Obiectivele urmărite de programele de formare pentru cadrele didactice sunt, conform Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar (2009), actualizarea şi dezvoltarea de competenţe, dobândirea de noi competenţe. În Anexa 1 a metodologiei mai sus amintite se precizează că proiectarea, implementarea şi evaluarea programelor de formare continua a personalului didactic se bazează pe  modelul abordării prin competenţe, ca modalitate de defnire şi recunoaştere a rezultatelor formării. Potrivit aceleiaşi Metodologii (art. 4), formarea continuă a cadrelor didactice are la bază conceptul de dezvoltare cumulativă a nivelului de competenţă a personalului didactic.

             Nivelul de competenţă vizat prin stagiile de formare continuă este evaluat în funcţie de:

• capacitatea cadrului didactic de a mobiliza, a combina şi utiliza în mod autonom capacităţile de cunoaştere, deprinderile şi competenţele generale şi cele profesionale în acord cu diversele cerinţe specifce unui anumit context, situaţii sau probleme;
• capacitatea cadrului didactic de a face faţă schimbării, situaţiilor complexe şi neprevăzute.
Formarea continuă a cadrelor didactice se fundamentează pe conceptele cadrului European al califcărilor privind învăţarea pe parcursul întregii vieţi şi pe cel al centrării pe rezultatele învăţării (Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, 2009). De aceea, evaluarea rezultatelor învăţării în cazul programelor de formare pentru cadrele didactice trebuie să se raporteze la competenţele pe care programul de formare îşi propune să le formeze, dezvolte, actualizeze.
           În Metodologia de acreditare a programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar problematica evaluării benefciarilor apare la capitolul V – Elaborarea programelor de formare continuă în vederea acreditării,
• art. 18 b) – în care se precizează că dosarul de autoevaluare depus de furnizorul programului de formare continuă trebuie să dovedească respectarea criteriilor curriculare: necesitatea/ utilitatea programului de formare; obiectivele, structura planului - cadru de formare, modalităţile de evaluare şi resursele de timp alocate;
• art. 20 f) – în care se precizează că evaluarea fnală a benefciarului se realizează prin susţinerea în şedinţă publică a unui proiect/ teme din portofoliul realizat sau a unei lucrări elaborate în acest scop. Din comisia de examinare constituită în acest scop face parte şi un reprezentant al CNFP sau al CSA. Aprecierea portofoliului şi a susţinerii proiectului/
temei/ lucrării se face prin califcative (Excelent, Foarte Bine, Bine, Sufcient, Insufcient). Bugetul de timp alocat evaluării face parte din durata totală a programului de formare continuă.
Evaluarea benefciarilor programelor de formare continuă pentru cadre didactice

Informaţiile cuprinse în acest paragraf au la bază rezultatele Analizei situaţiei curente în evaluarea competenţelor formate/ dezvoltate cadrelor didactice prin programele de formare continuă acreditate (Kovacs, M. 2010).

• Deşi programele de formare continuă pentru cadre didactice sunt construite pentru formarea/ dezvoltarea de competenţe şi aspectele legate de evaluarea cursantului sunt acoperite de documentaţia de acreditare a programului de formare, în majoritatea situaţiilor se realizează mai degrabă o evaluare a cunoştinţelor acumulate de cursant decât o evaluare a competenţelor formate/dezvoltate prin programul de formare.
• Furnizorii de programe acreditate de formare continuă a cadrelor didactice încurajează benefciarii să evalueze utilitatea programului de formare din propria perspectivă. Sunt situaţii în care, furnizorii de programe de formare continuă cer directorilor de şcoală să precizeze cum anume vor monitoriza aplicarea la clasă a celor învăţate la cursul de formare dar aceasta nu înseamnă că directorii benefciarilor monitorizează dacă
şi cum anume benefciarul utilizează competenţele vizate de stagiul de formare. Lipsa unei culturi a dezvoltării profesionale la nivelul şcolilor ne fac să afrmăm că această recomandare este extrem de rar pusă în practică. În general, după evaluarea cursanţilor furnizorii de formare continuă nu mai urmăresc dacă competenţele dezvoltate de curs sunt utilizate de cadrele didactice în context şcolar.

