Învăţarea socială reprezintă o însușire a cunoştinţelor şi a deprinderilor prin observarea directă sau indirectă a comportamentelor unor modele şi a consecinţelor pe care le au aceste comportamente asupra modelelor.

Teoria învăţării sociale explică procesele prin care: se achiziţionează un comportament sau o secvenţă de comportament, se iniţiază comportamentele şi se menţin pattern-urile de comportament. Deoarece învățarea socială se manifestă prin capacitatea de a reproduce un comportament observat, se cuvine să o asimilăm imitației amânate, această învațare sociala se diferențiază de celelalte forme de învățare prin faptul că un comportament poate fi învâțat să fie efectuat și, cu atât mai mult, fară ca subiectul să fie supus nici unui fel de întărire.

Psihologul care a abordat această teorie este Albert Bandura care a aplicat teoria învăţării sociale în studierea agresivității.

 

 

 

 

Albert Bandura este un psiholog canadian renumit pentru teoria sa de învățare socială cognitivă și teoria sa despre personalitate. A contribuit foarte mult în domeniul educației și în multe discipline ale psihologiei.

În 1973, Bandura a fost numit președinte al Asociației Americane a Psihologilor (APA), iar în 1980 a primit premiul Distinguished Scientific Contribution Award. În același an a fost numit președinte al Asociației Psihologice de Vest.

El este, de asemenea, un medic "honoris causa" de numeroase universități. Dintre acestea putem numi cele ale Romei, Indiana, Leiden, Penn State, Berlin și spaniolului Jaume I de Castellón și Salamanca. De asemenea, în 2008 a câștigat premiul Grawemeyer pentru contribuțiile sale la psihologie.

Potrivit unui sondaj efectuat în 2002, Bandura este al patrulea cel mai citat psiholog al tuturor timpurilor, precedat de B. F. Skinner, Sigmund Freud și Jean Piaget. Și este cea mai citată dintre psihologi în viață. În plus, Bandura este considerat cel mai important psiholog de astăzi fiind totodată autorul unuia dintre cele mai faimoase experimente din istoria psihologiei, desfăşurat în anul 1961 şi intitulat "Păpuşa Bobo".

Bandura demonstrează în cadrul experimentului faptul că micuţii deprind şi imită comportamentele pe care le observă la cei din jur. Copiii din studiul lui Bandura observă cum un adult se manifestă violent faţă de o păpuşă. Lăsaţi mai târziu singuri să se joace într-o cameră alături de respectiva marionetă, ei încep să imite acţiunile agresive ale adulţilor pe care i-au privit anterior. A fost un studiu care a fost repetat, bineînţeles cu scenarii modificate, şi în 1963.

Autorul a încercat să explice modelele comportamentale agresive, dorind să demonstreze că agresivitatea poate fi, măcar parţial, înţeleasă, prin a sa teorie a învăţării sociale. Teoria afirmă că modelele comportamentale agresive sunt deprinse în urma observării şi imitării acţiunilor celor din jur. A fost un experiment de referinţă în psihologie la momentul respectiv, fiind urmat de multe altele care au încercat să facă lumină cu privire la efectele pe care contactul vizual cu scenele de violenţă (de pildă prin intermediul televizorului ori a cinematografului) le au asupra copiilor.

Teoria învățării sociale, așa-numitele modele comportamentale învață în două moduri diferite:

1. prin experiența proprie (sau, de asemenea, numită învățare directă)

2. prin observarea comportamentului altor persoane ( numită și învățare vicarială).

Teoria învățării sociale cognitive încearcă să prezică modul în care oamenii învață observând alții. Exemple ar fi modul în care studenții imită profesorii sau cum un fiu îi imită pe tatăl său.

Potrivit acestuia, viața socială ar fi imposibilă dacă oamenii ar învăța numai prin încercări și greșeli. Observarea constituie un mijloc rapid și eficient pentru achiziționarea cunoștințelor și deprinderilor care vor îndruma acțiunea. Ceea ce nu înseamna că, odată acțiunea efectuată, individul nu utilizează consecințele acesteia în scopuri corrective, dar, în fața unei situații care cere o conduita nouă, individul recurge la experiența sa socială. Conform lui Bandura, comportamentul social nu este înnăscut, ci învăţat de la modele adecvate.

Cercetările sale demonstrează că schimbările comportamentale produse prin condiţionarea clasică sau prin condiţionarea instrumentală nu sunt doar asocieri ale răspunsurilor la stimuli, ci ele sunt mediate cognitiv.

