Gândirea laterală este strâns legată de intuiție, creativitate și dispoziție. Aceste patru procese:
- gândirea laterală,
- intuiția,
- creativitatea,
- dispoziția
au aceeași bază. Este tot un mode de folosire al minţii, ca şi gândirea logică – însă de alt tip.
Cultura se ocupă de obicei cu consacrarea anumitor idei. Educaţia se ocupă cu comunicarea acestor idei consacrate. Ambele se ocupă cu perfercţionarea continuă a acestor idei, prin modernizarea lor.
Singura metodă de schimbare a ideilor este conflictul, care funţionează în două feluri. Primul vizează confruntarea dintre idei opuse. Una dintre cele două idei va ajunge să o domine în practică pe cealaltă, care va fi suprimată, dar nu schimbată. Al doilea vizează un conflict între noile informaţii obţinute şi vechea idee. Se presupune că în urma acestui conflict vechea idee se schimbă. Aceasta este calea ştiinţei, care caută întotdeauna să obţină noi informaţii pentru a discredita vechile idei şi a da naştere unora noi. Este chiar mai mult decât calea ştiinţei, este calea cunoaşterii umane în general.
Intuiţia, creativitatea şi dispoziţia sunt greu de observat datorită faptului că mintea este foarte eficientă.
Mintea funcţionează astfel încât să creeze modele pe baza informaţiilor pe care le deţine. O dată ce aceste modele au fost formate, putem să le recunoaştem, să reacţionăm la ele şi să le folosim. Cu cât sunt folosite mai mult, cu atât se înrădăcinează mai mult.
Gândirea laterală se ocupă cu generarea de idei noi. Există o anumită concepţie, destul de stranie, potrivit căreia ideile noi apar numai pe calea invenţiilor tehnice. Însă acesta este doar un aspect minor. Noile idei reprezintă materia schimbării şi a progresului în orice domeniu, de la ştiinţă până la artă şi de la politică până la fericirea individuală. Gândirea laterală se ocupă de asemenea cu spargerea barierelor conceptuale ale vechilor idei. Aceasta duce la o schimbare de atitudine şi de abordare; ne face să privim cu totul altfel lucruri pe care le-am privit întotdeauna în acelaşi fel. Eliberarea de vechile idei şi stimularea unora noi sunt două aspecte îngemănate ale gândirii laterale.
Gândirea laterală este foarte difertiă de gândirea verticală – care reprezintă modul tradiţional de a gândi.
În gândirea verticală, înaintăm prin paşi secvenţiali, ce trebuie să aibe fiecare o justificare. Distincţia dintre cele două tipuri de gândire este foarte tranşantă. De pildă, în gândirea laterală, folosim informaţia nu de dragul ei, ci pentru efectele pe care le produce. În gândirea laterală se poate întâmpla să fie nevoie de o greşeală într-o anumită etapă pentru a ajunge în final la o soluţie corectă; în gândirea verticală (logică sau matematică) acest lucru ar fi de-a dreptul imposibil. În gândirea laterală se poate întâmpla să căutăm în mod deliberat informaţiile irelevante; în gândirea verticală selectăm numai informaţiile relevante. Însă gândirea laterală nu este un substitut pentrugândirea verticală. Ambele sunt necesare. Ele sunt mai degrabă complementare. Gândirea laterală este generativă. Gândirea laterală este selectivă.
Cu ajutorul gândirii verticale putem ajunge la o concluzie printr-o situaţie validă de paşi. Datorită temeiniciei fiecărei etape din această suită, putem să fim foarte încrezători în corectitudinea concluziei. Însă indiferent cât de corectă ar fi această suită, punctul de plecare a fost o chestiune de alegere perceptivă, care a modelat apoi conceptele de bază implicate. De pildă, alegerea perceptivă tinde să creeze distincţii tranşante şi să folosească polarizarea extremă. Gândirea verticală va lucra apoi cu conceptele produse în acest mod. Gândirea laterală este necesară pentru a clarifica alegerea perceptivă situată dincolo de domeniul gândirii verticale. Gândirea laterală va tempera în acelaşi timp şi aroganţa oricărei concluzii rigide, indiferent cât desolid ar părea traseul pe care s-a ajuns la aceasta. Gândirea laterală sporeşte şi eficienţa gândirii verticale.
Gândirea verticală dezvoltă idei care sunt generate de gândirea laterală. Nu putem săpa o altă groapă adâncind pur şi simplu aceeaşi groapă. Gândirea verticală este folosită pentru a adânci aceeaşi groapă. Gândirea laterală este folosită pentru a săpa o altă groapă, în altă parte (De Bono, p. 1-11).
Edward de Bono este medic, psiholog, consultant, autor şi inventator. Are un doctorat în medicină, unul în psihologie, a scris 57 de cărţi traduse în 34 de limbi, cinci dintre ele şi în limba română. Este inventatorul conceptului şi tehnicilor de “Gândire Laterală”. Este un susţinător al predării gândirii ca abilitate în sine, prin toate cursurile pe care le-a creat: Six Thinking Hats, Lateral Thinking, Simplicity, Focus on Facilitation.
Bibliografie/ sitografie:
De Bono Edward (2003). Gândirea laterală, București: Curtea Veche
