Traumele sunt reacţii ale persoanelor care au avut de suferit de pe urma unor factori stresanţi cu efecte puternice, care le depăşesc capacităţile de adaptare. Acești sunt factori stresanți acţionează cu o forță neobişnuită asupra organismului şi psihicului oamenilor. Rezistența/reziliența și reacţiile la factorii traumatici depind de vârstă, nivelul de dezvoltare al persoanei (copilului), de suportul din partea anturajului sau a persoanelor responsabile de copil şi de anturajul în care acţionează aceşti factori (de exemplu, în mediiile periculoase, violente sau în izolare reacţiile devin mai grave).
Moartea sau despărţirea de unele persoane dragi, catastrofele naturale, accidentele, tragediile de pe urma războaielor sau a atacurilor teroriste, agresivitatea și violența ilegitimă sunt factori traumatici care pot avea grave consecinţe asupra persoanelor implicate. Definiţia de mai sus (Roth, Antal, Baciu, 2017) lasă loc interpretărilor contextuale ale traumatismelor. O primejie, un accident poate declanşa spimă, paralizie sau depresie la unele dintre persoanele afectate, dar poate să determine mobilizarea, activizarea altora.
Există mai multe tipuri de evenimente traumatice (cu impact puternic asupra organismului uman): dezastre naturale, accidente produse de oameni, mașini, animale, abuzuri fizice, sociale, economice, psihice sau emoţionale, sexuale etc.
Unii factori traumatici acţionează pe durată mai lungă sau mai scurtă, mai slab sau mai intens, în mod singular sau repetat. Consecinţele traumatice pot exista în toate aceste situaţii, în funcţie de personalitatea persoanei asupra cărora se exercită, de gravitatea factorului stresant şi de ajutorul de care beneficiază persoana. Nu orice efect al unor factori care afectează negativ o persoană este considerat traumatic. Pentru ca să vorbim de traume este nevoie ca factorii stresanţi să aibe urmări de lungă durată, care afectează profund personalitatea celui implicat (Roth, Antal, Baciu, 2017).
Caracteristicile principale ale factorilor traumatici sunt: apariţia bruscă, neașteptată (nepregătirea organismului), de o intensitate surprinzătoare, a unor situații neobișnuite care provoacă spaimă și determină reacții spontane de apărare sau paralizie.
Abuzurile fizice, psihice şi sexuale, ca şi neglijarea nevoilor fizice, emoţionale ale copilului pot conduce la traume cu efecte imediate şi uneori delungă durată. Literatura de specialitate privind sindromul stresului post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD) a îmbogăţit substanţial înţelegerea specialiştilor privind efectele relelor tratamente şi evaluarea lor. Cercetătorii acestora avertizează însă în legătură cu dificultatea studierii fenomenelor traumatice şi cu importanţa recunoaşterii simptomelor relevante. Eve Carlson (1997) descrie trei elemente ale unui eveniment traumatic:
· caracterul neaşteptat, brusc;
· efectul extrem de negativ, neplăcut pentru individ;
· lipsa de control a individului asupra evenimentului. (Roth, Antal, Baciu, 2017)
Recunoaşterea experienţelor traumatice, a cauzelor şi consecinţelor lor este dificilă, mai ales în cazul copiilor. Unele dintre criterii sunt mai tehnice, altele ţin de însăşi natura fenomenului traumatic. De exemplu, nu toţi indivizii care au trăit un eveniment traumatic prezintă simptomatologie care corespunde criteriilor PTSD. Carlson apreciază că doar un sfert din procentul persoanelor care au suferit traume grave prezintă simptome ce corespund criteriilor DSM pentru PTSD, datele cercetărilor fiind variate în funcţie de tipurile evenimentelor traumatice incluse în cercetări.
Conform spewciliștilor, doar 5% dintre cei care au asistat la moartea neaşteptată a unei persoane iubite, 31%, dintre veteranii războiului din Vietnam şi 13% dintre victimele unor violuri au fost diagnosticaţi cu sindrom posttraumatic. Aceasta poate să însemne fie că restul persoanelor (majoritatea) care au suferit evenimente traumatice au trecut cu uşurinţă peste acestea, fie că simptomele prezentate de ele nu au fost la fel de intense. Nu este exclusă nici posibilitatea ca anumite persoane să nu prezinte simptome traumatice, deși experimentează stresul caracteristic traumei. Dacă pentru recunoaşterea sindromului post-traumatic abordăm persoanele respective prin prisma simptomelor pe care le prezintă, din autodescrieri lipsesc adesea simptome semnificative, lista fiind astfel distorsionată: anumite trăiri, ca de exemplu cele de insensibilitate, apatie, indiferenţă crescută nu sunt considerate semne clinice de către aceste persoane, dat pot apărea ca efecte ale traumelor suferite.
Traumele copiilor
Consecinţele actelor intenţionate de violenţă orientate împotriva unui copil nu se restrâng numai la nivelul fizic al vătămării produse, ci se extind la nivelul psihic, transformându-se în leziuni greu de vindecat, care pot afecta ireversibil dezvoltarea cerebrală și personalitatea copilului.
