Definirea familiei presupune două direcţii de abordare sociologică şi juridică. În sens sociologic, familia ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie ce se caracterizează prin comunitate de viaţă, de sentimente, interese şi aspiraţii.

              Astfel privită, familia ne apare după părerea Mariei Voinea „ca o relaţie socială distinctă, ca un grup primar al societăţii în care se manifestă multiple relaţii, fundamentele fiind cele de căsătorie“.

              În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii, care-şi are originea în acte juridice  precum căsătoria, înfierea, rudenia sau  raporturi asimilate relaţiilor de familie.

                 Familia este principala formă de organizare a vieţii în comun a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie. Multiplele definiţii date până acum familiei au încercat să evidenţieze o serie de aspecte atât de ordin structural cât şi funcţional.

 

                 Familia este un grup care îşi are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soţ şi soţie şi copiii născuţi din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga şi alte rude), pe care-i unesc drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice, religioase şi sociale (inclusiv drepturi sau interdicţii sociale).

                R. Vincent afirma că o familie constituie „un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiţii, chiar inconştient, care creează o atmosferă.“

              Iar după  E. Burgess şi H. Locke, familia este definită  ca fiind „acea unitate de interacţiune şi interacţionări personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ şi soţie, mamă şi tată, fiu şi fiică, frate şi soră.“

O altă definiţie este dată de A. Berge care consideră că familia constituie un fel de personalitate colectivă a cărei armonie generală influenţează armonia fiecăreia dintre părţi.

Iar Ovidiu Badina şi F. Mahler definesc familia ca fiind „un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică, comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural biologice, psihologice, morale şi juridice“.

               Într-o lume aflată în schimbare, familia este considerată o instituţie puternică capabilă de autoreglare, de rezistenţă la presiunile exterioare, de păstrare a valorilor ei tradiţionale.

Caracteristici

      Plecând de la aceste definiţii, se pot  contura următoarele caracteristici ale familiei:

• Existenţa unui anumit număr de persoane;

• Reuniunea lor este urmarea actului căsătoriei;

• Între membrii grupului familial există un ansamblu de drepturi şi de obligaţii garantate juridic;

• Relaţii interpersonale, de ordin biologic, psihologic şi moral dintre membri;

• Climatul sau atmosfera psihosocială;

• Conduita membrilor grupului privind ansamblul de norme şi reguli;

• Organizarea structurală, cu o anumită distribuţie a rolurilor şi sarcinilor familiale;

• Îndeplinirea unor funcţii în raport cu societatea.

        Deoarece tema lucrării  vizează în special influenţele  familiei asupra dezvoltării psiho-socio-comportamentale a copilului, voi insista asupra climatului familial, conduita grupului familial şi asupra rolurilor şi funcţiilor familiale.

Influenţa climatului familial asupra copilului

        Este definit ca fiind o formaţiune psihosocială foarte complexă, cuprinzând ansamblu de stări psihice, moduri de relaţionare interpersonală, atitudini, nivel de satisfacţie etc., ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp. 

Climatul familial este sinonim cu atmosfera sau moralul grupului familial ca grup social mic. Acest climat poate fi pozitiv (bun) sau negativ (rău) şi se interpune ca un filtru între influenţele educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile psiho-comportamentale realizate la nivelul personalităţii copiilor.

Drumul de la influenţa educativă la achiziţia comportamentală nu este un drum direct, nemijlocit, el parcurge „meandrele“ climatului familial.

O aceeaşi influenţă educativă exercitată într-un climat bun va avea cu totul alte efecte (evident pozitive) decât atunci când este exercitată într-un climat rău sau negativ, bazat de exemplu, pe relaţii conflictuale şi pe ignorarea totală a particularităţilor psihoindividuale ale copiilor.

