Fenomenul de antrenare a resurselor umane gravitează în jurul motivaţiei. Acesta este factorul psihologic care determină activarea performanţei şi a eficienţei. Motivarea în resurse umane înseamnă a motiva oamenii în activitatea lor. Nu înseamnă în primul rând a-i răsplăti băneşte, ci a îmbunătăţii reprezentările mentale/sociale cu privire la muncă, la organizaţia în care ea se desfăşoară şi la produsele obţinute prin respectiva activitate. A motiva oamenii în munca lor înseamnă a le răsplăti băneşte contribuţia la progresul instituției – iniţiativa, efortul şi reuşita – dar, mai ales, de a dezvolta pentru ei înşişi utilitatea dată de dimensiunea subiectivă a muncii. Şi pentru aceasta nu-i suficient să îmbunătăţeşti câteva caracteristici vizibile ale muncii şi recompensei sale, ci trebuie făcute unele progrese în reprezentările mentale cu privire la muncă, la firma în care ea se desfăşoară şi la produsele sale.

 

Analizându-se fenomenul motivaţiei, s-au descoperit două surse de alimentare:

- una subiectivă şi

-una obiectivă.

Dimensiunea obiectivă – utilizează ca principală sursă motivaţională efectul inegalităţii în recompensarea muncii. Repartiţia egală a veniturilor are efect demotivant. Diferenţierea recompenselor băneşti în funcţie de eficacitate, de calificare şi de reuşită constituie o modalitate eficientă de motivare.

Dimensiunea subiectivă a muncii foloseşte drept sursă motivaţională efectul recompenselor nepecuniare. Numeroase studii au atras atenţia asupra faptului că multe categorii de indivizi pot fi motivaţi în acţiunile lor tot atât de bine şi pe alte căi decât cele băneşti, materiale. Paraschiv Vagu şi Ion Stregăroiu în lucrarea „Motivarea în muncă: de la teorie la practică“ prezintă trei domenii de surse de motivare care sunt în măsură să influenţeze comportamentul individului în muncă. În figura nr. 1.1. sunt prezentate aceste domenii de surse de motivare şi gradul posibil de influenţă a acestora.

Formele motivării

 Formele motivării grupează circumstanţele, modalităţile şi mijloacele de natură diversă prin care organizaţiile şi, respectiv, managerii influenţează şi orientează comportamentul indivizilor şi al grupurilor. Pentru a relata, prin contrast, valenţele fiecărui tip de motivaţie, studiul teoretic le grupează în perechi componente opuse.

 Delimitarea motivării pozitive şi, respectiv, negative are la bază criteriul influenţei motivaţiilor asupra mărimii satisfacţiilor personalului din participarea la procesele de muncă din cadrul instituției.

SURSELE MOTIVĂRII

FORŢE EXTERNE

-Stilul de management

- Cultura organizaţională

- Obiectivele şi structura organizaţiei

 - Tipul de muncă

- Recunoaşterea meritelor

- Mediul

FORŢE INTERNE

-Voinţa

- Dorinţa

- Valorile –

Obiectivele personale

- Ambiţiile

FORŢELE TIMPURII

- Influenţa genetică

- Mărimea familiei

- Experienţa din copilărie

- Profeţiile

- Părinţii

GRADUL POSIBIL DE INFLUENŢĂ

Înalt

Mediu

Redus

 Motivarea pozitivă are în vedere creşterea eforturilor şi contribuţiei personalului la realizarea obiectivelor instituției, pe baza amplificării satisfacţiilor sale din participarea la procesul muncii ca urmare a realizării sarcinilor atribuite, în condiţiile în care nivelul obiectivelor şi sarcinilor de realizat este accesibil majorităţii salariaţilor, iar motivaţiile utilizate preponderent asigură creşterea veniturilor salariaţilor, a moralului şi statutului lor corespunzător aşteptărilor. Managerul trebuie să-şi construiască o adevărată structură a motivaţiei pozitive care să ofere fiecărui individ în parte tipul de satisfacţii la care este sensibil.

Aspecte ale motivaţiei pozitive

Factorii motivatori

Una dintre metodele cele mai folosite este aceea de implicare a angajatului în mod efectiv în activitatea organizaţiei, pentru a-i da sentimentul că nu este un simplu angajat, ci un partener. În acest fel, binele organizaţiei devine binele său personal, ceea ce e o motivaţie mult mai consistentă decât orice mărire de salariu.

Factori motivatori care pot fi folosiţi:  

- cutia cu sugestii;

- politica uşilor deschise;

 - cercuri de calitate;

- programe de lucru flexibile;

- promovarea muncii în echipă;

- promovarea creşterii calităţii vieţii.