Roth, Antal și Baciu prezintă ancheta desfăşurată asupra unui lot de părinţi a 3334 de copii de către Richard J. Gelles (1987); în urma acesteia s-a găsit că, în cazul copiilor supuşi violenţei, tulburările de comportament erau mai frecvente decât la copiii care nu au suferit abuzuri. Aceste probleme comportamentale ale copiilor abuzaţi au cuprins diferite tulburări de adaptare la cerinţele mediului social:
- crize de furie (17.5% faţă de 10/%),
- eşec şcolar (16.1% faţă de 6.2%),
- rău şi neascultător acasă (15.7% faţă de 8%),
- relaţii de prietenie cu copii-problemă (10.9% faţă de 2.3%).
Această cercetare pune în evidenţă ceea ce mulţi educatori deja cunosc din experiență și intuiţie, anume că fenomene precum disfuncțiile familiale, sărăcia sau agresarea copilului pot declanşa sau accentua tulburările de comportament ale copilului. Consecinţele grave se pot constitui într-un ansamblu de simptome, cu efecte durabile asupra personalităţii omului şi care poate afecta în mare măsură capacitatea ei de adaptare.
Bruce Perry, expert american în reacția posttraumatică a copiilor și adolescenților, atrăgea atenția că există trei condiţii esenţiale de mediu pentru dezvoltarea optimă a creierului unui copil: consecvenţa, predictibilitatea şi afecţiunea. Ca efect neurofiziologic al relelor tratamente aplicate de timpuriu copiilor, el descrie impactul acestora asupra dezvoltării creierului, mai ales asupra zonelor din creier implicate în reacţiile la stres. Frica, imprevizibilitatea, durerea, foamea, ameninţarea şi frustrarea sunt experienţe traumatogene fundamentale, care declanşează în creier reacţii de percepere, de prelucrare şi de apărare de stres. Aceasta va genera o exagerare a sensibilităţii copilului, ceea ce poate duce la reacții de panică în condiţii de stres minor. Frica, o reacţie normală de apărare, devine astfel disfuncională la copilul expus traumei (cf. Roth, Antal, Baciu, 2017). În urma sensibilizării la frică, reacţiile copilului sunt descrise ca fiind: “încremenire, retragere (evadare) sau luptă”.
Memoria afectivă va fi la rândul ei afectată. Relele tratamente asupra copilului vor influenţa nivelul de anxietate, ritmul veghe-somn, excitabilitatea nervoasă, impulsivitatea, alimentaţia, emoţionalitatea şi vor da naştere unor memorii senzoriale şi emoţionale imprevizivile, greu de controlat. Maltratarea timpurie, ca și ignorarea nevoilor naturale de dezvoltare în perioada sensibilă de creștere a creierului (0-2 ani) prin expunerea copilului la tehnologia digitală în dauna experimentării senzațiilor libere, naturale, este asociată cu modificări ireversibilie ale ritmurilor normale de dezvoltare. Ca urmare, autoreglarea organismului va deveni greu de realizat, iar copilul se va putea linişti cu greu în urma stărilor de excitare. Nu e de mirare că sugarii şi copiii mici maltrataţi vor plânge mult şi vor fi agitaţi, vor prezenta reacţii vehemente, hiperactivitate, dificultăţi de concentrare a atenţiei, vor avea insomnii, tulburări de alimentaţie. William Friedrich descrie următoarele categorii de efecte traumatice ale maltratării: tulburări de somn, simptome tipice ale PTSD (posttraumatic stress disorder), cum sunt amintirile obsesive, evitarea, încremenirea, hiperexcitabilitatea, probleme de concentrare care includ ADHD (hiperactivitate şi deficit de atenţie), tulburări anxioase, labilitate crescută, anxietate generalizată, panică, fobii, impulsivitate, suicid/comportament autodistructiv, comportament compulsiv, răbufniri, comportament exploziv, tulburări de tip disociativ, comportament sexual reactiv.
Abuzul afectează dezvoltarea personalităţii şi toate sferele majore ale vieţii unui opil. După cum am mai arătat, severitatea simptomelor este influenţată decircumstanţe particulare, individuale. Consecinţele relelor tratamente pot fi imediate – în timpul abuzului sau curând după acesta (care apar în primii 2 ani) de lungă durată. (Roth, Antal, Baciu, 2007).
În legislația românească (Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi; Legea nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie; Instrucţiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului Nr. 270 din 08.04.2014) sunt formulate definiții ale copilului victimă, violenței, semnelor și indicatorilor care pot sugera existența unei traume suferite și care afectează capacitățile personale, adaptarea și performanțele școalre ale copiilor. Totuși, marja de nesiguranță sau de interpretabilitate a acestora este destul de mare, rareori un indicator fiind o dovadă suficientă și concludentă că un copil a fost traumatizat. Aceste ghiduri ale psihologilor și juriștilor nu pot substitui experiența didactică și cunoașterea dată de apropierea cadrului didactic decopii.
Bibliografie:
Roth, M., Antal, I., Baciu, D. (2007). Asistența socială și protecția drepturilor copilului. Cluj-Napoca: Univ. Babes Bolyai.
Schwarz, E., Perry,B.D . The post-traumatic response in children and adolescents. Psychiatric Clinics of North America, 17 (2): 311-326, 1994. Disponibil la http://www.barrharris.org/documents/Perry,%20B.%20&%20Schwarz,%20E.%20-%20The%20Post-Traumatic%20Response%20in%20Children%20and%20Adolescents.pdf
*** POLITICA DE PROTECȚIE A COPILULUI ÎN INSTITUȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT, Ghid de implementare