În vederea conceperii și practicării unei educații incluzive, o mare atenție trebuie acordată, mai ales în comunicarea didactică, alegerii codurilor și canalelor adecvate de comunicare.

Codul de comunicare, adică sistemul pe baza căruia se construiesc mesajele (cum sunt alfabetele, vocabularele, codul Morse etc.) influențează calitatea comunicării prin nivelul său de adaptare la tipul de mesaj pe care îl codifică și la calitatea interlocutorilor. A încerca să transmiți o stare emoțională în limbaj cibernetic sau un semnal sonor unei persoane surde este falimentar pentru respectivele situații de comunicare. Pe de altă parte, în umărirea clarității comunicării, trebuie ales codul cât mai puțin ambiguu, cel care limitează numărul de sensuri ale simbolurilor folosite. Acest lucru se recomandă mai ales acolo unde comunică interlocutori ce nu au aces la aceleași tipuri de coduri și care doresc o transmitere cât mai exactă a informațiilor. Desigur că renunțarea la polisemie (pluralitatea sensurilor atribuite simbolurilor) și la ambiguitate (păstrarea unui nivel ridicat de subiectivitate în formulare mesajului) duce, deodată cu precizarea și exactitatea mesajului, la sărăcia comunicării. Acest lucru este nociv pentru calitatea comunicrăii între interlocutori apropiați (membri ai familiei, prieteni, persoane care fac parte din același spațiu cultural), dar devine o prioritate când distanța și diferențierea socială între interlocutori crește.

Câteva variabile psihosemantice sunt de amintit ca influențând codul de comunicare și, prin acesta, actul comunicării (Abric, 2002, pp. 26-28). Efectul de halo este efectul creat de rezonanța simbolică a unui cuvânt, unei idei sau unui mesaj care, odată ce este receptat, declanșează o rezonanță, un ecou personal greu de controlat și imposibil de anticipat de interlocutorul necunoscător al istoriei personale a persoanei respective. Aceste declanșatoare de emoții plăcută sau neplăcute acționează asemenea unor unde de șoc, declanșând emoții și blocând, de multe ori, capacitatea raționalității practice.

Ponderea acordată unor cuvinte este, de asemenea, determinantă în actul de descifrare sau de înțelegere a mesajului.

În 1946, Solomon Asch a efectuat câteva experimente celebre în această direcție. Un lot de participanți a fost împărțit în două grupe. Primei grupe i s-a comunicat despre persoana X că este un individ inteligent, priceput, harnic, cald, hotărât, practic și precaut; celei de-a doua grupe i s-a prezentat aceeași listă de trăsături, în care s-a făcut o singură modificare: s-a menționat că X este un individ rece. Impresiile globale au fost foarte diferite: participanții din prima grupă au inferat ca X este un ins mai fericit, mai generos, bun din fire și cu mai mult umor decât același X în aprecierea globală a participanților din cea de-a doua grupă. Repetându-se experimentul cu alt lot de participanți, s-au introdus alte trăsături variabile: politicos și necioplit. De această dată, diferențele dintre aprecierile globale ale celor două grupe de participanți nu au mai fost atât de pronunțate. De ce? Asch a dedus că rece și cald sunt trăsături centrale, care implică prezența altor trăsă­turi, exercitând o puternică influență asupra impresiilor finale.

Altfel spus, ponderea cuvintelor-noțiuni „cald” și „rece” a fost mai mare, în percepția participanților la experimentul psihologului american decât ponderea noțiunilor „politicos” și „nepoliticos”.

În 1950, și Harold Kelley a făcut un experiment revelator. Un lot de studenți s-a împărțit în două grupe. Celor din prima grupă li s-a spus că vor asista la o prelegere susținută de către un conferențiar care este un om cald; celor din a doua grupă li s-a spus că vor urmări la catedră un ins rece. După aceeași conferință, susținută de către același individ, cele două grupe au emis aprecieri sensibil dife­rite despre con­ferențiar, având și comportamente diferite față de cel de la catedră în timpul prelegerii: cei din prima grupă au avut aprecieri favorabile și au urmărit conferința cu atenție și interes, pe când cei din a doua grupă au avut aprecieri nefa­vorabile și s-au comportat ostil. (http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Percepia-social1841661617.php)

Efectul informației primare, prezent în acest tip de experimente, asociat celui al ponderii termenilor, spune că ordinea în care sunt cunoscute diferitele trăsături ale unui posibil interlocutor poate in­fluența, de asemenea impactul lor asupra impresiei generale. Adesea o informație are un impact mai puternic dacă este cunoscută mai devreme, înaintea altora: acesta este așa-numitul primacy effect, sau efectul informației primare.

