A.D.H.D-ul este o tulburare neurobiologică şi se datorează probabil unei combinaţii de factori. În prezent nu există dovezi că factorii de mediu cauzează A.D.H.D, şi nici că aceştia ar influenţa gravitatea sau persistenţa simptomelor. Multe studii sugerează că A.D.H.D este ereditar. Acestea susţin moştenirea ereditară de la părinţi biologici în proporţie de 80%. Acest lucru nu este valabil în cazul părinţilor adoptivi.
La examinarea anatomo-neurologică a copiilor cu A.D.H.D, s-a constatat că diferenţele de rezonanţă magnetică identificate în sistemul nervos central determină deteriorarea unor procese mentale, ceea ce conduce la defecte în anumite zone cum ar fi: controlul atenţiei, controlul aşteptării şi controlul utilizării timpului pentru organizarea activităţilor. Se ştie că anumite procese mentale nu funcţionează la fel de bine ca în cazul copiilor fără A.D.H.D. (Manual de bune practici pentru părinții cu copii diagnosticați cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitae, 2000, 16-18).
Cercetările arată că la copiii diagnosticaţi cu A.D.H.D structurile creierului nu ating dimensiunea normală, mai ales în regiunea frontală dreaptă. Această arie a creierului are o importantă funcţie în planificarea sarcinilor şi controlul impulsurilor. La copiii cu A.D.H.D s-a observat un exces de sânge în regiunile prefrontale ale cortexului, în special cele care comunică cu sistemul Libyan prin nucleul caudat/fibre. Deşi tulburarea poate dispărea în timp, deficitul biologic va rămâne, şi neţinând seama de acest lucru s-ar putea ajunge la apariţia unor tulburări deviante asociate. Evidenţa care justifică acest aspect este de natură generală şi neuro–radiologică.
În cazul pacienţilor cu A.D.H.D, aceasta se manifestă prin reacţia la stimulii de mediu, ceea ce diferă de normă. Sunt activate alte reţele din creier decât cele normale. (Tratat de psihopatologia copilului - Daniel Marcelli, 1999, 430-431).
Pentru că mai sus am amintit de rețelele neuronale în ceea ce privește copiii cu A.D.H.D, o să vă vorbesc despre memoria de lucru a copiilor cu A.D.H.D, cercetările din ultima perioadă au vrut să releve faptul că ar exista o legătură între perfomanța mai slabă a memoriei vizuale și performanța la sarcinile academice, în cazul copiilor cu A.D.H.D. Concluzia la care s-a ajuns în urma cercetărilor a fost faptul că, acestea au abilități reduse de a citi și de a efectua operații matematice de bază, dar și o capacitate redusă în a reține poezii, cântece, numele tuturor colegilor de clasă.
Examinarea psihologică a copilului
Se va urmări identificarea diferențelor de dezvoltare a domeniilor. Vor fi aplicate probe și teste specifice de performanță. Astfel:
1.) Teste psihometrice de inteligență generală și globală, precum și de inteligență specifică.
Pe lângă nivelul inteligenței generale și globale, informațiile despre nivelul inteligenței verbale, al inteligenței de performanță, al structurii funcționale a inteligenței – caracteristica fiecărui subiect în parte, se pot obține informații despre vârsta mentală a copilului, iar proba Bender reliefează și indicii de micro-sechelaritate cerebrală prezenți.
2.) Teste academice
Se vor avea în vedere: - realizările academice (scris, citit, socotit), testarea percepției vizuale.
3.) Teste pentru abilități sociale
Procesul terapeutic cuprinde trei etape de bază.
I. Evaluarea inițială: Ca parte a evaluării diagnostice, medicul sau specialistul de asistentă sanitară determină simptomele țintă și gradul inițial de afectare.
II. Strategia terapeutică: Terapeutul stabilește o strategie terapeutică prioritizând simptomele țintă și determinând metodele terapeutice cele mai potrivite pentru reducerea acestora.
III. Monitorizarea simptomelor și adaptarea strategiei: Una dintre componentele cele mai importante ale tratamentului A.D.H.D este monitorizarea simptomelor din diferite domenii (cum ar fi învățarea, rezultatele școlare, interacțiunile familiale și relațiile cu pesoanele de aceeași vârstă) și din diferite medii (de exemplu acasă, la școală, în afara programului școlar).
Modalități de diagnostic
Criteriile de diagnostic din manualul DSM IV sunt:
(1) Inatenția:
(a) Eșuează adesea în a da atenția cuvenită detaliilor ori face erori prin neglijență în efectuarea temelor școlare, la serviciu, sau în alte activități;
(b) Adesea are dificultăți în menținerea atenției asupra sarcinilor sau activităților de joc, adesea pare a nu asculta când i se vorbește direct;
(c) Adesea nu se conformează instrucțiunilor și este incapabil să-și termine temele pentru acasă, sarcinile casnice ori obligațiile la locul de muncă (nu datorită comportamentului opoziționist sau incapacității de a înțelege instrucțiunile);
(d) Adesea are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților;
(e) Adesea evită, are aversiune față de/nu este dispus să se angajeze în sarcini care necesită un efort mental susținut (cum ar fi efectuarea temelor în clasă sau acasă);
(f) Adesea pierde lucruri necesare pentru diverse sarcini sau activități (de exemplu, jucării, teme pentru acasă, creioane, cărți, instrumente);
(g) Adesea este ușor de distras de stimulii irelevanți;
(h) Adesea este uituc referitor la activitățile cotidiene;
(2) Hiperactivitatea
(a) Adesea se joacă mișcându-și în permanență mâinile sau cu picioarele sau se foiește pe scaun;
(b) Adesea se ridică de pe scaun în clasă sau în alte situații în care este de dorit să rămână așezat;
(c) Adesea aleargă sau se cațără excesiv de mult, în situații în care acest lucru este inadecvat (la adolescenți sau la adulți poate fi limitat la senzația subiectivă de neliniște);
(d) Adesea are dificultăți în a se juca sau a se angaja în activități care se desfășoară în liniște;
(e) Adesea este "în continuă mișcare" sau acționează ca și cum "ar fi împins de un motor";
(f) Adesea vorbește excesiv de mult;
(3) Impulsivitatea
(g) Adesea "trântește" răspunsuri înainte ca întrebările să fi fost complet formulate;
(h) Adesea are dificultăți în a-și aștepta rândul;
(i) Adesea întrerupe sau deranjează pe alții (de exemplu, intervine în conversațiile sau în jocurile altora);
Note de codificare: pentru indivizii (în special pentru adolescenți și adulți) care în mod curent au simptome care nu mai satisfac în întregime criteriile, trebuie specificat "în remisie parțială".Vârsta la care se poate face diagnosticul tulburării de atenție și hiperactivitate este între 7 și 9 ani, dar primele semne sunt vizibile adesea înainte de 3 ani. Diagnosticarea tulburării în perioada școlară reflectă probabil mediul - care favorizează apariția simptomelor, fiind solicitant, puțin flexibil, prea puțin axat pe diferențele interindividuale.
Referințe bibliografice:
1. Botiș, A., Tarău A. (2004). Disciplinarea pozitivă. Cluj-Napoca. Editura ASCR
2. Dopfner, M., Schurmann, S., Lehmkuhl,G. (2000). Copilul hiperactiv și încăpățânat. Cluj – Napoca: Editura ASCR
3. Set de instrumente, probe și teste pentru evaluarea educațională a copiilor cu dizabilități.(2003) București. Asociația Reninco România