Toleranţa şi intoleranţa sunt în toate faptele noastre de viaţă, de la jocul din grădiniţe până la jocul marilor puteri, şi există la orice nivel: în familie, între grupuri, comunităţi, popoare sau religii. Este premiza păcii şi a dezvoltării sustenabile, iar în Ziua Internţională a Toleranţei, opinia publică este mobilizată în favoarea educaţiei pentru toleranţă.
Într-o lume a diversităţii, toleranţa este o premiză a păcii şi un mijloc al dezvoltării sustenabile, pentru că încurajează construirea de societăţi mai inclusive şi mai puternice care să atragă idei, enegii creative şi talente. Toleranţa nu înseamnă indulgenţă sau indiferenţă, este angajamentul reînoit zi de zi de a căuta în diversitatea noastră legăturile care unesc umanitatea.
“Toleranța este un act de umanitate, pe care trebuie să-l cultivăm și să-l adoptăm fiecare în viața proprie în fiecare zi, să ne bucurăm de diversitatea care ne face puternici și de valorile care ne unesc” - directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay.
http://stiri.tvr.ro/16-noiembrie-ziua-internationala-a-tolerantei_838313.html#view
Instaurarea unei Zile Internaţionale a Toleranţiei a fost decisă de ONU şi îşi are originea în Carta Naţiunilor Unite, în care statele semnatare îşi declarau intenţia de a fi toleranţe şi de a trăi în pace şi bună înţelegere, şi în Constituţia UNESCO, bazată pe demnitate, egalitate şi respect reciproc între oameni. Această organizaţie identificase 16 tratate, convenţii, declaraţii şi recomandări, toate legate de nevoia de toleranţă, relevante şi obligatorii şi astăzi.
Pentru a sublinia importanţa toleranţei şi pentru ca oamenii să conştientizeze pericolele intoleranţei, cu ocazia marcării a cinci decenii de existenţă a ONU şi UNESCO, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis să proclame anul 1995 ca An Intrernaţional al Toleranţei, iar data de 16 noiembrie ca Zi Internaţională a Toleranţei şi a invitat toate ţările membre să marcheze în fiecare an această zi prin acţiuni de promovare a toleranţei şi păcii, atât în instituţiile de învăţământ şi educaţie cât şi în cadrul publicului larg.
Nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea sunt forme ale intoleranţei, iar educaţia pentru toleranţă trebuie îndreptată împotriva fricii şi excluziunii şi către dezvoltarea capacităţii tinerilor de a judeca liber şi independent. Diversitatea religioasă, lingvistică, culturală şi etnică nu trebuie să fie pretext al conflictelor, ci să îmbogăţească viaţa noastră comună.
În esenţă, toleranţa înseamnă respectul şi aprecierea diversităţii culturale şi a formelor ei de expresie, a opiniei contrare, a deciziilor altor oameni, grupuri, popoare sau religii. Toleranţa recunoaşte drepturile universale ale omului şi libertăţile fundamentale şi asigură supravieţuirea comunităţilor mixte în orice loc din lume.
Organizația Națiunilor Unite a lansat o nouă campanie de promovare a toleranței, respectului și demnității în întreaga lume.
TOGETHER este o campanie globală care are ca scop reducerea percepțiilor și atitudinilor negative față de refugiați și migranți și întărirea contractului social dintre țările și comunitățile gazdă și refugiați.
TOGETHER reunește organizații din cele 193 de state membre ale Națiunilor Unite, sectorul privat, societatea civilă, instituțiile academice și cetățenii, într-un parteneriat global în sprijinul diversității, nediscriminării și acceptării refugiaților și migranților.
Toleranţă vs. intoleranţă
Cuvântul toleranţă nu este un termen al lumii moderne, el provine din latina Romei antice, unde tolerare înseamnă a suporta şi se referea, că şi astăzi, la respectul faţă de celălalt.
