Suicidul și tentativa de suicid sunt expresia unor tulburări instinctivo-afective foarte profunde; cele mai multe definiţii îl interpretează ca pe un “act deliberat, voluntar, de autosuprimare a vieţii” (Rădulescu S.). Suicidul este actul autoagresiv prin care o persoană, în mod intenţionat, îşi cauzează moartea. Apărând sporadic la vârsta copilariei, el creşte brusc în adolescenţă.

Agresivitatea poate fi manifestată către sine sau către ceilalţi, în funcţie de personalitatea celui în cauză, semnificaţia culturală a comportamentului în cadrul grupului de apartenenţă, contextele specifice. C. Scripcaru precizează în acest sens că ”excesul de culpabilitate duce la suicid, iar lipsa sentimentului de culpabilitaete duce la crimă” ( Scripcaru C.). Cel care încorporează agresivitatea şi o direcţionează către sine are o istorie personală în care a acumulat sentimente de vinovăţie, ostilitate, furie şi confuzie. Suicidul apare, ca act autoagresiv, atunci când subiectul nu şi-a putut canaliza, din diverse motive, agresivitatea către o altă persoană.

Dacă, în general, în cazul violenţelor extreme din şcoală se face multă publicitate, când e vorba de sinuciderea unui elev, se aplică legea tăcerii: tăcerea dureroasă a celor apropiaţi, care se simt vinovaţi fără a avea posibilitatea de a se disculpa, tăcerea familiei, sensibilă la tabuurile sociale şi religioase, tăcerea autorităţilor şcolare  care vor să evite deteriorarea imaginii publice a şcolii.

După C. Scripcaru, sinuciderea copilului şi cea a adolescentului trebuie abordate diferenţiat: la copii, specificitatea actului suicidar provine din tipul de motivaţie şi din absenţa conştiinţei ireversibilităţii actului.

Reprezentarea morţii apare în jurul vârstei de 7-8 ani; copilul trece mai întâi printr-o fază de negare a morţii, apoi îşi reprezintă moartea ca pe un dat, fără a o înţelege sub aspect cognitiv, iar în final ajunge să-şi reprezinte moartea ca pe un fenomen ireversibil, pe care-1 asociază mai ales cu pedeapsa sau durerea.

După vârsta de 8 ani se cristalizează sensibilitatea faţă de moarte şi se fixează noţiunea de universalitate a morţii. în aceste condiţii, suicidul copiilor apare cel mai frecvent ca un act de imitaţie sau de opoziţie faţă de o situaţie extrem de stresantă. S-au identificat diverse motivaţii ale actului suicidar specific acestei grupe de vârstă: de la nevoia de „a face în ciudă", de a cauza suferinţa, la eşecul şcolar, reacţia de doliu - în care copilul se sinucide pentru a fi împreună cu cel dispărut - sau reacţia la o pedeapsă apreciată ca nemeritată. Suicidul este la copii fie un act de furie, fie expresia unui acut sentiment de teamă, fiind explicat prin carenţa sau abandonul afectiv, care determină fuga de realitate şi exagerarea agresivităţii, ce precipită gestul autolitic.

În adolescenţă, conduita suicidară apare mai puţin ca un gest de imitaţie, dobândind o semnificaţie specifică, în funcţie de caracteristicile psihologice ale vârstei. Adolescenţii se află în plin proces de afirmare a eului, de integrare a valorilor sociale în ierarhia proprie de valori, de căutare a unui sens al vieţii. Adolescenţii trăiesc mai frecvent situaţii de conflict cu adulţii, determinate de problema autorităţii, de cea a recunoaşterii lor ca adulţi sau de divergenţele de idei. Vulnerabilitatea psihică este maximă în adolescentă, dat fiind faptul că se suprapun presiuni atât din partea părinţilor, şcolii cât şi din partea grupului de covârstnici.

A. Băban (2001, p. 99) precizează ca situaţii de risc suicidar la copii şi adolescenţi în principal, decesul unui părinte sau al unei persoane apropiate copilului (în special dacă intervine până la vârsta de 12 ani); comunicarea defectuoasă cu familia, pe fondul unei carenţe afective prelungite; perioadele de stres acut: divorţul sau şomajul părinţilor, perioadele de examene sau evaluare şcolară.

Rezultatele unei cercetări realizate de Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului, prezentate la Cluj-Napoca, arată că suicidul în rândul elevilor şi al studenţilor din România sunt  determinate de eşecurile sentimentale şi singurătatea, urmate de imaturitate.  Datele culese la nivel naţional relevă şi faptul că 30 la sută dintre elevi şi 33 la sută dintre studenţi îşi iau informaţii despre suicid din mass-media şi de aceea ar trebui ca presa românească să ţină cont de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi să evite furnizarea detaliilor despre metode de suicid.   

Suicidul în rândul elevilor afectează profund comunitatea şcolară, membrii acesteia trăind sentimente de culpabilitate, regret şi neputinţă; disputele privind atribuirea responsabilităţii deteriorează climatul afectiv; totodată există riscul declanşării în timp a unei suite de sinucideri -ecou.

Revine în sarcina membrilor comunităţii informarea şi direcţionarea către comportamente dezirabile, prin implementarea de planuri de acţiune în vederea diminuării ratelor de devianţă şcolară.

Mass-media, inclusiv internetul, joacă un rol important. Modul în care aceasta ilustrează sinuciderea poate avea un efect negativ, datorat conținutului substanțial, proeminent și repetitiv, care glorifică sau idealizează sinuciderea, ducând la un impact major.

În cazul tinerilor adulți cu antecedente recente de suicid, terapia cognitiv-comportamentală pare să aibă rezultate pozitive. Dezvoltarea economică, prin capacitatea sa de a reduce sărăcia, poate contribui la descreșterea ratelor sinuciderii. Eforturile de creștere a relațiilor sociale, în special în cazul bărbaților în vârstă, pot fi eficiente.

Referințe bibliografice:

1. Băban, A., Consiliere educaţională: ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Ed. Psinet, Cluj- Napoca, 2001

2. Fässberg, MM (2012). A systematic review of social factors and suicidal behavior in older adulthood. International Journal of Environmental Research and Public Health. 9

3. Rădulescu, S., Sociologia devianţei, Ed. Victor, Bucureşti, 1998

4. Robinson, J (2011). Preventing suicide in young people: systematic review. The Australian and New Zealand Journal of Psychiatry.

             5.  Scripcaru, C., Suicid şi agresivitate, Ed. Psihomnia, Iaşi, 1996