- manifestarea de atitudini nedemne, necinstite, incorecte, acte de indisciplină și lipsa de respect față de șefii ierarhici, colegi, subalterni și alte persoane cu care intră în contact;
- manifestarea unui comportament necivilizat și adoptarea unei ținute indecente;
- inițierea sau desfășurarea de acțiuni care presupun discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naționalitate, religie, origine socială sau sex;
-manifestarea de acte de violență fizică sau verbală la adresa colegilor ori a altor persoane;
………………
Fiind un caz particular al comportamentului deviant, devianţa şcolară este analizată în literatura de specialitate prin prisma unor alte concepte, cum ar fi: abandonul şcolar, absenteismul şcolar, violenţa şcolară sau chiar delicvenţa juvenilă. Aceste concepte devin fenomene ce au căpătat o largă răspândire în mediul şcolar îndeosebi în ultimele două decenii (şi reprezintă abateri, mai mult sau mai puţin grave, de la normele de conduită şcolară). Prin conţinutul, dar mai ales prin consecinţele lor, aceste fenomene au afectat în mod serios calitatea învăţământului în acele instituţii şcolare în care ele au scăpat de sub control.
Devianţa şcolară este atât un fenomen actual care se prezintă în forme diferite şi cu semnificaţii diferite cât şi un fenomen extrem de complex, ce permite interpretări şi explicaţii; astfel, elevii sunt indisciplinaţi deoarece: caută să câştige atenţia adultului, sunt plictisiţi, simt că sunt trataţi nedrept, nu au încredere în adult sau în ceilalţi elevi, se simt umiliţi de eşecurile lor şcolare, sunt trataţi necorespunzător cu nivelul posibilităţilor lor şi cu vârsta, caută să dobândească putere şi control asupra altora, vor să dovedească ceva colegilor, se simt frustaţi sau respinşi, se tem, au tulburări neurologice etc. În şcoală, un act de indisciplină are loc când conduita unui elev îi împiedică pe ceilalţi să participe la procesul de învăţare sau perturbă activitatea de predare a profesorului.
Perspectivele diverse de abordare a fenomenului au determinat folosirea de concepte corelate celui de “devianţă şcolară”, cum ar fi:
inadaptare şcolară,
indisciplină,
delincvenţă juvenilă,
tulburare/ problemă de comportament,
deviere de conduită, rezistenţă şcolară.
Termeni de “asimilare şi acomodare” se folosesc în cadrul interacţiunii om-mediu. Adaptarea este, acordul individului cu mediul, presupunând acomodarea optimă şi răspunsul favorabil la solicitările şi exigenţele sale. Aceasta constă în “ansamblul reacţiilor prin care un individ îşi ajustează structura sau comportamentul pentru a aputea răspunde armonios condiţiilor de mediu şi noilor experienţe” (M. N. Turliuc, 2007, p. 11).
Un elev adaptat din punct de vedere şcolar este acela care şi-a însuşit cu succes rolul și statusul de elev. Spre deosebire de adaptarea şcolară care reprezintă un deziderat major, inadaptarea şcolară este un fenomen de mare amploare, care se doreşte limitat şi pe cât posibil controlat. Pregătirea copilului pentru o bună adaptare la cerinţele şcolii se face încă din primii ani de viaţă ai copilului, în familie şi la grădiniţă, premergător perioadei şcolare. Întâlnite încă de la intrarea în şcoală, situaţiile de inadaptare pot să apară la orice vârsta însă sunt mai frecvente la tranziţia de la o etapă de şcolarizare la alta, deoarece aceste treceri necesită readaptarea elevului la noi cerinţe educative. Fenomenele de adaptare şi respectiv de inadaptare şcolară pot fi recunoscute şi identificate pe baza anumitor indicatori specifici: însuşirea ansamblului de cunoştinţe din principalele domenii ale cunoaşterii; reuşita şcolară; indicatori relaţionali-valorici: integrarea în grup, perceperea pozitivă a grupului şcolar, perceperea pozitivă a elevului de către grup, asimilarea unor valori corespunzătoare vârstei; indicatori comportamentali: conduita corespunzătoare.