Un alt factor cu influență este, pe lângă pondere, ordinea cuvintelor. În experimente similare celor reproduse și pe care le vom menționa mai jos, s-a observat că primele cuvinte influențează mai puternic decât cele următoare, ceea ce a fost denumit „efectul de primaritate”. După cum s-a constatat de mult în practica de comunicare, o primă impresie (decodare a mesajului) nu poate fi ușor rectificată, ba chiar refacerea ei poate fi cu mult mai dificilă decât proiectarea inițială minuțioasă.

În 1946, Solomon Asch a condus un alt experiment clasic. Unei grupe de participanți li s-a spus că individul X este inteligent, harnic, impulsiv, critic, încăpățânat și invidios; celeilalte grupe li s-a dat exact aceeași listă de trăsături, dar în ordine inversă. Se poate observa că în prima versiune lista începe cu trăsături pozitive și se încheie cu unele trăsături negative; în cea de-a doua versiune, ordinea se inver­sează. Participanții din prima grupa au avut aprecieri globale destul de favorabile, ceilalți dimpotrivă - ceea ce dovedește că primele trăsături de care au luat notă s-au dovedit mai relevante decât cele din coada listei. Un expe­riment alternativ a dat aceleași rezultate. Participantii au urmarit o înregistrare video în care o tânără femeie răspunde la un test de cultură generală. În toate variantele de înregistrare, ea răspunde corect la 15 din cele 30 de întrebări ale testului. Participanții care au vizionat un montaj în care succesele inițiale erau urmate de eșecuri au considerat-o pe tânăra urmărită mai inteligentă decât aceia care au vazut un montaj în care primele răspunsuri au fost precumpănitor ero­nate. Cum se explică acest fenomen? Se oferă doua explicații:

Odată ce observatorul considera că și-a format o impresie adec­vată, nu mai acordă atenție informațiilor ulterioare. Efectul își pierde intensitatea dacă observa­torul este odihnit, atent și motivat să nu se pripească. Există și dife­rențe individuale: unii indivizi au o mai mare "dorință de rezoluție", de eliminare a nuanțelor, a dubii­lor și ambiguităților; aceștia sunt impulsivi și nerăbdători să își formeze judecăți rapide și definitive despre ceilalți.

O altă explicație se bazează pe ipoteza schimbării de sens: odată ce oamenii își formează o primă impresie, tind să interpreteze informațiile inconsistente în lumina primei impresii. Când se spune ca un ins blând este calm, se infe­rează că este vorba de cineva amabil, pașnic, liniștit și senin; dacă se spune ca un ins crud este calm, se interpretează că e vorba de o persoană rece, vicleană și calculată. În funcție de context și de asocieri diferite, un individ mândru poate fi privit ca o persoana demnă, care se respectă, sau ca o persoana înfu­murată; critic poate să însemne fie "isteț", fie "cârcotaș"; impulsiv are pentru unii sensul de "spon­tan", pentru alții sensul de "nestăpânit". Este surprinzator de câtă ingeniozitate dau dovada oamenii ca să poată susține deopotrivă un noian de contradicții. "Bun", dar "iute la mânie" descrie un personaj de genul Robin Hood; "sclipitor", dar "prost" se refera la un ins strălucit în rezol­varea unor probleme abstracte, dar neajutorat în fața problemelor prozaice ale vietii coti­diene; "sociabil", dar "sin­gu­ratic" poate fi cineva care întreține multe legături superficiale, dar este incapabil de relații profunde; "vesel", dar "morocă­nos" este un ins cu toane foarte schimbătoare.

Mai rar se produce efectul informației recente (recency effect), atunci când informația cea mai recentă influențează decisiv formarea impresiilor.

(http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Percepia-social1841661617.php)

            Pe lângă primele cuvinte, foarte importante sunt însă și ultimele, cele care au efecte pe termen lung în actul comunicării. Autorii desemnează această influență ca „efectul de recență”, căci ultimele informații înregistrate sunt favorizate în cadrul procesului de memorare. Aceste două efecte explică de ce pozițiile inițiale și cele finale sunt considerate mai importante de către cei care urmăresc transmiterea cu impact a unor mesaje (oameni politici, avocați, oratori sau persoane implicate în dezbateri publice etc.).

