Măsurile socio-profesionale au în vedere prevenirea riscurilor de eşec adaptativ cauzat de alegerea unei profesii în dezacord cu aptitudinile sau cu interesele individului, motiv pentru care se intervine prin consiliere şi orientare.

Măsurile medicale şi psihologice  urmăresc depistarea şi înlăturarea sau atenuarea acțiunii unor factori cauzali de natură organică ce predispun la conduite deviante. Din perspectiva diminuării fenomenului, aspectul cel mai important îl constituie deschiderea conținuturilor educației formale către problemele comunității. Implicarea activă a elevilor şi dezvoltarea de conduite responsabile prin care să nu contribuie la amplificarea problemelor pot reprezenta soluții eficiente în acestă privință. 

In ceea ce priveşte implicarea factorului familial în comportamentul agresiv, cercetările confirmă faptul ca, adolescenții agresivi provin, de regulă, din familii în care părinții înşişi sunt agresivi, şi metodele disciplinare sunt ne adecvate, fiind deseori brutale. Studiile privind relațiile dintre tatăl tiran şi adolescenți menționează faptul ca adeseori pot avea loc conflicte, care pot sfârşi printr-o ruptură a relațiilor cu părinții şi fuga de acasă a adolescentului precum şi prin vagabondaj. 

Mediul social conține numeroase surse de influență de natură să inducă, să stimuleze şi să întrețină violența: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalități la nivelul factorilor responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate in educație.

Pentru țările fost comuniste, creşterea violenței în general, nu numai a violenței şcolare, este pusă pe seama unui complex de factori precum: liberalizarea mas-mediei, lipsa exercițiului democratic, creşterea libertății generale de mişcare, slăbirea autorității statului şi a instituțiilor angajate în respectarea legii, accesul la mijloace de agresiune. 

 Un factor important al comportamentelor agresive este intoleranța la frustrare. Starea de frustrare se manifestă printr-o emotivitate mărită, şi în funcție de temperamentul individului, de structura sa afectivă, se poate ajunge la un comportament violent, individul ne mai ținând seama de normele şi valorile fixate de societate. 

Deconstruită, refăcută, monoparentală, homoparentală, zdruncinată de precaritatea economică a vremurilor,  de libertatea reproductivă, au determinat, irelevant,  multe voci, să susţină, că familia îşi va  pierde capacitatea  de a transmite valorile pe care le-a întruchipat multă vreme. În şi prin familie omul se dezvoltă, se modelează creator unul prin celălalt, completându-se prin intercunoaştere  şi fuziune, simultan în plan bio-psiho-social.

Familia poate juca un rol important, şi asta nu numai în condițiile în care sursele violențelor se găsesc în mediul familial, ci şi în situația în care sursele se află în școală. Prevenția primară sau generală se adresează direct cauzelor generatoare, împiedicând apariția conduitelor violente, se adresează tuturor variabilelor cauzale ce țin de factorii individuali, interni, precum şi de cei externi cum sunt familia, şcoala, comunitatea şi grupurile de egali; asigurarea unui climat educațional corespunzător pot diminua atât structurarea unei personalități dizarmonice a elevului, cât şi afilierea acestuia la subculturi deviante. Aceasta include toate măsurile adoptate înainte de producerea comportamentului. Acest tip de prevenție se adresează tuturor instituțiilor cu rol în socializarea indivizilor, dar mai ales familiei și școlii.

Școala reprezintă un post de observație privilegiat al dezvoltării intelectuale şi afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violențe la care elevul a  fost supus în afara mediului şcolar, semnalând aceasta profesioniştilor, putând fi luate măsuri de ajutor şi de protecție care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor şi reducerea tulburărilor somatice, psihice şi comportamentale.  

Acolo unde problemele indivizilor sau cronicizat, familiile pot primi suport pentru formarea managementului deprinderilor de comportament şi a modalităților prin care să se adapteze nevoilor continue ale acestora. 

Coeziunea clasei depinde de măsura în care clasa are obiective unitare, dispune de un set de valori şi norme proprii care reglează conduita membrilor în concordanță cu grupul, dispune de o conducere unitară în realizarea obiectivelor comune, iar membrii îşi asumă roluri reciproc mulțumitoare. Profesorii, prin natura muncii lor, trebuie să-şi adapteze demersul didactic şi managementul clasei în funcție de relațiile care se manifestă în interiorul colectivelor de elevi cu care lucrează.

O strategie de prevenire sau reducere a conflictelor ar putea fi prin accentuarea cooperării ce are în vedere creşterea încrederii între membrii grupurilor de persoane aflate în conflict. Premisa acestei strategii este că prin cooperare s-ar crea posibilități crescute de comunicare deschisă şi onestă care, la rândul ei, ar conduce la creşterea încrederii între grupuri.  Adaptarea implică acceptarea concesiilor, respect şi îngăduință. Colaborarea se obține prin demonstrarea dorinței de rezolvare a problemei, confruntarea punctelor de vedere diferite şi împărtăşirea ideilor şi informațiilor, căutarea unor soluții integratoare, găsirea situațiilor prin care toți pot câştiga, considerarea problemelor şi conflictelor ca stimulative. Evitarea conflictului reprezintă o tehnică de soluționare ce implică: ignorarea conflictului în speranța că va dispare, înăbuşirea conflictului prin invocarea unei strategii lente de rezolvare, evitarea conflictului prin revendicarea „discreției”, apelul la regulile birocratice ca surse de rezolvare a conflictului.  Compromisul se realizează de obicei prin: negociere, căutarea unor tranzacții şi acorduri, găsirea unor soluții satisfăcătoare sau acceptabile. Când fiecare din cele două părți  renunță la anumite aspecte ale propriilor interese, atunci are loc împărțirea ce are ca rezultat compromisul. Nimeni nu câştigă, nimeni nu pierde. În schimb, părțile negociază un avantaj pentru fiecare. 

Negocierea constituie management de conflicte prin aceea că este o încercare de a preveni sau de a rezolva un conflict, încercarea de a ajunge la un schimb satisfăcător între părți. 

Bibliografie

Enea V. (2019). Intervenții psihologice în școală, Editura, Polirom, Iaşi.

Stănciulescu, E., (1997) Sociologia educaţiei familiale, Editura, Polirom, Iaşi.