Arta este în esenţă cea mai profundă expresie a creativităţii umane. Pe cât dedificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist îşi alege singur regulile şi parametrii de lucru, se poate spune totuşi că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu şi a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzaţie sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată şi ca o formă de cunoaştere (cunoaşterea artistică).

 

Școala incluzivă, inteleasă ca școală care se deschide flexibil tuturor copiilor cu dificultățile de învățare sau nu, presupune rezolvarea obstacolelor în cadrul învățării sau al integrării un prilej și o provocare pentru profesori și elevi.

Înainte de a scrie, copilul desenază. Când este capabil să țină un creion în mână, copilul va zgâria pereții, va trage linii, se va juca cu un bâț în nisip.

Părintele Psihanalizei, S. Freud spune că visul este trăit predominant în imagini vizuale, iar dificultatea povestirii visului provine dn faptul că imaginile trebuie traduse în cuvinte.

O informație fie ea vizuală, auditivă, kinestezică, olfactivă sau gustativă, nu poate fi procesată imediat, ea este păstrată în memoria senzorială până când sistemul senzorial respectiv se poate preocupa de informația stocată (Zlate M., p 414).

Cele mai studiate tipuri de memorie sunt cea vizuală sau iconică și cea auditivă sau ecoică.

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.

În psihologie, memoria este procesul în care informația este codificată, stocată și recuperată. Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară sa să ajunga la cele cinci simțuri în formele de stimuli chimici și fizici. În această primă etapă informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată să fie puse în procesul de codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie. Aceasta implică faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate. Aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la conștiința. Unele încercări de recuperare se pot realiza fără efort din cauza tipului de informații, iar alte încercări de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din diferite motive.

Memoria senzorială deține informații senzoriale mai puțin de o secundă după ce un element este perceput. Abilitatea de a vedea un element și de a ține minte cum arata cu doar o fracțiune de secundă de observație sau de memorare este exemplul de memorie senzorială. Aparține de control cognitiv și este un răspuns automat. La prezentări foarte scurte, de multe ori participanții raportează că li s-a părut să "vadă" mai mult decât pot raporta, de fapt. Primele experimente de explorare a acestei forme de memorie, senzorială, au fost realizate de George Sperling (1963) utilizând "paradigma raportului parțial".

Există trei tipuri de memorie senzoriala.

1. Memorie Iconica este un depozit de descompunere rapida a informației vizuale; un tip de memorie senzorială care stochează scurt o imagine care a fost perceputa pe o durată mică.

2. Memoria Echoic este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor auditive, un alt tip de memorie senzorială care stochează scurt sunetele care au fost percepute pentru durate scurte de timp.

3. Memorie tactila este un tip de memorie senzorială care reprezintă o bază de date pentru stimuli de atingere.

Studiile de laborator au aratat ca exista o memorie vizuala, dar aceasta are doua caracteristici care i-au determinat pe cercetatori sa nu accepte calificarea ei drept „fotografica”, ci mai curand memorie iconica (sau memorie senzoriala vizuala). Prima caracteristica a acestui tip de memorie este efemeritatea ei; calcule mai precise arata ca aceasta memorie senzoriala vizuala dureaza in jur de un sfert de secunda.

Pe de alta parte, caracteristicile vederii noastre fac astfel incat ceea ce este vazut cu o buna acuitate sa nu conțină decat patru sau cinci litere. Asadar, e imposibil sa tii minte o pagina intreaga dintr-un text oarecare!

Cu toate acestea, avem destul de clar impresia că vedem această pagina. De fapt, detinem un alt tip de memorie, cea in imagini, care stocheaza imaginile simplificate. Dar acestea nu sunt fotografii., pentru că sunt foarte lacunare.

Artistii ca si copii isi vad “joaca” precum ceva serios, care trebuie pus inaintea altor lucruri. Copii picteaza, desenaza, construiesc castele din nisip sau din pamant, modeleaza diferite figurine din plastilina sau din lut, incercand astfel sa se exprime si sa imite natura. Din aceasta cauza copii sunt incurajati sa isi dezvolte talentul la gradinita si apoi in scoala primara si in gimnaziu. Daca ei, copii isi descopera o vocatie in arta pot imbratisa mai departe meseria de pictor, scriitor, arhitect, sculptor. Dar exista si persoane fara talent dupa cum spuneau latinii non omnia possum omnes (nu toate le putem toti) care isi cauta o meserie cu profil realist.

Exercițiul chiar este mama învățăturii pentru că întărește căile neuronale, permițând un acces tot mai rapid la informațiile stocate. Este ca atunci când faci de mai multe ori același drum: de la un moment dat știi să ajungi acolo cu ochii închiși.  Memoria trebuie exersată până când “intră în reflex”. Astfel, bagajul de cunoștințe poate fi accesat oricând, eficient și rapid. Repetarea, exersarea sau cum vrem să o numim este esențială la orice vârstă, așa că înainte să le explicați asta copiilor, nu uitați că cel mai bun exemplu pentru ei sunteți chiar voi.

Bibliografie:

·           https://ro.wikipedia.org/wiki/Memorie

·           https://psychologies.ro/cunoaste-te/memoria-iconica-si-memoria-in-imagini-1378734

  Mielu Zlate (1937-2006) a fost profesor universitar, seful Catedrei de Psihologie a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti; doctor in psihologie, din 1969, cu o teza coordonata de Gheorghe Zapan; redactor-sef adjunct la Revista de Psihologie a Academiei Romane; redactor-sef la Revista de psihologie organizationala, Centrul de Psihologie Aplicata, Universitatea din Bucuresti. A obtinut doua premii ale Academiei Romane: Premiul „N.S. Aurelian”, pentru contributia la lucrarea Dezvoltarea umana a intreprinderii, si Premiul „Vasile Conta”, pentru lucrarea Omul fata in fata cu lumea. In anul 2002, Universitatea de Vest din Timisoara i-a conferit titlul de doctor honoris causa.