Formarea cadrelor didactice este o activitate de învăţare pe parcursul întregii vieţi ce începe înainte de formarea iniţială şi continuă pe întreaga durată a carierei didactice.[1]
           Conceptul de cadru didactic-cercetător reprezintă o idee binecunoscută în mediul educaţional international. Cadrul didactic-cercetător apare şi în literatura de specialitate recentă, promovată în reviste ale cadrelor didactice (de exemplu, Perspective[2]), care încurajează colaborarea dintre cadrele didactice în activităţile de revizuire a curriculumului, de îmbunătăţire a mediului de lucru, de perfecţionare a actului predării şi de elaborare a politicilor educaţionale.

          Profesorul cercetător este participant activ şi reflexiv în eforturile de îmbunătăţire a tuturor aspectelor care defnesc educaţia.

Autonomia sporită a cadrelor didactice aduce cu sine responsabilităţi sporite. Cadrele didactice, şcolile şi inspectoratele şcolare răspund în faţa tuturor factorilor interesaţi pentru politicile, programele şi practicile pe care le implementează.

Cadrele didactice nu trebuie să se limiteze doar la a lua decizii; deciziile luate trebuie să fe susţinute de date concrete şi să fie luate în cunoştinţă de cauză. De aceea, este necesar ca personalul didactic să dea dovadă de iniţiativă în activitatea de documentare şi evaluare a propriilor activităţi de dezvoltare profesională.

         Acţiunea-cercetare oferă cadrelor didactice ocazia de a dobândi cunoştinţe şi abilităţi în metodele şi aplicaţiile de cercetare şi de a deveni conştiente de opţiunile şi posibilităţile de introducere a unor schimbări favorabile învăţării. Cadrele didactice care participă la activităţi de acţiune-cercetare devin mai critice şi reflectă mai mult asupra practicilor utilizate.

      Cadrele didactice implicate în astfel de activităţi sunt mai atente la metodele de predare pe care le folosesc, la propria percepţie şi înţelegere, dar şi la întregul proces de predare.

Activităţile de acţiune-cercetare sunt utilizate în diverse domenii: elaborarea curriculumului la decizia şcolii, ca strategie de dezvoltare profesională, la planifcarea sistemelor şi elaborarea politicilor. Activitatea de acţiune-cercetare poate fi utilizată ca instrument de evaluare, care poate ajuta la autoevaluare la nivel instituţional sau individual.

            Pe măsură ce se implică în activităţi de acţiune-cercetare, cadrele didactice înţeleg mai bine procesul instructiv-educativ. Elementele noi pe care le învaţă vor avea un impact asupra situaţiei din clasă, şcoală şi regiune. Direcţiile viitoare ale programelor de dezvoltare profesională, curriculumul de pregătire a cadrelor didactice şi iniţiativele de ameliorare şcolară vor fi influenţate semnifcativ de elementele pe care cadrele didactice le învaţă în cadrul activităţilor de  cţiunecercetare, care necesită investigarea critică şi examinarea riguroasă a propriilor practici, a programelor şcolare şi a dezvoltării şcolare, în general.

       Cadrele didactice pot implementa proiecte de acţiune-cercetare pentru a obţine informaţii specifce despre propria şcoală. Este nevoie de date pentru a facilita luarea unei decizii bine informate, care va aduce schimbări educaţionale adecvate, ameliorând învăţarea.

Activitatea de acţiune-cercetare se caracterizează prin:

• ciclicitate
• este participativă

• este reflexivă.

    Activitatea de acţiune-cercetare este un proces de testare sistematică a ideilor noi în clasă sau şcoală, de analiză a rezultatelor şi de luare a deciziilor de aplicare a ideilor noi sau de reluare a procesului pentru fecare idee nouă. Activitatea de acţiune-cercetare diferă de cercetarea formală, efectuată de teoreticienii din educaţie, pentru că este proiectată şi controlată doar de practicieni, individual sau în grup.

Ciclul procesului de acţiune-cercetare include trei etape de bază:
Observare – formarea unei imagini generale şi colectarea de informaţii. Când evaluăm, defnim problema de investigat şi contextul acesteia. De asemenea, descriem activităţile tuturor participanţilor (cadre didactice, membri ai grupului, directori etc.).

Analiză– interpretare şi explicare. Atunci când evaluăm, analizăm şi interpretăm situaţia. Reflectăm asupra activităţilor participanţilor. Identifcăm domeniile în care s-au obţinut rezultate bune, defcienţele sau problemele.

Acţionare – rezolvarea problemelor. Când evaluăm, judecăm valoarea, efcienţa, relevanţa şi rezultatele activităţilor respective şi propunem soluţii la fecare problemă.

Argumente pentru implicarea cadrelor didactice în demersuri tip acţiune-cercetare:

• dezvoltă practici bazate pe reflecţie şi pe tehnici testate.
• încearcă idei noi şi le pot evalua efcienţa.
• câştigă încredere în propriile decizii legate de procesul instructiv-educativ.
• contribuie la dezvoltarea unei culturi organizaţionale bazată pe profesionalism.
• aduc schimbări relevante şi durabile din perspectiva practicilor, a învăţării elevilor şi a şcolii.
Cum derulăm un proiect acţiune-cercetare?
Proiectul acţiune – cercetare urmăreşte un obiectiv de ameliorare a practicii de predare sau a altui proces educaţional şi este proiectat, derulat şi controlat de cadrul didactic.
Un proiect acţiune-cercetare începe cu o întrebare, de ex.: „De ce elevii mei nu iau notiţe mai bune?”
Propune o practică la clasă (intervenţie) pentru a rezolva problema identifcată, de ex.: „Dacă voi utiliza un organizator grafc pentru predarea unui concept, elevii îşi vor îmbunătăţi abilităţile de luare a notiţelor?”
Apelează la o abordare sistematică de testare şi analiză a ideii sau intervenţiei: Soluţia aplicată a îmbunătăţit abilităţile elevilor? Cum?
Exemplul simplifcat al paşilor de mai jos este aplicat în majoritatea proiectelor acţiune-cercetare:
1. Identifcarea întrebării, aspectului sau problemei (va fi întotdeauna punctul de plecare)
2. Defnirea unei soluţii (va presupune un anumit tip de intervenţie, care este posibil să rezolve problema)

3. Aplicarea intervenţiei şi colectarea date despre aceasta (defnirea modalităţii de aplicare a tehnicii şi a metodei de colectare a datelor)

4.Analizarea rezultatelor (se verifică daca s-au produs rezultatele aşteptate)
5. Aplicarea în practică (poate fi realizată fie revizuind intervenţia şi revenind la pasul 2 pentru a testa o altă intervenţie – în condiţiile în care intervenţia nu a avut rezultatul aşteptat, fie implementând intervenţia în practica curentă la clasă – în cazul în care intervenţia a avut rezultatul aşteptat).