Co-teaching-ul implică faptul că două sau mai multe cadre didactice cu niveluri echivalente de formare, dar cu domenii diferite de expertiză desfășoară un anumit tip de activitate didactică în același timp, în același spațiu fizic, cu un grup eterogen de elevi, inclusive cu dizabilități și/sau cu cerințe speciale, într-o manieră flexibilă și deliberată prin care se vine în întâmpinarea nevoilor elevilor.

Co-teaching-ul face parte din educația incluzivă, dar e tot mai frecvent întâlnit și în instituțiile de învățământ special. Îl regăsim atât în învățământul de masă, unde pot fi formate echipe de tipul profesor/învățător – profesor consilier școlar, profesor – profesor de sprijin/itinerant, cât și în activitățile desfășurate în școlile speciale de echipe alcătuite din diverși specialiști, precum profesorii de psihopedagogie scpecială, de educație specială, profesorii psihopedagogi etc.

 

Activitățile didactice în co-teaching pot fi realizate ca:

·      activități de sine stătătoare – de exemplu, o activitate demonstrativă unică de predare în echipă realizată cu ocazia unui cerc pedagogic sau a unei comisii metodice;

·      - activități planificate și derulate periodic sau continuu pe parcursul unei perioade mai mari de timp, de exemplu în cadrul unui proiect de parteneriat educațional;

·      - activități de intervenție (remediale) ale specialiștilor din școală pentru situații punctuale (un anumit elev, o anumită clasă, de exemplu, în cazul deficiențelor asociate) și în acest ultim caz se poate începe cu o modalitate de co-teaching numită predare-observare (detaliată mai jos), ce constă în observarea comportamentului elevului, pentru a se continua apoi cu activități de predare alternativă sau de predare în echipă.

Pentru a fi cu adevărat eficiente, cele două cadre didactice trebuie să înțeleagă că au cunoștințe și competențe diferite, dar complementare. Scopul este acela de a folosi expertiza și punctele forte pe care fiecare le aduce în echipă, respectând însă diferențele, pentru a construe situații de predare-învățare care să genereze învățarea într-o manieră în care nciunul dintre cele două cadre didactice nu ar fi putut să le realizeze separat. Avantajul este că, într-un context care se diferențiază de cel tradițional, fiecare poate contribui cu experiența și cunoștințele din domeniul său de expertiză, astfel încât pot fi explorate noi modalități de construire a cunoașterii

la elevi.

O manieră colaborativă de predare nu este însă ușor de realizat, Scruggs, Mastropieri și McDuffie (2007) subliniind că un parteneriat puternic necesită: o atmosferă de încredere; o comunicare eficientă; sunt discutate și negociate aspecte legate de preferințe, reguli, rutine, notare etc.; resurse adecvate; luarea de comun acord a deciziilor; valorizarea egală a contribuției fiecăruia; negocierea rolurilor în cadrul echipei pe parcursul activităților; rezolvarea cu tact a neînțelegerilor; o atitudine proactivă și reflexivă.

Câteva dintre beneficiile pe care le aduce co-teaching-ul sunt: o dezvoltare profesională pentru cadrele didactice, o dezvoltare a cooperării între elevii cărora li s-a predat în colaborare de către două cadre didactice și o mai bună diferențiere a activităților în funcție de nevoile elevilor.

Tipuri de co-teaching

Activitatea de parteneriat de tip co-teaching nu se reduce doar la predarea în echipă (teamteaching), aceasta fiind doar o modalitate de co-teaching. În literatura de specialitate (Friend, Busruck, 2009) pot fi întâlnite șase modalități principale de realizare a activității didactice prin colaborarea de tip co-teaching între cadrele didactice, fiecare putând avea și variante.

1. Predare – observare

În versiunea de bază a acestei modalități de co-teaching, un cadru didactic face activități instructiv-educative la clasă, iar celălalt observă felul în care anumiți elevi învață, maniera în care se comportă sau relaționează în timpul orei. Se poate realiza în două variante: poate fi o activitate care să se desfășoare pe parcursul unei lecții sau se poate realiza doar ca o secvență în cadrul orei. În primul caz poate fi o etapă necesară, care precede de cele mai multe ori intervenția și se realizează la solicitarea cadrului didactic, atunci când acesta se confruntă cu situații care necesită soluții complexe. Profesorul care observă va înregistra pe o fișă comportamentele urmărite. După realizarea uneia sau a mai multor activități de acest tip se va hotărâ modalitatea cea mai potrivită de intervenție: activitate de parteneriat educațional la clasă, activitate de cabinet etc.