Un alt tip important de motivaţie este dat de implicarea organizaţiei în planurile de viaţă ale

angajatului, făcând lucruri care au influenţă în viaţa sa personală (asigurarea unei bone, a unei

menajere sau a unei asistente medicale pentru părintele salariatului etc.).

            Factorii care menţin motivarea angajaţilor

Pentru a putea menţine motivaţia trebuie recunoscute mai întâi cauzele posibile ale lipsei

de motivaţie a angajaţilor.

Principalii factori demotivatori sunt:

- nesiguranţa privind păstrarea locului de muncă;

- condiţii de muncă neprielnice sau chiar periculoase;

- nivelul scăzut al salariului;

- inechitatea în privinţa salariilor acordate personalului;

- tratarea diferită a angajaţilor din instituție sau întreprindere;

- probleme personale acute (sănătate, distanţa mare între serviciu şi locuinţă, condiţii de

locuit etc.)

 Potrivit lui Horald Preyer, primii cinci factori de demotivare sunt:

 Lipsa oportunităţilor de dezvoltare;

 Neexplicarea deciziilor importante;

 Blamarea greşelilor;

 Izolarea departamentală;

Factorii care menţin satisfacţia în muncă a personalului nu cresc motivarea angajaţilor,

dar lipsa lor crează insatisfacţia şi demotivarea acestora. Factorii care menţin motivarea

angajaţilor sunt:

 a) Factorii economici se referă la salarii sau la beneficii materiale oferite angajaţilor.

 b) Condiţiile de muncă neprielnice (localizare neatractivă, existenţa unor riscuri de

îmbolnăvire sau accidente, probleme legate de luminozitate, căldură, aerisire) distrag atenţia şi

alimentează frustrarea angajaţilor.

c) Siguranţa postului se referă în principal la privilegiile oferite angajaţilor cu vechime în

întreprindere dar şi modul în care sunt enunţate şi se aplică politicile, regulamentele şi

procedurile de instituție.

d) Factorii sociali se referă la: statutul ocupat în instituție, titlul postului, gradul de

supervizare exercitat, existenţa unui birou propiu.

Factorii care cresc motivarea angajaţilor

Factorii care cresc motivarea angajaţilor sunt factori psihologici: aduc acea satisfacţie

suplimentară pe care o caută angajaţii în muncă. Aceşti factori se orientează în special asupra

conţinutului posturilor ocupate de angajaţi şi atunci când sunt prezenţi, satisfacţia în muncă a

angajaţilor tinde să crească.

Principalii factori motivatori sunt:

-          salariul potenţial bun;

-          un pachet de beneficii (facilitarea unor împrumuturi, călătorii în străinătate etc.);

-          autoritatea,

-          resposabilitatea pe post;

-          recunoaşterea de către conducerea instituției şi de către colegi a succeselor în muncă;

-           dezvoltarea profesională.

a) Nivelul salariului este văzut ca o măsură importantă în instituție de motivare a unui angajat.

Mai ales pentru angajaţii la nivelurile ierarhice joase (muncitori, funcţionari), principala funcţie

de motivare o constituie perspectiva unor salarii mai mari.

b) Beneficii atractive. Acolo unde salariul încetează să mai motiveze, un pachet atractiv de

beneficii poate prelua rolul de stimulare în muncă.

c) Atractivitatea muncii prestate. Postul în sine, atractivitatea acestuia, poate oferi cele mai

importante şi motivante recompense. Nu trebuie subestimată putere motivaţională de a şti să faci

bine un lucru şi de a-l face bine din atracţie, din pasiune, de aici creşte autoritatea şi

responsabilitatea pe post.

d)Urcarea într-o ierarhie (promovarea) este o formă de recunoaştere a dezvoltării

profesionale şi îl motivează pe cel promovat.

Surse de motivație din școală

1.Continutul muncii de profesor si reletiile cu elevii.

2.Conducerea scolii.

3.Performantele elevilor.

4.Relatiile cu colegii.

5.Atmosfera generala din scoala.

6.Dotare materiala a scolii.

7.Prestigiu social al profesiunii.

8.Salariul

Un aspect pozitiv este faptul ca una din cele mai puternice surse de satisfactie profesionala o constituie conducerea scolii , aceasta fiind considerata ca cea mai putin generatoare de stres.

Concluzie

,, Nici o profesiune nu cere posesorului ei atata competenta, daruire si umanism ca cea de educator, pentru ca in nici una nu se lucreaza cu un material mai pretios, mai complicat si mai sensibil decat omul in devenireancorat in prezent, intrezarind viitorul si sondand dimensiunile posibile ale personalitatii, educatorul instruieste, educa, indeamna, dirijeaza, cultiva si organizeaza, corecteaza, perfectioneaza si evalueaza neincetat procesul formarii si desavarsirii calitatilor necesare omului de maine »