- Sunteți aici:
-
Acasă
- Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate
Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate
Toți copiii, dar mai ales preșcolarii și adolescenții, creează probleme, indiferent de cât de “perfecți” ar putea fi aceștia sau părinții lor (Wycoff J., Unell B.,C.p.9). Copiii și adolescenții au anumite nevoi și dorințe, iar conflictele apar atunci când aceste nevoi nu coincid cu nevoile părinților. Problemele pot fi diminuate dacă părinții învață să-și adapteze reacțiile în funcție de nevoile acestora. Principiile de rezolvare a problemelor și strategiile disciplinare se bazează pe psihologia comportamentală, care se ocupă cu studiul comportamentelor copiilor în context “reale”: acasă, la școală, pe terenul de joacă (Wycoff J., Unell B.,C.p.11).
Cele mai importante contribuţii la psihologia vârstelor le-au adus cercetătorii în domeniul psihologiei copilului, J. Piaget, A. Binet, H. Wallon, E. Claparede, A. Gessel, Ch. Buhler acesta prezentând un deosebit interes, pentru că a putut dezvălui mecanismele genezei psihicului uman.
Cele mai importante contribuţii la psihologia dezvoltării le-au adus: psihologul, biologul, epistemologul şi logicianul elveţian Jean Piaget, creatorul unei şcoli renumite de psihologie (1896-1980); psihologul francez Alfred Binet (1857-1911), care elaborează un instrument pentru diagnosticarea şi caracterizarea copiilor cu deficit de inteligenţă şi cu dificultăţi de învăţare în vederea recuperării lor; psihologul francez Henri Wallon (1879-1962), care în 1927 a fondat la Paris un laborator de psihologia copilului şi revista „Enfance”; Eduard Claparede psiholog, medic şi profesor elveţian (1873-1940), psihiatrul american Arnold-Lucius Gesell (1880- 1961), unul din marii contribuanţi la dezvoltarea psihologiei copilului; psihologul austriac Charlotte Bühler (1893- 1975) aceasta prezentând un deosebit interes, pentru că a putut dezvălui mecanismele genezei psihicului uman, fiind preocupată mai ales de psihologia infantilă.
Citește mai mult: Diagnoza și Prognoza în Psihologia Dezvoltarii
Cele mai importante contribuţii la psihologia vârstelor le-au adus cercetătorii în domeniul psihologiei copilului, J. Piaget, A. Binet, H. Wallon, E. Claparede, A. Gessel, Ch. Buhler acesta prezentând un deosebit interes, pentru că a putut dezvălui mecanismele genezei psihicului uman.
Cele mai importante contribuţii la psihologia dezvoltării le-au adus: psihologul, biologul, epistemologul şi logicianul elveţian Jean Piaget, creatorul unei şcoli renumite de psihologie (1896-1980); psihologul francez Alfred Binet (1857-1911), care elaborează un instrument pentru diagnosticarea şi caracterizarea copiilor cu deficit de inteligenţă şi cu dificultăţi de învăţare în vederea recuperării lor; psihologul francez Henri Wallon (1879-1962), care în 1927 a fondat la Paris un laborator de psihologia copilului şi revista „Enfance”; Eduard Claparede psiholog, medic şi profesor elveţian (1873-1940), psihiatrul american Arnold-Lucius Gesell (1880- 1961), unul din marii contribuanţi la dezvoltarea psihologiei copilului; psihologul austriac Charlotte Bühler (1893- 1975) aceasta prezentând un deosebit interes, pentru că a putut dezvălui mecanismele genezei psihicului uman, fiind preocupată mai ales de psihologia infantilă.
Citește mai mult: Diagnoza și Prognoza în Psihologia Dezvoltarii
Imaginarul copiilor și elevilor este înzestrat cu o dinamică proprie, care, departe de a fi haotică (aşa cum este suspectat inconştientul în psihanaliză), are capacitate organizatoare, structurantă. Argumentaţia lui Gilbert Durand (1999) demonstrează că imaginaţia, ca orice exerciţiu al spiritului, este „factor de omogenitate în reprezentare” şi este prezentă în exerciţiul gândirii adevărate, ca o corecţie şi o rafinare perpetue. Imaginaţia, cu cele două surse ale sale – 1) imaginile lumii vieţii cotidiene şi 2) reprezentările colective integrate prin socializare – afectează şi influenţează continuu calitatea activităţii noastre reflexive. De aceea, denaturarea sau poluarea uneia dintre cele două surse de reprezentări este unul din mecanismele „îmbolnăvirii” gândirii şi capacităţilor spirituale ale omului modern, de la vârstele timpurii ale copilăriei și școlarității. Scrie Iris Murdoch: „Răul cauzat vieţii interioare, solitudinii şi calmului, prin impunerea unor imagini banale, pornografice sau violente la televiziune este o rană adâncă” . Aceste fantasme, cum le numeşte Thomas de Koninck (2001), nevrozate, megalomane, vanitoase, „împiedică apariţia ideilor, intereselor şi afectelor noi, împiedică orice posibilitate de afecţiuni fecunde şi virtuoase, dau naştere plictiselii, vieţii mohorâte, depresive” – fenomene constatate, din păcate, și în rândul copiilor.
Citește mai mult: DEGRADAREA CAPACITĂȚILOR DE COMUNICARE ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