A doua variantă poate fi realizată ca secvență în cadrul unei activități mixte (predareobservare/asiastare sau predare în echipă). În această situație, un cadru didactic predă, iar celălalt, pentru o scurtă perioadă de timp, observă și notează aspecte legate de modul în care lucrează elevii, corectitudinea rezolvării sarcinilor de lucru etc., după care preia un alt rol în cadrul activității. O a treia variantă ar putea fi ca, pe lângă activitatea realizată cu elevii, cadrele didactice să se observe reciproc, pentru a-și îmbunătăți predarea.

2. Predare – asistare (acordare de sprijin)

Un cadru didactic predă, iar celălalt îl asistă, în sensul că doar acordă ajutor individual în clasă acelor elevi care întâmpină dificultăți în învățare sau în realizarea sarcinilor de lucru. Responsabilitatea proiectării lecției este a cadrului didactic de la clasă care susține activitatea. Conform opiniei lui Scruggs, Mastropieri și McDuffie (2007), aceasta este una dintre modalitățile cel mai puțin eficiente de co-teaching. Cadrul didactic care acordă sprijin, deși nu aduce o contribuție esențială la activitate, creează dependență și este posibil să distragă atenția copiilor de la ceea ce se predă, iar aceștia pot pierde aspecte importante din lecție.

Se recomandă utilizarea ocazională, eventual pentru început, cu alternarea rolurilor, ca parte a procesului de acomodare a cadrelor didactice la lucrul în echipă.

Avantaje: elevii primesc sprijin imediat; este mai ușor ca elevii să rămână focalizați pe sarcină datorită proximității cadrului didactic; se economisește timp cu distribuirea materialelor; al doilea cadru didactic poate observa aspecte pe care profesorul care predă ar putea să le sesizeze; diferențierea activității poate fi realizată cu ajutorul celui de-al doilea cadru didactic.

Dezavantaje: doar un cadru didactic are responsabilitatea majoră asupra proiectării și susținerii activităților didactice; din persepctiva elevilor, un cadru didactic are mai mult control decât celălalt; cadrul didactic care acordă ajutor poate fi considerat ”ajutorul profesorului”, subordonat acestuia; elevii pot începe să solicite asistență individuală imediat chiar dacă nu este cazul; prezența unui al doilea cadru didacticpoate fi uneori un factor perturbator pentru elevi; nu sunt valorificate corespunzător pregătirea și competența cadrului didactic care asistă.

3. Predare – predare (sau predare în paralele)

Cele două cadre didactice planifică împreună activitatea, dar colectivul de elevi este împărțit în două: aceeași lecție este predată celor două grupuri în același timp de ambele cadre didactice, în modalități asemănătoare (stilurile de predare sunt totuți diferite).

Cu variantă, se poate preda același conținut, dar la niveluri diferite de complexitate. Scopul principal al acestei modalitățide co-teaching este acela de a lucra diferențiat și de a crește gradul de participare a elevilor.

Avantaje: proiectarea comună asigură rezultate mai bune; permite cadrelor didactice să lucreze cu grupuri mici; fiecare cadru didactic are confortul de a lucra separat pe parcursul lecției; pot fi împărtășite reciproc între cadrele didactice modele de bune practici.

Dezavantaje: ritmul activității la cele două grupe trebuie să fie același, pentru a termina lecția în același timp; în sala de clasă trebuie să fie suficient spațiu și resurse pentru a permite activitatea celor două grupuri; nivelul de zgomot trebuie ținut sub control.

4. Predare pe centre

Varianta clasică a acestei modalități de realizare a activității didactice presupune împărțirea elevilor și organizarea lor pe mai mult de două centre de activitate/învățare. În situația cu trei centre, cadrele didactice conduc activitatea la două centre, iar la al treilea elevii desfășoară independent o activitate de grup, în perechi sau individual. Pe parcursul orei, grupurile se rotesc de la un centru la altul, astfel încât până la final, fiecare cadru didactic să lucreze cu toți elevii.

O condiție este ca activitatea să fie împărțită în părți neconsecutive, astfel încât să nu conteze ordinea în care elevii se rotesc la cele trei centre.

De exemplu, se pot realiza trei experimente, două cu supravegherea cadrelor didactice, iar al treilea grup lucrează independent. Sau la o activitate de recapitulare/consolidare a părților de vorbire, la un centru se lucrează verbul, la un altul adjectivul, iar la al treilea substantivul.

O variantă poate presupune eliminarea grupului care lucrează independent dacă există preocupări legate de comportamentul elevilor, de capacitatea de finalizare a sarcinii de lucru.

