Factorii cheie care influenează oferta și natura programelor de formare a cadrelor didactice – se împart în două categorii:
a) factori care derivă din natura educației, tipul acesteia și din modul în care aceasta se desfăsoară în școli;
b) factori care derivă din natura programelor actuale de formare a cadrelor didactice.
a) Factori care derivă din natura educației
Natura educației (de exemplu educația incluzivă, educația pentru cetățenie democratică), și modul în care aceasta se desfășoară în prezent în scoli au consecințe importante asupra ofertei și tipurilor de programe de formare necesare cadrelor didactice.
Caracteristici
- reprezintă atât o disciplină școlară, cât și o abordare a școlii în ansamblu,
- cuprinde predarea separată a disciplinei, activități cross-curriculare, practici școlare speciale și implicarea comunității.
Formarea cadrelor didactice este atât o chestiune generală, adresată tuturor profesorilor, cât și o preocupare pentru profesorii care predau anumite discipline de specialitate, în domeniul educației inclusive.
În măsura în care educația incluzivă reprezintă un proces care se adresează școlii în ansamblu, formarea reprezintă un subiect de interes și pentru directorii de școală sau pentru echipele de management de nivel superior. De asemenea, este necesar ca formarea profesorilor să aibă loc la mai multe niveluri diferite, incluzând:
· conținutul curricular;
· metodologiile de predare și învățare;
· competențele de management;
· competențele psihologice etc.
În prezent, în România, tendința de dezvoltare a educației incluzive dar și a celei pentru cetățenie democratică este de „jos în sus”, în aceste situații, activitățile de formare a profesorilor – în măsura în care acestea există, tind să fie fragmentare și nesistematice, constând din cursuri organizate independent, seminarii sau conferințe susținute parțial sau integral de mai multe organizații non-guvernmentale sau interguvernamentale, locale și internaționale, institute pedagogice și asociații profesionale.
Aceasta sugerează că este necesară o cercetare a naturii generale și nivelului ofertelor educaționale existente în statele membre și o abordare mai coordonată atât la nivel regional, cât si la nivel național.
Eeducația pentru cetățenie democratică reprezintă un concept inovator.
Democratizarea educației are implicații semnificative pentru școli și pentru cadrele didactice. În unele situații, presupune ca țările respective să-și schimbe în mod fundamental orientarea activității de predare, chiar radical – mai ales, în cazul sistemelor de învățământ dominate de abordări tradiționale, „de sus în jos”, ale proceselor de predare-învățare și de relații de autoritate bazate pe ierarhie.
Prin urmare, tipurile de activități de formare care sunt necesare pot adesea acoperi o sferă mai largă decât este de obicei cazul și trebuie să se adreseze unor aspecte fundamentale legate de dezvoltarea unor stiluri de predare și de învățare mai deschise, participative și democratice.
Pentru formarea continuă, în special, este posibil să fie necesar ca profesorii să se dezvețe de multe dintre vechile și adânc înrădăcinatele practici și procese de predare.
O orientare de tip didactic, condusă de profesor, dominată de manual, bazată pe cunostințe trebuie să fie înlocuită cu una care pune accent pe implicarea elevilor, pe o varietate de metode de predare și pe o abordare bazată mai mult pe competențe.
Nu este ceva neobisnuit, de exemplu, ca obiectivele educației pentru cetățenie democratică să fie identificate cu formarea unor „buni” cetățeni, în sensul de oameni politicoși și binevoitori. Înțeleasă în acest fel, oferta de educației pentru cetățenie democratică în școli este limitată la cultivarea comportamentului caracterizat prin solicitudine și considerație, la crearea condițiilor pentru ca elevii să se implice în „acțiuni bune”, mai degrabă decât în activități stimulatoare din punct de vedere intelectual, care să-i provoace pe tineri să se implice conform statutului lor de cetățeni ai unei societăți.
O altă formă de neînțelegere este aceea de a vedea educația pentru cetățenie democratică ca o simplă metodă de predare fără un conținut specific – identificată adesea cu „discuția” la modul general.
Într-o altă formă, educația pentru cetățenie democratică este identificată cu dezvoltarea personală și anume, cu promovarea si dezvoltarea încrederii în sine, a stimei de sine și așa mai departe. În cazurile în care educația pentru cetățenie democratică (ECD) a fost astfel concepută, statutul acesteia pentru factorii responsabili cu definirea politicilor și practicienii din instituții a fost în mod normal unul nesemnificativ în comparație cu alte discipline și, în consecință, nu a reprezentat o prioritate pentru formarea profesorilor.
Prin urmare, pentru a furniza programe de formare a cadrelor didactice în domeniul educației pentru cetățenie democratică, va fi nevoie, în multe cazuri, să se dezbată la nivel fundamental conceptul de ECD și atitudinile – sau prejudecățile – care îl însoțesc.
Programele de formare nu pot pleca de la premisa că profesorii vor înțelege ce reprezintă educația pentru cetățenie democratică – cel puțin în sensul general acceptat acum la nivelul politicilor din statele membre – sau că o vor considera un lucru pozitiv.
