Toți copiii, dar mai ales preșcolarii și adolescenții, creează probleme, indiferent de cât de “perfecți” ar putea fi aceștia sau părinții lor (Wycoff J., Unell B.,C.p.9). Copiii și adolescenții au anumite nevoi și dorințe, iar conflictele apar atunci când aceste nevoi nu coincid cu nevoile părinților. Problemele pot fi diminuate dacă părinții învață să-și adapteze reacțiile în funcție de nevoile acestora. Principiile de rezolvare a problemelor și strategiile disciplinare se bazează pe psihologia comportamentală, care se ocupă cu studiul comportamentelor copiilor în context “reale”: acasă, la școală, pe terenul de joacă (Wycoff J., Unell B.,C.p.11).
Profesor universitar de Psihologia copilului, dr Jerry Wyckoff oferă în cartea sa Disciplină fără țipete și palme, câteva principii pentru un părinte disciplinat:
- Hotărâți ce atitudine anume trebuie disciplinată
- Lăudați comportamentul adecvat
- Continuați să-l lăudați atâta timp cât noua atitudine are nevoie de acest sprijin pentru a fi stabilizată
- Încercați să evitați luptele pentru supremație cu cel mi
- Fiți alături de el
- Evitați să-I reamintiți atitudinile inadecvate din trecut
(Wycoff J., Unell B.,C.p. 17-18)
Rămânerea în urmă la învăţătură este un fenomen complex social-psihopedagogic, în ultimă instanţă o problemă de sociologie pedagogică. Această precizare înlesneşte relevarea determinării extrem de complexe a rezultatelor în munca şcolară, cât şi a profundelor implicaţii sociale şi educative ale acestei probleme. Rămânerea în urmă la învăţătură, cât şi eşecul şcolar sunt fenomene individuale.
Reacţiile emotive-negative care stau la baza atitudinii inadecvate faţă de învăţătură şi însoţesc adesea rămânerea în urmă la învăţătură sau insuccesul şcolar sunt determinate de astfel de factori:
Atunci când este vorba de adolescenți, dacă aceștia nu se simt ascultați și nu se simt respectați pentru nevoia lor de dezvoltare, experimentare vor evita conectarea cu părinții și vor căuta în exteriorul familiei conectarea cu cei de la care simt această înțelegere. În perioada adolescenței, creierul uman suferă încă transformări majore, de aceea este important ca în această perioadă de majore transformări cerebrale, adolescentul să aibă pe lângă ctivitatea de învățare, încă două activități principale ca disciplină a minții, a corpului fizic și a emoțiilor.
Acestea pot fi:
- o activitate pentru corpul fizic, un sport care-l atrage și pe care sâ-l facă de 2-3 ori pe săptămână;
- o activitat de creație pe care s-o facă tot de 2-3 ori pe săptămână (dans, muzică, teatru)
(Gheorghiță N., p.58).
Teoria comportamentală despre învățare afirmă că un comportament se învață în funcție de consecințele sale. Aceasta este o lege de bază a condiționării operante. Astfel, un comportament urmat de o consecință pozitivă este probabil să se producă mai frecvent în viitor. Astfel ar trebui încurajate comportamentele bune, adecvate ale copiilor și adolescenților, pentru că de multe ori în felul acesta problemele vor dispărea de la sine.
Referințe bibliografice:
1. Binet, Alfred. (1975). Idei moderne despre copil. Bucureşti: E.D.P.
2. Dumitriu, Gheorghe. (2004). Sistemul cognitiv şi dezvoltarea competenţelor. Bucureşti: E.D.P.
3. Gilly, Michel. (1977). Elev bun elev slab. Bucureşti: E.D.P.
4. Iancu, Stela. Psihologia şcolarului. Iaşi: Polirom.
5. Jerry Wyckoff, J. Barbara C. Unell B., C. (2000). Disciplina cu dragoste și limite, Editura: HERALD