepţiile şi dezamăgirile, care uneori au repercusiuni nefavorabile asupra întregului curs al vieţii. Tânărul de azi  va trebui să fie pregătit să facă faţă numeroaselor schimbări în cunoaşterea umană, în muncă, în mediu şi în conţinutul vieţii.

O bună alegere a profesiei, precum şi posibilitatea de adaptare la schimbările pieţei muncii crează premisele favorabile pentru întemeierea unei familii bune, crează un climat favorabil pentru creşterea şi educarea copiilor, permite o viaţă rezonabilă şi demnă. Realizarea acestui deziderat îi revine şcolii prin diferite programe de orientare şcolară şi profesională. Planificarea carierei este procesul de conturare a unei direcţii de carieră, stabilirea unor scopuri pentru carieră şi iniţierea acţiunilor pentru atingerea acestora. Este un proces continuu de ajustare a scopurilor propuse la caracteristicile personale şi la dinamica ofertei educaţionale şi profesionale, proces subordonat idealului educaţional actual, prin care se doreşte dezvoltarea de personalităţi libere, creatoare şi întreprinzătoare.

Tranziţia către economia de piaţă a produs schimbări în structurile social – economice (apariţia firmelor cu capital privat, restructurarea marilor întreprinderi etc.) conducând la modificarea grilei valorilor personale şi a celor asociate muncii a tinerilor. Toate acestea au influenţat reprezentările indivizilor despre muncă. Schimbarea atitudinii faţă de muncă este, însă, un proces complex, care vizează schimbarea mentalităţii şi care se formează în timp.

CARIERA DIDACTICĂ

În managementul resurselor umane, în sens tradițional, cariera profesională înseamnă osuccesiune de etape în urma carora individul ajunge într-o funcție importantă, cu recunoaștere socială și bine platită (cariera didactică, militară, medicală etc.). Luând în considerare și aspectele psihosociale implicate în cariera profesională, din necesitatea de a acorda importanță și protecție individului, specialiștii străini din domeniul resurselor umane au ajuns la concluzia că acest concept are mai multe sensuri, sensuri care constituie de fapt modalități diferite depercepție individuală a carierei.

Astfel, se delimitează mai multe "înțelesuri" ale carierei prin avansare, profesie, succesiune de posturi de-a lungul vieții, serie de roluri de-a lungul vieții legate de experiență, percepere individuală a succesiunii de atitudini și comportamente (cariera subiectivă), cadrul dinamic în care o persoană își percepe viața în întregul ei. Se face distincția între cariera obiectivă (care include dezvoltarea personalului și implică promovare, specializare, motivare, planificare a resurselor umane etc.) și cariera subiectivă (care are în vedere perceptia de sine și rolul profesiei în viața fiecărui individ). Apreciem că nu ar trebui să existe această diferențiere decât din motive știintifice și/sau pedagogice, deoarece realitatea nu face distincție între social și individual. Singura deosebire este aceea a perspectivei din care se abordează problematica - a individului sau a organizației.

Pentru a defini cariera trebuie să avem în vedere:

-       contribuţia individului la dezvoltarea propriei cariere;

-       contribuţia organizaţiilor în care evoluează;

-       contextele pe care le intersectează;

-       calitatea legislaţiei specifice şi maniera de aplicare a acesteia.

Cariera este o succesiune de activităţi şi poziţii profesionale pe care o persoană le atinge, ca şi atitudinile, cunoştinţele şi componentele asociate, care se dezvoltă de-a lungul timpului.

Cariera este un proces dinamic în timp, care are două dimensiuni:

-       Cariera externă – succesiunea obiectivă de poziţii pe care individul le parcurge în timp

-        Cariera internă – interpretarea pe care o dă individul experienţelor obiective prin prisma subiectivităţii sale.

-       Cariera presupune interacţiunea între factorii organizaţionali şi cei individuali.

Percepţia postului ca şi poziţia adoptată de către individ, depind de compatibilitatea între ceea ce concepe individul potrivit pentru sine (aptitudini, nevoi, preferinţe), şi ceea ce reprezintă postul de fapt (constrângeri, oportunităţi, obligaţii).

Cariera oferă o identitate ocupaţională; profesia, poziţia ocupată, organizaţia în care lucrează fac parte din identitatea individului.

Oamenii sunt diferiţi între ei dar, în acelaşi timp, putem determina şi lucruri pe care le au în comun. Utilizând sisteme de clasificare se pot identifica asemănări şi diferenţieri în orientarea carierei.