Bandura consideră că achiziţia de noi comportamente are loc în cadrul unei interacţiuni între mediu şi caracteristicile personale ale individului. Comportamentul este influenţat de atitudinile persoanei, de convingerile sale, de istoria intăririlor anterioare dar şi de stimulii din mediu. De asemenea, un comportament odată produs, poate determina schimbări ale mediului, la fel cum şi aspecte ale personalităţii pot fi influenţate de acţiunea mediului.

Prin cercetările realizate, Bandura atrage atenţia asupra faptului că oamenii învaţă deseori numai privindu-i pe ceilalţi şi astfel individul codează informaţia despre comportamentul lor, iar în ocazii ulterioare foloseşte această informaţie codată drept ghid pentru acţiunile proprii, fără a fi nevoie de vreo întărire pentru producerea răspunsului. O mare parte a procesului de învăţare socială se realizează prin expunerea la modele de viaţă reale care produc, intenţionat sau nu, structuri de comportament ce pot fi imitate de către alţii.

Bandura consideră că învăţarea socială se produce în principal prin aportul proceselor de imitare şi identificare.

1. Imitarea:

• De la început, copilul observă şi imită persoanele din jurul său.

• Deseori, copiii mici se simt foarte bine când sunt lăsaţi să facă lucruri „pentru oameni mari”, de exemplu, să ajute la spălat

• De asemenea, copiii mici se joacă, de multe ori, adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-au văzut în astfel de roluri.

• Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care copilul învaţă o gamă largă de comportamente sau deprinde o serie de abilităţi. Imitarea prin definiţie presupune copierea unei anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni permiţând fiinţei umane să dobândească o serie de deprinderi, foarte rapid şi eficient.

Imitarea înseamnă apariţia unei similitudini între comportamnetul unui model şi cel al unui subiect, în condiţiile în care comportamentul primului a servit drept indice pentru comportamentul celui din urmă. Bandura delimitează doua faze ale procesului de imitare:

I.     faza de achiziţie (în care subiectul învaţă comportamentul unui model)

II.  faza de performanţă (în care subiectul manifestă un comportament ce reproduce comportamentul modelului).

2. Identificarea:

De cele mai multe ori învăţarea socială (observaţională) este un proces ce se desfăşoară în două etape.

I.  Învăţarea socială începe prin procesul de imitare, învăţarea interiorizându-se rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana din rolul respectiv.

II.  Identificarea are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen, are loc prin procesul de identificare. Condiţionarea vicariantă Procesul de învăţare a reacţiilor emoţionale prin observarea altor persoane este numit condiţionare vicariantă şi este un proces ce a fost observat atât la oameni cât şi la animale. Aşa cum sublinia Bandura, „se întâmplă destul de frecvent ca indivizii să dezvolte reacţii emoţionale intense faţă de locuri, persoane sau obiecte, fără să fi avut vreun contact personal cu ele”.

Astfel, de exemplu, subiecţi umani care au observat un model (o persoană apropiată) exprimând o reacţie condiţionată de teamă au dezvoltat ulterior un răspuns emoţional condiţionat la un stimul iniţial neutru. Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că perioada de observare a comportamentului părinţilor (perioada de învăţare) a fost uneori foarte scurtă. În plus se constată şi faptul că, odată dezvoltată, condiţionarea vicariantă se dovedeşte a fi deosebit de intensă şi de lungă durată, ea fiind relevată chiar şi în situaţii diferite de cea în care s-a manifestat prima dată. Cu ajutorul condiţionării vicariante se pot explica unele răspunsuri (conduite) fobice foarte frecvente, cum ar fi, teama de stomatolog. Printr-un experiment realizat in anul 1961 "Papusa Bobo", Albert Bandura reușește să demonstreze că modelele comportamentale sunt învățate de copii prin observarea directă și imitarea celor din jur.    

Etapele experimentului psihologului A. Bandura sunt următoarele:

Cu scopul de a oferi o bază empirică pentru teoria sa, Albert Bandura, a dezvoltat acest experiment. Rezultatele obținute au schimbat cursul psihologiei timpului, deoarece experimentul păpușii Bobo a fost un pionier în ceea ce privește comportamentul agresiv la copii.

Baza pe care sa bazat procesul experimental a fost să demonstreze că anumite comportamente au fost învățate de cei mai tineri prin imitarea acțiunilor modelelor adulte. Studiul a implicat 36 de copii și 36 de fete, între 3 și 5 ani. Toți erau studenți la grădinița universității Stanford.

