Pentru o evoluție echilibrată a copilului, mediul educativ trebuie să fie pregătit să se confrunte cu contexte de genul celui relatat la început, manifestând atitudini constructive comportamental. Educatorul trebuie să fie calm, iubitor și disponibil pentru a-i învăța pe copii de mici despre valoarea pe care o are fiecare dintre ei, ajutându-i să-și formeze o imagine pozitivă de sine. În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înșine, la cât de „buni” ne considerăm a fi comparativ cu alții. Stima de sine este sentimentul de autoapreciere și încredere în forțele proprii.

            Există o relație de cauzalitate între formarea stimei de sine și acceptarea necondiționată a atitu-dinii copilului de către educatoare sau adult, în general. Mesajul de valoare și unicitate transmis de adult este foarte important în prevenirea neîncrederii. Un eșec nu trebuie perceput ca un simbol al nonvalorii, ci ca o situație ce trebuie rezolvată. Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroși și au trăiri emoționale negative.

 

            Aprecierile adulților reprezintă pentu copii și adolescenți sursa cea mai importantă de formare a stimei de sine.

           Copiii cu stima de sine scăzută sunt nemulțumiți de propria persoană; evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi; se simt neiubiți și nevaloroși; par rebeli sau nepăsători. Printre experiențele anterioare care le-au format o imagine de sine scăzută ar putea fi: au fost des criticați; li s-a vorbit pe un ton ridicat; au fost ignorați sau ridiculizați; așteptările celorlalți de la ei înșiși au fost exagerate (să fie „perfecți”); au fost frecvent comparați defavorabil cu alți copii.

            În acest caz, formatorul poate să exprime cerințe rezonabile față de vârsta copilului, să planifice din timp activitățile; să se focalizeze asupra aspectelor pozitive (însușiri, realizări) și să le menționeze; să ofere posibilități și opțiuni copiilor ori de câte ori este posibil; să ofere recompense.

1.      „Eu sunt…”

       – Este un joc care dezvoltă autocunoașterea și intercunoașterea copiilor într-un cadru de respect, încredere și cooperare. Dezvoltă sentimentul valorii proprii și conturează, pentru sine și pentru ceilalți, o imagine de sine pozitivă. Pe o masă vor fi mai multe jetoane cu imagini ce reflectă în acțiuni trăsături pozitive de caracter. De exemplu, un copil care udă florile cu stropitoarea (hărnicie); doi copii care-și dau mâna sau se îmbrățișează (prietenie); un copil care oferă brațul unei bătrâne să treacă strada (politețe) etc. După ce toți copiii au descoperit aceste imagini și sensul lor a fost înțeles de fiecare, se alege de către grup un anumit copil, care va fi caracterizat în ziua respectivă. Copiii se așază într-un cerc pe scăunele, iar copilul ales va fi rugat să se așeze în mijloc; ceilalți aleg fiecare câte un jeton care consideră că reprezintă o calitate a personajului ales și-l așază pe măsuța care se află în fața acestuia. Copilul ales are sarcina de a rosti cu voce tare trăsăturile pozitive pe care le reprezintă fiecare jeton adus de colegii lui. Dacă el consideră că însușirea îl carac¬terizată, va spune, de exemplu: „Eu, Andrei, sunt harnic”, iar dacă nu crede că i se potrivește, va pune jetonul deoparte. La sfârșit va spune toate trăsăturile pozitive de caracter care i-au fost atribuite și pe care el însuși le-a acceptat. De exemplu: „Eu, Andrei, sunt vesel, harnic, atent, politicos etc.”

2.     „Ce aș fi, dacă aș fi…”

        – Are ca scop dezvoltarea autocunoașterii și formarea imaginii de sine pozitive, precum și exprimarea alegorică a acesteia. Copiii vor primi o foaie de hârtie pe care o vor împărți în trei. Ei vor răspunde prin desen la următoarele întrebări:

„Dacă ai fi un animal, ce animal crezi că ai fi?”;

„Dacă ai fi o culoare, ce culoare crezi că ai fi?”;

„Dacă ai fi o jucărie, ce jucărie crezi că ai fi?”

       Pentru demararea discuțiilor, adultul va pune următoarele întrebări:

„A fost greu ce ați desenat?”;

„La ce te-ai gândit când ai desenat acest animal?”;

„De ce ai desenat această culoare? Ce reprezintă ea pentru tine?”;

„Cum vă simțiți acum, după ce ați desenat?”.

                Pentru ca scopul să fie atins, fiecare copil va trebui să spună și să motiveze ce a desenat.

De exemplu:

„Aș fi un leu pentru că este puternic”;  

„Aș fi o pisică pentru că este blândă”; 

„Aș fi culoarea portocalie pentru că este veselă”; 

„Aș fi o minge pentru că este jucăușă”.  

       Prin desen, copiii își exprimă trăsăturile de caracter pe care consideră că le au, își fac o succintă autocaracterizare, își exprimă imaginea de sine pozitivă. Cu lucrările executate se va putea organiza o expoziție intitulată „Acesta sunt eu”.

           Încrederea de sine și sentimentul valorii proprii pot fi considerate rezultate ale încurajării prin intermediul dezvoltării sentimentului de comunicare. Astfel, când copilul colaborează în vederea bunăstării celorlalți, aceasta întărește sentimentul forței proprii, iar când este descurajat datorită dificultăților în situațiile pe care le traversează, sentimentul de comuniune îl va conduce spre acele comportamente care, foarte probabil, îi vor mări încrederea și în forțele proprii.

 

Referințe bibliografice:

1.     Moldovanu, I.; Culea, L., Cartea mare a jocurilor. Chişinău: CIDDC. (2002).

2.     Salade, D., Educaţie şi personalitate, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 1995.

3.     Tomșa, Gheorghe, Psihologia preșcolară și școlară, Editura Coresi, București, 2005

4.      UNICEF în Moldiva, 855 de Jocuri și Activități -Ghidul Animatorului, Editura Chișinău, Chișinău 2005