Termenul a fost folosit şi în lumea creştină a Evului Mediu, când existau instanţe ale toleranţei şi se emiteau indulgenţe, edicte sau bule papale, iar apoi a fost folosit de umaniştii Renaşterii, pentru care valorile şi virtuţile umane erau principii de căpătâi şi care vorbeau despre toleranţă civilă şi religioasă. În acele timpuri, în Regatul Angliei şi în Franţa s-au dat chiar legi care priveau toleranţa religioasă. Apoi, Revoluţia franceză a adus prima Declaraţie a drepturilor omului, iar în SUA Primul Amendament la Constituţie a interzis îngrădirea libertăţii de exprimare. Şi procesul de legiferare a libertăţii religioase sau a drepturilor omului a continuat.
Toleranță (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic și religios aplicabil unei colectivități sau individ, care definește respectul libertății altuia, al modului său de gândire și de comportare, precum și al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).
Noțiunea de "toleranță" apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalități care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) și Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranței" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranța ca reacție față de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanțelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranței: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteți exprima"). În drama "Nathan înțeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.
Toleranța poate fi înțeleasă în diferite moduri:
· Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
· Poate reprezenta o acceptanță sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
· Adevărata toleranță, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare și este strâns legată de libertatea persoanei.
· Prin toleranță se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire și puncte de vedere, alte stiluri și moduri de viață. Astfel, garantarea necesității spiritului de toleranță depășește cu mult domeniul îngust al politicii.
· Alt punct de vedere spune că toleranța înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiștii în diferite tehnici persuasive și în războaie informaționale.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Toleran%C8%9B%C4%83
Toleranţa la frustrare
Toleranţa la frustrare desemnează capacitatea unui individ de a depăşi o situaţie de frustrare fără a recurge la mijloace de răspuns neadecvate. Ori se consideră, din această perspectivă, că manifestările deviante se datorează îndeosebi capacităţii reduse a individului de a depăşi situaţiile de frustrare. Starea de frustrare apare atunci când individul se confruntă cu o barieră socială sau de altă natură care îl împiedică să îşi satisfacă o trebuinţă considerată de el ca fiind legitimă. Când o asemenea stare se amplifică, durata ei creşte şi se poate transforma într-un sentiment de frustrare ce conduce, deseori, la dereglări ale conduitei individului. Întrucât în astfel de situaţii individul simte nevoia de a se elibera de tensiunea resimţită, el poate acţiona agresiv şi necontrolat.
Studiile realizate cu privire la fenomenele evidenţiate au arătat faptul că dobăndirea toleranţei la frustrare depinde de nivelul de autocontrol al elevului, de temperamentul său, dar şi de norma de internalitate. Ori, a da dovadă de autocontrol înseamnă, în primul rând, amânarea reacţiei agresive şi exprimarea frustrării într-o formă acceptabilă din punct de vedere social, prin compensare.
Din această succintă analiză se poate observa că în generarea manifestărilor deviante, particularităţile de personalitate ale individului interacţionează cu o serie de factori de natură socială cum ar fi contextul situaţional, natura relaţiilor cu ceilalţi, dificultatea şi complexitatea sarcinilor etc. Acest fapt determină şi caracteristicile definitorii ale deviantului şi anume:
· toleranţă scăzută la frustrare;
· autocontrol deficitar;
· egocentrism;
· impulsivitate şi agresivitate faţă de ceilalţi;
· subestimarea consecinţelor actelor comise;
· slabă motivare socială;
· indiferenţă şi dispreţ faţă de activităţile sociale utile (faţă de învăţătură)
· opoziţia faţă de normele sociale;
Recomandări bibliografice:
Prin repetiţie, gândurile şi sentimentele autolimitative se transformă în obişnuinţe, producând astfel şabloane mentale precum sentimentul lipsei de valoare sau înclinaţia spre experienţe negative. Joe Dispenza ne conduce pe drumul către transformare.