Pregătirea profesională este un proces de învăţare/ instruire, prin care se dobândesc cunoştinţe teoretice şi practice, noi abilităţi sau tehnici care să le facă actuala muncă mai eficientă. Spre deosebire de pregătire, dezvoltarea profesională este un proces mai complex, de pregătire a managerilor sau a educatorilor pentru a-şi asuma responsabilităţi crescute în posturile prezente şi viitoare (avansarea în grad; post de metodist; director, etc.).

Vorbind despre pregătirea profesională avem în vedere, formarea inițială la nivel de ciclu I, licență, ciclu II, masterat. Pregătirea profesională urmăreşte dezvoltarea unor capacităţi noi, include calificarea profesională, perfecţionarea, specializarea, formarea prin experienţă şi informarea profesionalăreprezintă un ansamblu logic şi sistematic de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice acumulate prin pregătire profesională, supuse procesului de extindere şi înnoire permanentă prin perfecţionarea pregătirii profesionale, cunoştinţe şi deprinderi necesare pentru a exercita o anumită profesiune.

 Prin pregătire/ formare se urmăreşte dezvoltarea unor capacităţi noi. Prin formare se urmărește dezvoltarea unor capacități noi, în timp ce prin perfecționare se vizează îmbunătățirea competențelor existente.

 

Dezvoltarea profesională poate fi considerată ca şi stadiu al formării, care constă în acumularea cunostinţelor referitoare la profesia de bază, este procesul de transformare a “materialului”pe care îl reprezintă omul, iar rezultatul prestaţiei oferite, prin acest proces, este forţa de muncă, aptitudinile fizice şi intelectuale “prelucrate” în materialul nativ, capacitatea de muncă la un anumit nivel de calificare.

Se are în vedere, de obicei, un rezultat concretizat într-o meserie cu o anumită utilitate. Dar pentru a ajunge aici este absolut necesar un proces complex şi îndelungat, care începe cu educaţia în familie a noilor-născuţi, continuă şi se împleteşte cu educaţia şcolară elementară, gimnazială şi liceală.

Procesul educaţional nu se încheie niciodată, iar startul procesului de pregătire pentru o meserie anumită este foarte greu de precizat ca moment în timp. Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice este un proces continuu de învăţare pe tot parcursul vieţii, de formare, de dobândire sau de îmbunătăţire a competenţelor şi o modalitate eficientă de a ajunge la o anumită maturitate şi înţelepciune în profesia didactică.

Etapele pregătirii profesionale sunt:

A. Identificarea nevoilor de pregătire

B. Stabilirea obiectivelor pregătirii profesionale

C. Stimularea pregătirii profesionale

D. Proiectarea programului de pregătire profesională

A. Identificarea nevoilor de pregătire: această etapă trebuie să dea răspunsul următoarelor întrebări: Cine are nevoie de pregătire?; De ce?; Care este punctul de pornire al participanţilor?; Ce resurse pot fi utilizate?; Care sunt constrângerile reale?

B. Stabilirea obiectivelor pregătirii profesionale:

La această etapă este nevoie de elaborate mai multe tipuri de obiective:

1. obiective ale instruirii - ce fel de principii, concepte sau tehnici trebuie învăţate în cadrul programului de pregătire, cine trebuie să le înveţe şi când să fie assimilate

2. obiective organizaţionale şi departamentale - ce impact va avea pregătirea asupra unor fenomene precum absenteismul, fluctuaţia personalului, reducerea costurilor, creşterea productivităţii;

3. obiective la nivelul individului -care va fi impactul asupra comportamentului individului, asupra creşterii performanţelor sale.

C. Stimularea pregătirii profesionale: La baza stimulării profesionale stau mai multe lucruri:

1. motivarea, care influenţează gradul de asimilare a cunoştinţelor și se referă la implicarea şi interesul persoanei pentru îmbogăţirea cunoştinţelor

2. recompensa - se referă atât la posibilitatea aplicării celor învăţate, ceea ce va duce la creşterea performanţelor şi deci şi a satisfacţiei în muncă, cât şi la obţinerea unui atestat sau a unei diplome care îi certifică pregătirea;

3. modificarea comportamentului - realizată prin motivare pozitivă (recompense sporite), motivare negativă (sancţiuni) sau apărută ca urmare a insuficienţei cunoştinţelor de specialitate, care îl pune în dificultate pe angajat.

D. Proiectarea programului de pregătire profesională: Trebuie să răspundă la următoarele întrebări: Ce aspecte trebuie abordate?; Cât timp este necesar?; Ce resurse ar putea fi utilizate?; Cum pot fi utilizate eficient aceste resurse?