            Canalul de comunicare face parte din aceeași categorie de factori cu influență asupra comunicării de care aparține și codul de comunicare, referindu-se la mijloacele, calea pe care mesajul circulă pentru a ajunge de la un interlocutor la altul. Canalul de comunicare nu înseamnă, conform lui Jean-Claude Abric (2002, p. 28) numai la suporturile utilizate pentru transferul de mesaje (vocale, scrise/grafice, gestuale, virtuale etc.), ci și la condițiile de mediu în cate are loc comunicarea, la poziționarea actorilor, la proximitatea lor etc. Unele dintre aceste variabile vor fi abordate mai jos, în cadrul capitolului referitor la comunicarea nonverbală.

            Ceea ce poate fi menționat deja aici este că, dincolo de tipul de canal folosit pentru comunicare, este important gradul de familiaritate al interlocutorilor cu acesta; cu alte cuvinte, o persoană puțin obișnuită cu suportul electronic, nu va genera mesaje valide pe acest canal, comparativ cu o persoană familiarizată cu acesta. Alegerea canalului potrivit determină modul de exprimare și trădează și un anumit tip de intenționalitate. Atunci când este ales canalul oral, emițătorul are în vedere obiectivul comunicării (tonul și tonalitatea vocii, timbrul, rapiditatea și accentele în vorbire pot fi tot atâția factori de convingere), care este unul mai personal, și nu este destinat păstrării/memorizării lui, așa cum ar fi în cazul utilizării canalului scris. De asemenea, este indicată, într-o anumită măsură, relația pe care o are sau pe care intenționează să o stabilească cu interlocutorul său (una directă, personală, mai apropiată decât s-ar putea realiza prin comunicarea în scris).

Contextul comunicării. În sfârșit, în afară de actori și de mijloacele (cod și canal) de comunicare, o a treia categorie de factori relevanți în analiza psihosociologică a comunicării sunt factorii de mediu și/sau de context. Aceștia se referă, într-o primă instanță, la variabilele timp și spațiu. Amenajarea sau plasarea în spațiu, condiționată de societate și de cultura de apartenență a interlocutorilor, poate indica o anumită finalitate: dispunerea unor locuri în cerc, față în față sau unul în spatele celuilalt, separarea spațiilor individuale sau adunarea lor într-un loc comun, fără obstacole între persoane, creează condiții diferite de comunicare. De asemenea, suprapunerea sau succesiunea temporală, intervalele ciclului nocturn/diurn sau timp de lucru/timp de odihnă creează cadre diferite care proiectează un anumit tip de comunicare.

            Coacțiunea, adică efectul pe care îl are asupra emițătorului prezența și reacțiile unui public sau ale unui observator, este, de asemenea, un stimulent sau, dimpotrivă, un inhibitor în comunicare. În general, s-a stabilit (Abric, 2002, p. 30) că prezența unui public poate duce la creșterea motivației și a performanței în comunicare, dar descurajează învățarea; ea este indicată cu efect pozitiv atunci când subiecții realizează sarcini (comunică lucruri) bine cunoscute, dar are asociate efecte negative în cazurile în care sunt abordate probleme complicate, care necesitau o învățare prealabilă. Aceste efecte sunt importante în comunicarea didactică sau politică, ori în orice context este vorba despre interacțiunea între un interlocutor individual și un grup.

            Contextul cultural și ideologic condiționează la modul cel mai direct, uneori chiar agresiv, practicarea comunicării. Microcultura unei organizații (economice, de învățământ etc.), cultura unui spațiu național sau ideologia politică impusă unei societăți de către statul respectiv determină moduri de comunicare și tipuri de interacțiuni care pot fi în totalitate specifice, care, adică, nu pot fi înțelese și aplicate decât în aceste contexte. Limbajul oficial al regimurilor totalitare (cum a fost regimul politic din România înainte de 1989), cel al culturilor omogene și exotice, cel al unor tipuri de organizații generatoare de simboluri și sensuri inaccesibile în exteriorul lor ori cel impus de ideologiile actuale ale corectitudinii politice sunt câteva exemple, destul de generale, despre felul în care contextul cultural și ideologic poate modifica exercițiul comunicării.

Bibliografie:

Abric, J.-C., 2002. Psihologia comunicării. Teorii și metode. Iași: Polirom

***. Percepția socială. Disponibil on-line la (http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Percepia-social1841661617.php)