Într-o nu știu care vară,
Într-un nu știu care sat,
Sub un nu știu care pat,
Stă pitită o pisică, fiindcă aflase dintr-o carte....
Scopul principal al acestei sesiuni este de a descoperi intenția pozitivă a fricii și de a sublinia rolul deosebit pe care această emoție o are în adaptare, protejând de pericole.
Împreună cu participanții vom realiza câteva exerciții de gestionare a fricii, și vom vizualiza un film cu câteva din tehnicile ce se bazează pe principii cognitiv comportamentale folosite din plin de terapeuţi pentru a reduce anxietatea larg răspândită.
Partea despre cogniţie îi ajută pe copii şi adulţi deopotrivă să-şi stăpânească gândurile, iar partea comportamentală îi învaţă un set de abilităţi constructive. Psihoterapia cognitiv comportamentală este o intervenţie ţintită şi structurată, care pune accentul pe învăţarea şi exersarea de noi modalităţi de gândire şi strategii comportamentale care să asigure managementul emoţiilor problematice şi adaptarea la mediu (David D., Dobrean A., Goţiu M. p. 105).
Frica s-a menţinut de-a lungul evoluţiei pentru că este utilă (Bacus A. p.8). Uneori ne poate salva, este preţioasă, făcând parte din dezvoltarea oricărui copil sănătos. Frica este unul din primele procese care fac parte din maturizare, fiind o emoţie provocată de conştientizarea unui pericol.
Mulţi dintre noi suferă de o „tulburare anxioasă”. Cifrele arată undeva 15-20%, iar un studiu american arată că nivelul mediu de anxietate al tinerilor s-a dublat în ultimii 40 de ani. Dacă în doze mici, anxietatea este un carburant, în doze mari este o suferinţă ce ne împiedică să trăim.
Fricile, fobiile sau diferitele forme ale anxietăţii sunt cel mai adesea stări afective obişnuite în copilărie şi adolescenţă, cel mai adesea tranzitorii (David D., Dobrean A., Goţiu M. P.87).
Stresul zilnic provocat de griji este ceea ce ne macină zilnic în interior şi nu ne lasă să fim fericiţi. Ştirile şi bârfa, pe lângă grijile zilnice sunt suficiente cât să nu ne mai lase timp pentru lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.
Există o teamă de eşec însă există şi o teamă de succes
Dacă ai succes, cum va schimba asta lucrurile din jurul tău? Cum se va schimbă comportamentul oamenilor faţă de ţine? Toate astea creează teama de a avea succes. Ne facem griji pentru lucruri care nici măcar nu există.
Să nu îţi mai fie frică! Dă tot ce ai mai bun în fiecare zi!
Împlinirea noastră ca oameni vine exact din opusul a ceea ce ne învaţă societatea de consum. Cumpărăm obiecte materiale de care nu avem neapărată nevoie. Satisfacţia şi împlinirea noastră vin din altceva. Darurile noastre naturale, dezvoltarea abilităţilor noastre care ne fac unici în lume, sentimentul că realizăm ceva valoros în viaţă, lagături şi prietenii puternice, relaţii care durează pentru totdeauna, forma fizică şi sănătatea, să oferim iubire necondiţionată, să educăm copii, tineri şi chiar adulţi, să creem valoare pentru alţi oameni. Să facem artă, să creăm, să fim tot timpul la limita superioară a dezvoltării şi evoluţiei noastre.
Te-ai născut cu tot ce ai nevoie pentru a fi o persoană extraordinară
Cum scapi de frică în 2 timpi şi 3 mişcări (Andy S.)
Recunoștința elimină frica!
Înainte să judeci această idee, te invit să faci un mic experiment:
1. Ia o coală albă de hârtie și scrie pe ea un lucru de care te temi.
Alege oricare lucru care pe o scală de la 1 la 10 are un grad de emoție echivalent cu nota 6 sau 7.
2. Imaginează-ți că te afli în situația respectivă și „gustă” din emoția fricii.
3. Schimbă locul în care ai stat cât ai parcurs primii doi pași ai experimentului cu un alt loc și ia o altă foaie de hârtie. Pe această foaie nouă, scrie cel puțin 50 de lucruri simple pentru care ești recunoscător în viața ta. Concentrează-te pe ideea de simplitate.
Fii specific și păstrează simplitatea în minte.
După ce ai scris 50 de lucruri pe foaia recunoștinței, gândește-te din nou la acel eveniment care îți produce teamă.
Cum te simți acum în legătură cu situația respectivă?
Cel mai probabil frica s-a diminuat sau are o altă semnificație.
Principiul este simplu: Frica și recunoștința sunt două emoții atât de opuse încât sistemul nervos nu le poate experimenta pe amândouă în același timp.
În consecință, dacă alegi să îți inunzi „circuitele” cu recunoștință, vei simți mai puțină frică.
În cazul în care vrei să reduci teama la voință și în timp scurt, în multe din situațiile de dificultate medie spre mare din viața ta, iată ce te îți sugerez să faci:
1. Fă o listă cu 100 de lucruri pentru care simți recunoștință profundă în viața ta.
2. Împarte-le cum simți tu că este mai potrivit, în mini-liste de câte 10 si scrie cele 10 liste pe cartoane de mărimea unor cărți de vizită.
3. Ia-le cu tine și folosește-le ori de căte ori ai nevoie de o stare mai bună ca să obții performanță: extrage un card din cele 10 și citește lista.
Dacă simți că ai nevoie, extrage un al doilea card și tot așa (în majoritatea cazurilor nu va fi nevoie).
Marele avantaj este că nu vine cu o soluție exterioară de la vreun profesionist motivațional ci lucrează cu propriile tale convingeri și emoții.
În acest materia este doar o structură – o secvență de pași in care să pui propriile tale gânduri, emoții, idei și conținuturi.
Vei fi uimit de rezultat!
În cartea „Ce să faci când ţi-e frică să te bagi în pat ” un ghid pentru copiii care adorm greu scrisă de dr. Dawn Huebner şi publicat de Asociaţia Americană de Psihologie sunt oferite câteva instrumente pentru a învinge problemele obişnuite ce apar la ora culcării, de la spaime la minţi hiperactive şi la corpuri neliniştite. Cu ajutorul acestui ghid se pot dezvolta deprinderi şi aptitudini noi, care-i pot fi de folos copilului, dar şi părintelui, în viaţă, învăţându-l cum să rezolve spaimele, cum să-şi relaxeze corpul şi cum să-şi liniştească mintea, despre cum să-şi stabilească obiective şi cum să le îndeplinească.
Referințe bibliografice:
American Psychiatric Associations. (2013). Diagnosticand Statistical Manual of Mental Disordes (ediția a 5-a). Washington, DC: Author.
Bacus A., Ajută-ţi copilul să-şi învingă frica. (2008). Bucureşti: Teora
David D., Dobrean A., Goţiu M., Retman şi Retmagia. (2015). Bucureşti: Trei
https://www.andyszekely.ro/cum-scapi-de-frica-in-2-timpi-si-3-miscari-2/