             Ocupându-se, în cadrul unor cercetări, de influenţa climatului familial asupra randamentului şcolar al copilului, M. Gilly precizează că ipoteza fundamentală este că şcolarul are nevoie de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el are nevoie de părinţi calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de maleabili în raporturile lor cu copilul, fără a da însă dovadă de slăbiciune. El are nevoie să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri şi la problemele care îl interesează şi că nu se dezinteresează de ceea ce  se întâmplă la şcoală. Iar în acelaşi timp el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa  să-şi închipuie că libertatea lui e fără margini şi totodată, să ştie că părinţii săi împărtăşesc acelaşi nivel de exigenţă. 

Climatul familial poate fi analizat după mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind următorii:

• modul de raportare interpersonală a părinţilor (nivelul de apropiere şi înţelegere, acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme);

• ansamblul de atitudini ale membrilor familiei în raport cu diferite norme şi valori sociale;

• gradul de coeziune al membrilor grupului familial;

• modul în  care este perceput şi considerat copilul;

• modul de manifestare a autorităţii părinteşti (unitar sau diferenţiat);

• gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;

• nivelul de satisfacţie resimţit de membrii grupului familial;

• dinamica apariţiei unor stări tensionale şi conflictuale;

• modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor;

• gradul de deschidere şi sinceritate manifestat de membrii grupului familial.

         

 „Mediul  familial - afirma Andre Berge- îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuinţelor sale elementare adică în măsura în care este un mediu afectiv  şi protector, dublă condiţie indispensabilă pentru ca fiinţa tânără să înveţe să se construiască pe sine, să se situeze în raport cu ceilalţi, să se polenizeze din punct de vedere sexual, efectuând, fără pericol, primele sale experienţe sociale şi sentimentale.“ 

            Climatul familial poate fi asociat cu moralul matrimonial care are două componente:

• primul îl constituie fericirea conjugală din punct de vedere al evoluării sentimentelor şi experienţelor pozitive în mariaj;

• al doilea component este focalizat pe elementele negative în mariaj: durerile, necazurile, frustrările şi gândurile pe care le determină.

          Comunicarea are un rol foarte important în favorizarea unui climat familial pozitiv. Fiecare partener are stilul propriu în comunicare într-o relaţie intimă, ceea ce conferă o notă de complexitate dacă ne gândim că diferitele metode de comunicare se îmbină cu stilurile specifice ale celor doi parteneri formând un adevărat sistem de comunicare.

          Un climat pozitiv favorizează îndeplinirea tuturor funcţiilor cuplului conjugal şi grupului familial la cote înalte de eficienţă.

„Câtă încărcătură afectivă şi câtă căldură prezintă cuvântul « acasă » pentru cei care beneficiază într-adevăr de un climat familial favorabil! Aici, în sânul familiei, individul este aşteptat, este preferat, este înţeles, preţuit, respectat, i se cere părerea, sfatul, opinia.“

 Şi toate acestea la un loc, dacă devin factori motivaţionali, duc la creşterea gradului de integrare a conduitei sale în viaţă şi activitatea familială şi, totodată la sporirea unităţii şi coeziunii grupului familial.

Fiecare membru apartenent familiei se simte din ce în ce mai mult atras de „forţele familiale centripete”, ceea ce determină creşterea gradului de stabilitate şi funcţionalitate a unităţii familiale. Familia fiind un mediu afectiv şi protector asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistenţă şi sprijin material şi moral.

 

 

Referințe bibliografice:

1.    CIUPERCĂ C., Cuplul modern- între emancipare şi disoluţie, Editura Tipoalex, Alexandria 2003. 

2.      CONSTANTINESCU, M. Sociologia familiei, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti 1996

3.      COONEY T. M.: Changes in work-family connections, in: UHLENBERG P. "Journal of Family Issues", vol.12, nr.1/1991.

4.      CORNIA G. A., SIPOS, S.: Children and the Transition to the market economy, Averbury, 1991.

5.      MITROFAN I.; MITROFAN N., Familia de la A la. . .  Z.  Mic dicţionar al vieţii de familie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1991. 

6.      STĂNCIULESCU, E.    Familie şi educaţie în societatea românească: perspective sociologice , Iaşi : Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 1998  

7.    ZAMFIR C., VLĂSCEANU, L. Dicţionar de Sociologie, Editura Babel, Bucureşti 1992.