Întotdeauna adaptarea şcolară va corespunde unei situaţii de randament şcolar asociat cu conformarea la normele de conduită socială. Orice conduită de devianţă şcolară presupune implicit o formă de inadaptare şi este foarte greu de stabilit o diferenţă specifică între cei doi termeni. Dacă avem în vedere că indicatorul predictiv cel mai puternic al adaptării şcolare este succesul şcolar şi că există elevi cu rezultate bune, dar care manifestă conduite deviante, atunci conceptul de “devianţă şcolară” are o accepţiune mai largă decât cel de „inadaptare şcolară”. În spaţiul şcolii, oricât de mult s-ar strădui autorităţile să promoveze normele şcolare, există situaţii în care elevii au alte priorităţi, de unde şi posibilitatea de a fi şi bine adaptat şcolar şi deviant în acelaşi timp.
Actul de indisciplină are loc atunci când conduita unui elev îi împiedică pe ceilalţi să participe la procesul instructiv-educativ: fie caută să câştige atenţia adultului, fie este plictisit, fie nu este antrenat pe măsura capacităţilor de care dispune. Devianţa şcolară are o accepţiune mai largă decât cea a indisciplinei, aceasta incluzând conduite evazioniste precum absenteismul, fuga de la şcoală, evazionismul fiind o formă de “devianţă neutră”, aşa cum descrie Merton.
Majoritatea conduitelor de delicvenţă juvenilă pot fi încadrate în patru categorii:
1. Violenţă pentru a obţine avantaje materiale,
2. Furt,
3. Încălcarea legilor de statut (abandon şcolar, absenteism)
4. Comportamentul de grup sau de bandă receptat de ceilalţi ca ameninţător din cauza zgomotului şi activităţiilor fizice implicate (C.Neamţu, p.29).
Strategii pentru o mai bună comunicare și disciplină
1. Fiți foarte clar în ceea ce privește regulile și așteptările
Dacă doriți să aveți un copil disciplinat fără să țipați la el, faceți foarte clare regulile pe care acesta trebuie să le respecte și consecințele nerespectării lor. Repetați-le de câte ori este nevoie, astfel copilul vă ști ce se așteaptă de la el. Regulile trebuie să fie simple și ușor de reținut.
2. Controlați-vă reacțiile
3. Gândiți înainte să vorbiți
4. Păstrați-va calmul- când copilul reușește să apese toate „butoanele” sensibile, iar câteva minute de respirație profundă nu reușesc să vă calmeze, încercați și dați-vă voie să vă luați un pic de timp liber pentru dumneavoastră. Amintiți-vă că sunteți modelul în viață al copilului dumneavoastră, așa că autocontrolul îl va învața pe cel mic să-și controleze la rândul lui stările de furie.
5. Discutați- după ce situația dificilă a trecut și toată lumea s-a calmat, stați jos și discutați.
6. Luați-o de la capăt
Recomand această carte în care găsiți solutii concrete pentru cele mai frecvente probleme de comportament ale prescolarilor.
Aceasta carte i-a invatat pe mai mult de 700.000 de parinti cum sa rezolve eficient problemele de comportament ale copiilor, intr-un mod ferm, dar si afectuos. Textul a fost conceput ca un manual prim-ajutor in cazul comportamentului nedorit. Fiecare capitol include o descriere a „simptomelor“, a cauzelor si o abordare generala a actiunii corective, solutiile concrete pentru indepartarea atitudinilor inadecvate.
Bibliografie:
https://lege5.ro/Gratuit/gqydkmzugi/raspunderea-disciplinara-si-patrimoniala-a-elevilor-statut?dp=gy4dknjzgyydi
1. Coasan, A., Vasilescu, A., Adaptarea şcolară, Ed. Ştiinţifică şi Eniclopedică Bucureşti 1998
2. Neamţu, C., Devianţa şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
3. Turliuc, M.N., Psiholosociologia comportamentului deviant, Ed. Institutul European, Iaşi, 2007