• Sunt utilizate o varietate de instrumente pentru evaluarea benefciarilor programelor de formare continuă pentru cadre didactice: proiectul (individual sau de grup), portofoliul, evaluare on-line, eseul etc.

• Cel mai des utilizat instrument de evaluare este portofoliul. Atunci când piesele din portofoliu sunt precizate încă de la început şi cursanţii sunt pregătiţi referitor la cum anume trebuie să îşi construiască portofoliul, benefciarii consideră că portofoliul demonstrează progresul pe care l-au făcut în dezvoltarea competenţelor vizate de programul de formare.

Atunci când portofoliul conţine doar planuri/planifcări şi nu conţine dovezi ale implementării planurilor/planifcărilor şi rezultate ale activităţii elevilor ca urmare a implementării planurilor, este greu de evaluat dacă benefciarii şi-au format/dezvoltat competenţele vizate de programul de formare.

• Benefciarii interesaţi de dezvoltarea competenţelor profesionale simt nevoia unei evaluări autentice, au nevoie de îndrumare şi feedback în aplicarea celor învăţate la clasă. De aceea, dacă unele din piesele portofoliului sunt pregătite parţial în timpul sesiunilor de formare, feedback-ul colegilor şi al formatorilor spriină benefciarul în a
conştientiza nivelul la care şi-a dezvoltat o anume competenţă prin participarea la curs.
Redăm mai jos părerea unui reprezentant al unei organizaţii ne-guvernamentale, furnizoare de programe de formare continuă acreditate pentru cadre didactice:
La cursurile noastre acreditate, evaluarea competenţelor se face în concordanţă cu prevederile OMEdC 4611/2005. După fecare modul, cursanţii sunt evaluaţi de către formatori. Se evaluează implicarea fecărui cursant în activităţi, relaţionarea cu ceilalţi colegi, înţelegerea şi aplicarea conceptelor introduse de curs. Pentru evaluarea fnală li se cere cursanţilor să întocmească un portofoliu de activităţi la clasă prin care să demonstreze aplicarea conceptelor/ metodelor învăţate la curs. Pentru dezvoltarea portofoliului cursul acordă minimum 2 săptămâni de activităţi practice, unde formabilii, asistaţi de formatori, aplică la clasă noile strategii. Aceste portofolii sunt susţinute în faţa comisiei de evaluare.

Semnalăm următoarele neajunsuri ale actualului sistem de evaluare:

• profesorii nu au practica auto-evaluării competenţelor şi nici cultura de a se pregăti temeinic pentru o evaluare externă. Ani de zile s-a perpetuat ideea că dacă eşti prezent la evaluare şi „zici ceva” ţi se acordă un califcativ;

• nu există certitudinea că portofoliile cu care se prezintă la evaluare sunt rodul propriei muncii;
• nu există nicio diferenţă între cei care au obţinut un califcativ Sufcient sau Excelent, ambii primesc acelaşi număr de credite;

• prea multe persoane sunt evaluate într-o singură zi de către o singură comisie. Simpla depunere a portofoliului nu demonstrează nimic;

• creditele obţinute prin cursuri de formare au o prea mică importanţă în contextul dezvoltării profesionale a cadrelor didactice şi de aici un posibil dezinteres pentru achiziţia de competenţe în acest fel;

• calitatea declarată a cursurilor trebuie să concorde cu calitatea livrării;
• evaluările de competenţe ar trebui făcute de către evaluatori din partea furnizorului sau independenţi, alţii decât formatorii, în baza unei proceduri relevante. În nici un caz CNFP-ul nu trebuie să facă evaluări (din motive de personal insufcient, posibil conflict de interese, incompatibilitate de competenţă etc.);

• evaluarea competenţelor ar trebui făcută şi după un interval de 6 luni – 1 an şi ar trebui dezvoltată o procedură prin care profesorul poate demonstra nu numai că are competenţa, ci şi că o foloseşte în activitatea didactică;

• ce trebuie să înţeleagă şi CNFP-ul şi MECTS este că nu printr-o lege mai amănunţită/drastică şi prin constrângere va reuşi să dezvolte competenţe cadrelor didactice, ci prin co-interesare şi flexibilitate