Printre metodele de formare și dezvoltarea profesională putem enumera:

a) înlocuirea temporară a şefului ierarhic - se foloseşte pentru pregătirea viitorilor manageri; angajatul este astfel pus în situaţia de a lua singur decizii, de a-şi asuma responsabilităţi în cazuri concrete şi, adeseori, noi;

b) jocurile de conducere şi simulările - destinate creşterii abilităţii de rezolvare a problemelor. Un tip interesant de simulare este "in-basket exercise" (tehnica "in-basket"), care presupune rezolvarea de către educator a problemelor unei zile de lucru a unui manager (documente diverse, corespondenţă, decizii etc.); Metoda simulării presupune folosirea unui model, unui duplicat al activităţii reale de muncă în acest fel cursantul/studentul se poate pregăti, poate învăţa în condiţii similare, apropiate de cele reale, dar fără presiunile determinate de îndeplinirea sarcinilor concrete de producţie uşurează pregătirea pentru funcţie, fără elemente stresante ale condiţiilor reale de muncă, cu un număr mai mic de greşeli şi cu cheltuieli scăzute se poate folosi pentru variate funcţii sau profesii. Simularea trebuie să fie realistă, iar echipamentele utilizate să fie similare celor existente în activitatea practică.

c) învăţarea "din acţiune" ("action learning")

presupune rezolvarea unor studii de caz vii: participanţii selectează o problemă din cadrul grădiniței, scriu un studiu de caz referitor la aceasta, după care se reunesc în grupă cu alţi participanţi care au abordat probleme similare şi dezbat problemele concrete ridicate de fiecare dintre ei; metoda este foarte eficientă pentru că

d) Pregătirea prin cooperare - se poate realiza în două modalităţi: o pregătirea internă o şi ucenicie. Ele îmbină experienţa pregătirii în clasă cu cea a pregătirii în cadrul funcţiei. Pregătirea internă este o forma de pregătire în cadrul funcţiei, constând din combinarea îndeplinirii practice a sarcinilor funcţiilor cu instruirea în clasă, în şcoli de meserii, şcoli superioare, colegii sau universităţi.

Ucenicia este formă de pregătire, pe baza unui program, a unor persoane în curs de formare, de regulă tineri. Persoana care se pregăteşte prin această formă este repartizată pe lângă un angajat sau specialist cu experienţă, calificat şi atestat în mod corespunzător (mentorat) Această modalitate permite combinarea pregătirii teoretice cu cea practică, fiind utilizată, în mod frecvent, în cazul persoanelor care desfăşoară activităţi meşteşugăreşti.

e) Pregătirea prin experienţa comportamentală se bazează pe învăţarea emoţională şi comportamentală. Angajaţii pot învăţa despre un anumit comportament prin îndeplinirea, jucarea unui rol, în care persoana îşi asumă o anumită identitate, funcţie şi acţionează ca atare.

f) Pregătirea de laborator - studiază evoluţia comportamentului în cursul procesului de învăţare, rezultatele obţinute la un moment dat fiind considerate drept punct de plecare pentru pregătirea ulterioară.

g) Incidentele critice sunt utilizate în cadrul acestor metode au scopul exerciţiului prin aceasta angajaţii pot înţelege şi percepe mai bine rolul jucat de eventuale situaţii nepotrivite, neplăceri pe care să le poată depăşi în activitatea profesională.

k) Pregătirea în clasă şi conferinţe cuprinde cursuri şi prezentare de lecţii, seminarii, conferinţe etc., care pot fi folosite atât în legătura cu funcția, cât şi pentru dezvoltarea pregătirii profesionale generale

Competenţa profesională este o achiziţie necesară unei profesiuni, manifestată şi dezvoltată în cadrul profesional. Ca şi orice alt tip de competenţă, aceasta nu reprezintă un produs finit, ci o valoare personală dinamică, cu prelungire ulterioară, în stare să treacă la un nivel superior de formare. Formarea iniţială a cadrelor didactice trebuie să formeze nu numai competenţa propriu-zisă şi şi abilitatea de autoevaluare permanent şi perfecţionare.

Componentele competenței profesionale – cunoștințe-capacități-atitudini, în măsură mai mare decât competențele generale, sunt supuse erodajului moral și uzual. De aceea învăţământul universitar trebuie să ţintească nu numai spre formarea unui set final de competenţe profesionale, ci și spre formarea competenţei de renovare oportună a competenţelor profesionale. Această caracteristică specifică competenței profesionale se extinde și asupra competenței pedagogice.

După V. Cojocaru și Socoliuc N. competența profesională are următoarele caracteristici:

1. Complexitatea: constă în mobilizarea ciclică şi repetată, în context din ce în ce mai complex, a unui proces care solicită simultan toate componentele unei competenţe;

2. Relativitatea – o competenţă profesională nu va fi nici odată formată definitiv, ea se va dezvolta permanent.

3. Potenţialitatea- competenţa profesională poate fi proiectată şi evaluată, posibilitatea mobilizării sale generînd performanţe diferite în viitor, în context diferit ale procesului de învăţămînt, cînd studentul-viitorul cadru didactic va fi singur în faţa unei sarcini de îndeplinit.