Alte variante pot fi realizate prin crearea mai multor grupuri sau prin apelarea la voluntary sau la părinții care vor să se implice în activitate.

Avantaje: cele două cadre didactice îți împart conținuturile și fiecare are responsabilitatea de a proiecta și preda o parte din ele; cadrele didactice sunt implicate activ în predare și elevii trec repede prin rotație de la un centru la următorul; poate fi parcurs un conținut mai mare de informații într-un timp mai scurt; pentru elevi este benefic să lucreze în grupuri mici; sunt mai puține probleme de disciplină/comportament deoarece elevii sunt implicați activ în învățarea în grupuri mici; permite aceesul altor adulți/voluntari la clasă.

Dezavantaje: pentru a fi eficiente, activitățile necesită planificare și colaborare; nivelul de zgomot poate fi mare; este necesară sincronizarea activităților pentru ca toate grupurile să termine în același timp; unul sau mai multe grupuri trebuie să lucreze independent.

5. Predare alternativă

În anumite contexte este necesar ca un cadru didactic să lucreze cu marea majoritate a elevilor, iar celălalt să se ocupe de un grup mai mic, in mod diferot de profesorul care predă restului clasei. Activitatea grupului mai mic nu trebuie să fie neapărat coreclată cu activitatea restului clasei. Din grupul mic trebuie să facă parte, prin rotație, toți elevii din acea clasă, pentru a se evita segregarea și etichetarea, iar scopul grupului mic trebuie să fie variat pe parcursul activităților.. Pot fi realizate activități remediale, de recuperare după o absență mai îndelungată, activități de aprofundare, de evaluare a progresului elevilor etc. Se recomandă utilizarea ocazională a acestei modalități.

Avantaje: lucrul individual și în grup mic vine în întâmpinarea noilor elevi; formarea grupului mic poate fi realizată în moduri diverse; diferențierea este realizată cu ajutorul altui cadru didactic; între cadrele didactice pot fi împărtășite modele de bună practică.

Dezavantaje: elevii pot percepe cadrul didactic care lucrează cu grupul mai mare ca fiind mai important, ca având mai mult control; în clasă trebuie să fie spațiul necesar și suficiente resurse pentru a permite activitatea celor două grupuri; nivelul de zgomot poate fi un factor perturbator.

6. Predarea în echipă (team teaching)

Ambele cadre didactice sunt implicate simultan în predarea aceluiași conținut/aceleiași lecții tuturor elevilor din clasă. Necesită o bună colaborare și o schimbare a rolurilor care să fie fluentă și eficientă. Împărțirea colectivului de elevi ar conduce la una dintre variantele prezentate mai sus: predarea alternativă, pe centre sau în paralel.

Se recomandă utilizarea ocazională, deoarece presupune predarea frontală.

Avantaje: ambele cadre didactice au un rol activ în proiectarea și susținerea activității didactice; elevii îi percep ca egali pe ambii profesori; profesorii sunt implicați activ în managementul și organizarea clasei; este încurajată comunicarea cu elevii; pot fi găsite strategii noi pe care cadrele didactice nu le-ar fi identificat dacă nu ar fi lucrat împreună.

Dezavantaje: proiectarea activității didactice este mai laborioasă și necesită mai mult timp; rolul fiecărui cadru didactic, natura intervențiilor, precum și timpul alocat în activitate trebuie stabilite clar.

Cei doi parteneri de predare au responsabilități comune, dar diferite pe parcursul proiectării, susținerii lecțiilor și evaluării, pentru a reuși să ofere elevilor o experiență educativă cu ”valoare adăugată”. În proiectarea didactică a activităților organizate în manieră team teaching este recomandat ca activitatea celor două cadre didactice să fie explicit prezentată, astfel încât fiecare să știe care este secvența în care deține ”rolul principal”. Desigur, aceasta nu exclude anumite suprapuneri, preluarea din mers sau negocierea rolului în timpul activității, dacă situația o impune. Este posibil ca pe parcursul unei lecții cadrele didcatice să utilizeze una sau mai multe dintre cele 6 modele prezentate, în funcție de obiectivele propuse și de specificul activității.

Bibliografie:

Programe şi servicii de intervenţie psihopedagogică pentru elevii cu CES- revistă anuală, nr. 1/2018, ediţie online, professor Spiridon Carmen Adriana, Școala Gimnazoală „C-tin Brâncoveanu”, Ștefanești, jud. Argeș

Gherguț Alois (2016). „Educația incuzivă și pedagogia diversității”, Ed. Polirom, Iași

Gherguș Alois (2016). „Educația specială – ghid metodologic”, Ed. Polirom, Iași.