Copiii au fost organizați în 3 grupe: 24 au fost expuși la modelul agresiv, 24 la modelul non-agresiv, iar restul la grupul de control.. Grupurile au fost, la rândul lor, împărțite pe sexe (băieți și fete). Și cercetătorii s-au asigurat că jumătate dintre copii au fost expuși acțiunilor adulților de același sex, iar cealaltă jumătate la unii din sexul opus.

Individ, atât în ​​grupul agresiv, cât și în grupul neagresiv, fiecare copil era un observator al comportamentului unui adult față de papusa bobo (o păpușă gonflabilă de plastic de un metru și o jumătate de înaltă, care atunci când echilibrat și-a recâștigat echilibrul din nou).

În scenariul de model agresiv, adultul a început să se joace cu jucăriile din cameră timp de aproximativ un minut. După acest timp modelul a inițiat un comportament agresiv față de păpușă, lovind-l sau folosind un ciocan de jucărie pentru al lovi în față.

În modelul non-agresiv, adultul a jucat cu păpușa. Și în cele din urmă, în grupul de control nu a existat o observație anterioară de interacțiune cu niciun model.

Mai târziu, copiii au fost trecând unul câte unul în camera cu jucăriile și papusa bobo. Acestea au fost înregistrate cu camere pentru a înregistra comportamentul lor după ce a contemplat căile de acțiune ale modelelor adulte.

 

 

Concluzii:

Bandura a determinat asta copii expuși la modelul agresiv aveau mai multe șanse să acționeze cu agresiune fizică aceia care nu au fost expuși modelului respectiv.

În ceea ce privește rezultatele referitoare la diferențele de gen, au susținut cu fermitate prezicerea lui Bandura copiii au fost mai mult influențați de modelele genului lor.

În plus, printre copiii care au fost prezenți în scenariul de model agresiv, numărul de atacuri fizice expuse a fost mai mare la băieți decât la fete. Adică, copiii au manifestat mai multă agresivitate atunci când au fost expuși modelelor masculine agresive.

Pe de altă parte, în 1965, a fost efectuat ceva similar cu experimentul păpușii Bobo pentru a stabili efectele recompensării sau pedepsirii comportamentului eronat și violent. Concluziile obținute au validat teoria învățării prin observare; și atunci când adulții sunt răsplătiți pentru comportamentul lor violent, copiii sunt mai predispuși să continue să lovească papusa. Cu toate acestea, atunci când adulții sunt mustrați, copiii, în consecință, nu mai atingeți papusa Bobo.

Rezultatele au arătat că copiii vor imita mai multe comportamente agresive dacă acestea au fost recompensate în înregistrarea care le-a fost prezentată, decât dacă acestea au fost pedepsite sau nu au fost prezentate consecinţele. De asemenea, copiii imită mai multe comportamente dacă le sunt oferite stimulente şi dacă sunt recompensaţi pentru imitarea fiecăruia dintre ele, iar băieţii au performanţe mai ridicate decât fetele. El a numit fenomenul învățare observațională sau modeling, și această teorie este de obicei numită teoria invățării sociale.

Teoria învăţării sociale a lui Albert Bandura pune accentul pe importanţa observării şi modelării comportamentului, atitudinilor şi reacţiilor emoţionale a celorlalţi. Bandura crede că oamenii îşi însuşesc atitudinile prin observarea celorlalţi, imitând ceea ce au văzut. Agresivitatea este învăţată printr-un proces numit modelare comportamentală. Individul în sine nu moşteneşte aceste tendinţe violente ci le modelează. Copiii învaţă în cea mai mare parte a cazurilor, reacţiile violente observându-i pe ceilalţi, personal sau prin intermediul mediului înconjurător şi a mass-media.

Copiii tind să imite ceea ce văd în modelele lor de referință, din acest motiv este important să avem grijă de comportamentele și atitudinile pe care le realizăm atât în ​​mediul familial, cât și în cel educațional.

Bibliografie/ sitografie:

https://www.scientia.ro/blogul-scientiaro/1025-albert-bandura-si-experimentul-bobo-doll-papusa.html (Experimentul Bobo Doll- Păpușa Bobo)

https://www.youtube.com/watch?v=M_BRX4KPv3k film (papușa alba, păpușa neagră)

https://ro.sainte-anastasie.org/articles/cultura/el-experimento-del-mueco-bobo-y-la-agresividad.html