5. Educația pentru cetățenie democratică (ECD) este implementată în mod diferit în diferite țări.
În unele țări, educația pentru cetățenie democratică este predată printr-o abordare cross-curriculară, în timp ce în alte țări este integrată uneia sau mai multor discipline școlare, cum ar fi științele sociale, istoria sau geografia.
În unele țări, unde educația pentru cetățenie democratică este o materie școlară obișnuită sau opțională, în timp ce în altele nu există astfel de programe.
Tot astfel, educația pentru cetățenie democratică poate apărea sub o varietate de denumiri – de exemplu:
- educație civică,
- educație cetățenească,
- educație pentru drepturile omului,
- educație interculturală,
- educație morală,
- educație globală.
Aceasta poate avea diferite scopuri, poate pune accentul pe anumite aspecte sau poate utiliza metode de predare diverse.
Eeducația pentru cetățenie democratică poate apărea numai în cadre formale sau poate include și învățarea informală și nonformală.
Programele de formare trebuie să țină seama de aceste diferențe în materie de practici și să vadă în ce măsură acestea reflectă diferitele conceptualizări ale educației pentru cetățenie democratică și duc la diferențe în ceea ce priveste competențele cetățenilor. Dacă există, aceste diferențe pot constitui obstacole în calea promovării unei abordări europene comune a educației și, în consecință, în calea dezvoltării unei culturi democratice comune în Europa.
Factori care derivă din natura programelor de formare a cadrelor didactice
Există însă și factori care influențează dezvoltarea activităților de formare în domeniul educației pentru cetățenie democratică și care derivă din natura programelor de formare existente în prezent.
1. Formarea cadrelor didactice este asigurată de o gamă largă de furnizori. Printre aceștia se numără agențiile guvernamentale, organizațiile non-guvernamentale și inter-guvernamentale, institutele pedagogice, comunitățile profesionale și societățile private și comerciale.
Aceasta face ca oferta să fie adesea fragmentară, având ca rezultat faptul că agențiile guvernamentale nu sunt întotdeauna constiente de nivelul sau calitatea programelor de formare în domeniul educației pentru cetățenie democratică la nivel național.
Este important, prin urmare, ca pentru dezvoltarea programelor de formare, să se stabilească care sunt modalitățile de furnizare disponibile în statele membre și cum pot fi acestea coordonate și susținute.
2. Cadrele didactice din învățământul primar și secundar au în mod normal acces la diferite tipuri de formare.
Oferta de formare pentru cadrele didactice reflectă de obicei faptul că profesorii din învățământul primar sunt „generaliști” și cei din învățământul secundar sunt specialiști pe discipline.
Prin urmare, sunt necesare modalități diferite de formare în domeniul educației pentru cetățenie democratică pentru cadrele didactice din învățământul primar și pentru cele din învățământul secundar – atât în ceea ce privește formarea inițială, cât și cea continuă.
3. Există cerințe diferite de formare pentru profesorii începători și pentru cei cu experiență.
Formarea inițială și cea continuă sunt de obicei structurate în moduri diferite, reflectând nevoile diferite ale profesorilor în diferite etape ale carierei didactice.
Formarea inițială este în general organizată sau recunoscută de stat și furnizată în cadrul universităților, colegiilor de pregătire a cadrelor didactice, instituții de formare și firme, având o durată semnificativă – adesea 3 sau 4 ani.
Formarea continuă, pe de altă parte, poate varia de la seminarii ocazionale la cursuri universitare. Aceasta înseamnă că un program conceput pentru formarea inițială în domeniul educației pentru cetățenie democratică este probabil diferit de unul special pentru formarea continuă.
De exemplu, cursurile practice de formare continuă sunt mai potrivite pentru formarea unui număr mai mare de profesori într-o perioadă scurtă de timp, fiind și mai puțin costisitoare decât programele de formare inițială a cadrelor didactice.
4. Formarea continuă este deseori voluntară.
În sistemele de învățământ mai puțin centralizate, decizia de a participa la un seminar sau de a frecventa un curs de formare depinde adesea de fiecare profesor în parte.
Fondurile pentru acoperirea cheltuielilor pentru formare, atât ale profesorilor, cât și ale școlilor, pot să fie sau nu disponibile.
Pentru dezvoltarea unei abordări mai sistematice a formării în domeniul educației este important să se dezvolte mecanismele, dincolo de obligativitatea imediată, care îi vor încuraja pe profesori să profite de oportunitățile de formare continuă, sau vor încuraja școlile să reflecteze mai mult asupra necesităților de formare ale personalului lor didactic, legând de exemplu, formarea în domeniul educației pentru cetățenie democratică de dezvoltarea carierei, de ameliorarea școlară sau de planurile de dezvoltare.
5. Formarea profesorilor utilizează din ce în ce mai mult noile tehnologii.
Resursele disponibile pe Internet sunt din ce în ce mai folosite pentru a sprijini formarea profesorilor, mai ales la nivelul formării continue. Acestea includ studii de caz, informații cu privire la stilurile de predare, exemple de materiale didactice și metode de autoevaluare, uneori sub formă de pachete de învățământ la distanță. Aceasta ridică întrebarea referitoare la modul în care resursele online pot fi cel mai bine folosite pentru a asigura elementele de formare a cadrelor didactice în domeniul educației inclusive și a celei pentru cetățenie democratică.