4. Situativitatea- este exercitată într-o anumită situaţie sau adaptarea competenţei la o anumită situaţie

5. Transferabilitatea-capabilă a fi aplicată în condiţii noi, la un nou context

6. Conştiinciozitatea- persoana trebuie să posede capacitatea de a gestiona competenţa pe care o deţine.

Etapele de formare a unei competențe profesionale sunt:

I etapă: optativ -incipientă

Această etapă se caracterizează prin formarea unor intenţii profesionale, luarea de decizii despre viitoarea profesie, optarea pentru viitoarea profesie şi conştientizarea valorii acestei profesii

II etapă: formativ-iniţială

La aceată etapă are loc formarea profesionalaă iniţială a viitoarelor cadrelor didactice în învăţămîntul preşcolar. Aici începe formarea competenţei profesionale, viitoarele cadre didactice obţinînd cunoştinţe, formînduli-se deprinderi şi valori.

III etapă: adaptivă

Are loc adaptarea profesională a cadrelor didactice din învăţămîntul preşcolar. Continuă dezvoltarea competenţei formate la etapa premărgătoare

IV etapă: formativ-continuă

Are loc perfecţionarea cadrelor didactice, are loc formarea mentalităţii profesionale despre educaţie. La acestă etapă educatorii îşi manifestă competenţa formată şi dezvoltată la un nivel profesional înalt şi novator.

V etapă: creativă

Competenţa profesională este dezvoltată la un nivel destul de înalt. Educatorii îşi pot singuri manifesta această competenţă în diverse situaţii, o pot aplica, crea singuri diverse forme, metode, mijloace didactice pentru a educaţia ecologica discipolilor săi.

Dezvoltarea profesională este determinantă de dezvoltarea personală care se produce în timp, în funcţie de experienţa căpătată, dar şi de legislaţia specifică – obligaţia de a susţine examenul de definitivat ori necesitatea de a urma cursuri de formare continuă pentru acumularea creditelor de dezvoltare profesională.

De cele mai multe ori, recunoaştem acest lucru cu onestitate, dezvoltarea carierei este influenţată şi de:

- constrângeri politice, sociale şi economice;

- legături cu persoane „importante”;

- responsabilităţi de familie;

- evenimente deosebite;

- calitatea managementului carierei.

Competențele europene ale secolului XXI:

ü  autoformare: monitorizarea propriilor cerinţe de înţelegere şi învăţare; localizarea resurselor corespunzătoare; transferul cunoştinţelor dintr-un domeniu în altul.

ü  abilităţi de comunicare: înţelegerea, administrarea şi crearea unei comunicări eficiente verbale, scrise, multimedia într-o varietate de forme şi contexte.

ü  informaţii şi abilităţi media: analizarea, accesarea, administrarea, integrarea evaluarea şi crearea de informaţii în diverse forme şi medii.

ü  responsabilitate şi capacitate de adaptare: exersarea responsabilităţii personale şi a flexibilităţii în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate; stabilirea şi atingerea unor standarde şi ţeluri ridicate pentru sine şi pentru ceilalţi; tolerarea ambiguităţii.

ü  creativitate şi curiozitate intelectuală: dezvoltarea, implementarea şi comunicarea ideilor noi altor persoane; deschiderea şi receptivitatea la nou şi la diverse perspective.

ü  gândire critică şi gândire sistemică: exersarea unei gândiri sănătoase în înţelegerea şi realizarea unor alegeri complexe; înţelegerea conexiunilor dintre sisteme.

ü  abilităţi interpersonale şi de colaborare: demonstrarea capacităţii de lucru în echipă şi de conducere; adaptarea la diverse roluri şi responsabilităţi; colaborarea productivă cu ceilalţi; exprimarea empatiei; respectarea perspectivelor diverse.

ü  identificarea, formularea, soluţionarea problemelor: capacitatea de a depista, formula, analiza şi soluţiona probleme.

ü  responsabilitate socială: acţionarea în mod responsabil ţinând cont de interesele comunităţii; demonstrarea comportamentului etic în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate.

 Bibliografie selectivă

1.    Gînju S., Metodologia aplicării Standardelor de calitate în formarea/evaluarea personalului didactic din preşcolaritate, Suport de curs, Chișinău, 2017

2.    Socoliuc, N. Cojocaru, V. Formarea competenţelor pedagogice pentru cadrele didactice din învăţămîntul universitar. Ch: Ed. Cartea Moldovei, 2007 

3.    Țurcaș M., Dezvoltare personală şi profesională a cadrelor didactice Modul 7, 2011

4.    Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ – Dobridor, I., Pânişoară, I., O., Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi, 2001