Orientarea carierei este deci, acel tipar relativ stabil al talentelor, valorilor, atitudinilor şi activităţilor ocupaţionale.

Educaţia pentru carieră include subiecte care nu sunt, aparent legate de exercitarea unei profesii, precum: viaţa de familie, petrecerea timpului liber, creşterea şi educarea copiiilor, problema economic familială, chestiuni legate de valori şi calitatea vieţii, modul de a face faţă situaţiilor dramatice din viaţă, decese, divorţ, cataclisme naturale, şomaj, privarea de libertate,etc.

Dezvoltarea în carieră şi educaţia pentru carieră au, ca termeni conecși consilierii, o arie longitudinală mai extinsă. Dacă procesul consilierii este, de obicei, strict individualizat,

direcţionat către un grup de clienţi sau către un client, educaţia pentru carieră şi dezvoltarea în carieră se referă la un eşalon de vârstă cu o plajă mult mai extinsă.

Dezvoltarea carierei vizează toate aspectele vieţii aflate în devenire şi cu o dinamică specifică în diferite planuri, adică:

 autocunoaşterea şi formarea deprinderilor de relaţionare interpersonală;

 educaţia şi formarea profesională iniţială;

 educaţia şi formarea profesională continuă;

 asumarea de roluri în viaţă;

 modul de integrare, trăire şi planificare a diferitelor evenimente ale vieţii.

Cariera este influenţată de un spectru larg de factori: nevoi personale, context social şi economic, interese, alte preocupări ale vieţii adulte et

Sunt cadrele didactice o categorie socioprofesională aparte, sunt definitorii câteva elemente centrale atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional?

O serie de studii tind să confirme o astfel de aserţiune descrie structura motivaţională a cadrelor didactice în următorii termeni:

-       aşteptări educaţionale înalte;

-       motivaţii economice şi aşteptări financiare reduse;

-       nevoia unor standarde etice înalte;

-       nevoia de a comunica fapte şi idei altor persoane la un nivel interpersonal.

Următoarele motive sunt satisfăcătoare pentru cadrul didactic, ca elemente de echilibrare şi de susţinere a dezvoltării în carieră:

-       dedicarea pentru profesie şi pentru activitatea cu copiii;

-       succesul obţinut în sala de clasă – recompensele profesionale pe care cadrul didactic le primeşte prin aceea că observă realizările elevilor;

-       statutul obţinut în comunitate, prin aceea că exercită o profesie respectată;

-       pregătirea obţinută prin formarea iniţială şi continuă în domeniu;

-       condiţii de muncă favorabile exercitării în bune condiţii a profesiei (unde intră atât disponibilitatea materialelor didactice necesare cât şi sprijinul oferit din partea managementului şcolar, implicarea părinţilor etc.);

-       posibilitatea de promovare şi avansare în carieră.

Pentru a explica de ce aleg tinerii cariera didactică s-au identificat următoarele motive:

- influenţa provenită de la familie;

- influenţa exercitată de către prieteni;

- influenţa provenită de la un model pozitiv de cadru didactic;

- influenţa provenită de la un model negativ de cadru didactic;

- necesitatea de „a face o diferenţă” în sensul sprijinirii comunităţii din care provin, de a oferi şanse egale de dezvoltare elevilor;

- „chemarea” resimţită spre profesiunea didactică (sau vocaţia pedagogică);

- iubirea faţă de copii/oameni/pasiunea pentru predare;

Aptitudinile sunt însuşiri sau sisteme de însuşiri, superior dezvoltate, care mijlocesc performanţe supramedii în activitate.

-       nu orice însuşire psihică este aptitudine, ci numai aceea care favorizează desfăşurarea unei activităţi cu rezultate supramedii;

-       prezenţa unei aptitudini ar putea fi indicată de (referitor la acţiune): rapiditate, volum, precizie, originalitate, eficienţă;

-       aptitudinile diferenţiază oamenii, elementul principal constituindu-l randamentul (comportament eficient) calitativ şi cantitativ;

-       aptitudinile explică diferenţele între oameni în ceea ce priveşte posibilitatea însuşirii anumitor cunoştinţe, priceperi, deprinderi;

-       sunt un “aliaj” între ereditar şi dobândit (exerciţiu, efort, interes, mediu);

-       aptitudinile sunt atât premise, cât şi rezultate ale învăţării;

-       punerea în valoare a aptitudinilor şi obţinerea performanţelor în activitate sunt condiţionate de participarea altor componente ale personalităţii: motive, interese, scopuri, efort voluntar, perseverenţă.

Talentul este o combinare specifică de aptitudini care asigură posibilitatea unei execuții superioare într-o activitate complexă. Cu alte cuvinte, talentul este o aptitudine complexă de nivel superior.

Toate aceste exemple – preluate după Al. Roşca - ne arată de ce trebuie să fim prudenţi în prognoza negativă în ceea ce priveşte posibilităţile copiilor. Ceea ce a părut imposibil la o anumită etapă de dezvoltare a copilului se dovedeşte posibil într-o etapă următoare, ca o consecinţă a unei acţiuni educative juste.

Conform psihologiei moderne : interacţiunea factorilor ereditari şi a factorilor de mediu este foarte importantă. Factorii ereditari au rol de condiţionare a aptitudinilor şi nu de determinare, dotarea ereditară poate îngreuna sau uşura formarea aptitudinilor.

Aptitudinile şi succesul profesional

Aptitudinile favorizează obţinerea succesului profesional (nu în exclusivitate);

 Aptitudinile se constituie în cerinţe obligatorii pentru exercitarea unor profesii. În acest sens se alcătuieşte psihograma - document care cuprinde aptitudini pe care trebuie să le deţină cel care doreşte să aleagă o anumită profesie. Dacă nu există capacităţile necesare putem vorbi de inaptitudini - ele constituie piedici serioase pentru practicarea profesiei (pot fi absolute – prezenţa lor împiedică fundamental buna desfăşurare a activităţilor şi relative – prezenţa lor nu împiedică în mod fundamental nici cantitatea , nici calitatea prestaţiilor).

Printre aptitudinile speciale se numără în primul rând aptitudinile profesionale. O anumită combinaţie de capacităţi şi însuşiri asigură succesul într-o activitate profesională sau alta.

Aptitudinea didactică.

Profesorului i s-ar cere următorul set de aptitudini: înţelegere verbală, exprimare verbală, raţionament deductiv (tipic pentru procesul de predare), o bună memorie (a reţine chipurile elevilor), capacitatea de ordonare a informaţiei (progresia logică a expunerii), fluenţa ideilor (a găsi exemple alternative şi versiuni multiple ale aceleiaşi prezentări), originalitate, sensibilitate la probleme, dexteritate manuală (utilizare reuşită a mijloacelor tehnice de instruire). Alţi autori detaliază aptitudinile pedagogice în termeni mai specifici: - a preda în mod accesibil; - a cunoaşte şi înţelege elevul, psihologia lui, lumea lui interioară; - spirit de observaţie şi atenţie distributivă pentru a avea simultan sub control mai multe lucruri; - sentimentul noului, preocuparea de a învinge rutina, de a găsi mijloace, procedee, metode care să facă munca instructiv educativă mai eficace (ceea ce se numeşte creativitate în munca pedagogică); - aptitudini organizatorice, având în vedere că profesorul lucrează cu un colectiv de elevi, care trebuie să fie organizat şi totodată trebuie să-şi organizeze şi să-şi planifice propria muncă cu elevii (de exemplu, organizarea lecţiei, încadrarea în timp a predării materialului); - limbaj clar şi expresiv, vocabular bogat; - un anumit patos, entuziasm, care să-l facă să vorbească despre descoperiri, călătorii, expediţii, ca şi când ar fi participat el însuşi la ele.

Un alt pas in alegerea profesiei potrivite și întocmirea unui plan de carieră este acela de a avea o evaluare cât mai corectă şi obiectivă asupra aptitudinilor.

La evaluarea profesională se ia în calcul:

o       aptitudinil

o       valorile

o       personalitatea

Evaluarea personalităţii ne va furniza de asemenea date relevante în alegerea viitoarei meserii.

Evaluarea valorilor ne va ajuta de asemenea să înţelegem ce ne dorim în viaţa profesională.

Evaluarea aptitudinilor ne va ajuta să înţelegem care sunt activităţile la care ne pricepem cel mai bine, dar şi care ne fac plăcere.

Numai printr-o corelare între aptitudinile noastre reale şi dorinţa de a exercita o profesie anume putem ajunge să avem succes.

BIBLIOGRAFIE

Șandru V., Management și consiliere pentru cariera didactică, URL: http://www.ccdvl.ro/images/docs/

Jigău M. ( coord.) ( 2006), Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici, Ed. Afir, Bucureşti

 

C. Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006.