Inteligenţa şcolară de limită a unui elev este caracterizată prin capacitatea de a se adapta doar la limita inferioară a cerinţelor activităţii şcolare. Aceştia rezolvă sarcinile intelectuale doar parţial şi la un nivel inferior faţă de majoritatea colegilor de aceeaşi etate cronologică. Aceşti elevi au, de cele mai multe ori, sentimentul insuccesului şcolar, a trebuinţei de apărare, de a evita pedeapsa şi inferioritatea şi, din acest motiv, dezvoltă o atitudine negativă, opozantă faţă de instituţia şcolară. Ori, de aici şi până la absenteism sau abandon şcolar – forme specifice de devianţă şcolară – nu mai este decât un pas. Elevul care în situaţiile problematice prevede insuccesul sau simte o stare de teamă, de nesiguranţă, îşi va putea organiza cu mare dificultate energiile emoţionale necesare realizării cu succes a activităţii şcolare. Teama, însoţită de nesiguranţa afectivă, influenţează negativ inteligenţa şcolară de limită, provocând frecvent inhibiţia şcolară.
În determinarea apartenenţei copilului la categoria inteligenţei şcolare de limită, argumentul hotărâtor îl constituie capacitatea lui de învăţare şi de adaptare la cerinţele grupului de apartenenţă. Reuşita elevilor cu inteligenţă şcolară de limită la unele discipline şcolare şi la probe de diagnostic formativ arată că, deşi prezintă deficienţe psihice, ei dispun totuşi de potenţialităţi mintale neexplorate şi neexploatate la lecţie. Introducerea în practica şcolară a metodelor pedagogice active şi individualizate ar putea conduce către transformarea acestor „potenţialităţi” ale creierului în instrumente intelectuale autentice. Întrucât inteligenţa elevului este rodul propriei sale acţiuni, în învăţământ se impune abandonarea verbalismului, a dogmatismului didactic.
Altfel, nu numai că potenţialităţile mintale ale elevilor rămân în stare latentă, dar uneori chiar şi elevii cu inteligenţă generală dezvoltată obţin rezultate şcolare slabe sau prezintă chiar insuccese.
Intelectul de limită – între normal şi deficientul de intelect - se interpune o categorie specifică şi anume intelectul de limita sau liminar cu un QI între 80-85-90. Acesta marchează graniţe dintre normalitate şi handicap. Se menţionează existenţa unui decalaj între vârsta mentală şi vârsta cronologică de cca.2 ani și jumătate la vârsta de 10 ani, decalaj ce creşte treptat până la 5 ani la vârsta de 15 ani, iar în jurul vârstei de 10-12 ani are loc o plafonare psiho-intelectuală în planul dezvoltării proceselor cognitive superioare.
Intelectul de limită poate fi depistat în cadrul şcolii, în urma afişării următoarelor semne definitorii:
· întâmpinarea dificulăților în urma însuşirii scris-cititului şi a calcului (disgrafie, dislexie, discalculie);
· prezintă o hiperactiviate motorie, timiditate, emotivitate şi inhibare;
· au baraje ale gândirii sau lapsusuri,chiar momente de vid, încetineală în gândire;
· sarcinile impuse sunt rezolvate până la un anumint nivel de complexitate, ulterior confruntându-se cu anumite insuccese şcolare care pot sta la baza unor trăiri tensionale şi contradictorii ce generează tulburări de comportament;
· prezintă dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi, şi imaturitate social–afectivă.
· Printr-o stimulare adecvată şi o metodologie recuperativă specială astfel încât dezvoltarea lor psihică să se apropie de nivelul colegilor lor aceşti copii pot fi integraţi în învăţământul obişnuit.
Deficienta mintală de gradul 1
Deficienta mintală de gradul 1 este prezentă la persoanele care înregistrează un QI între 50-85. Debilitatea mintală – o insuficienţă mai mult sau mai puţin marcată a dezvoltării inteligenţei, lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială, fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale.
Persoana este educabilă şi capabilă de achiziţii şcolare corespunzătoare vârstei sale mintale ce variază în funcţie de gravitatea deficientei;
prezintă deficienţe ale analizei şi sintezei.
Gândirea acestor subiecţi este mai mult reproductiva decât creativă, stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările, trăsătura ce se menţine până la o vârstă mai mare;
limbajul se dezvoltă în general cu întârziere sub toate aspectele sale.
Comunicarea poate fi stimulată spre o evoluţie pozitivă în condiţiile unor influenţe educaţionale adecvate, sugerându-se aplicarea unor programe personalizate de intervenţie pentru dezvoltarea comunicării la copiii cu deficienţe mintale.
Manifestările emotive sunt foarte des exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs. Se poate ajunge la crize de furie însoţite de reacţii agresive faţă de cei din jur, distrugerea obiectelor, lovirea propriului corp. Dar şi veselia se poate transforma în crize de râs nestăpânit şi necontrolat.
Într-o familie prezenţa unui astfel de copil reprezintă o grea încercare pentru părinţi.
Intelectul de limită (intelectul de limtă sau liminar -IQ =75 – 85)
Intelectul de limită este întâlnit la acei copii care au un coeficient de inteligenţă cuprins între 75-85, fiind individualizat ca efect al creşterii cerinţelor societăţii moderne în ceea ce priveşte nivelul pregătirii şcolare. Este vorba despre o categorie de elevi care, odată cu trecerea în clasa a IV-a, încep să întâmpine dificultăţi tot mai vizibile din cauza incapacităţii lor de a face faţă exigenţelor şcolare impuse de creşterea complexităţii şi a gradului de abstractizare cerut de noile obiecte de studiu.
Dificultăţile crescânde de la an la an, în însuşirea cunoştinţelor, antrenează insuccesul şcolar, un sentiment de inferioritate, diminuarea nivelului aspiraţiilor, lipsă de interes şi de plăcere de a merge la şcoală. Apar tulburări de comportament care sunt urmate de agravarea impasului şcolar. Cu toate acestea, ca adulţi, reuşesc să realizeze o adaptare profesională şi socială normală.
Referințe bibliografice:
1. Arcan P, Ciumăgeanu D, Copilul deficient mintal, Ed. Facla, Timișoara, 1990
2. Păun, E, Şcoala- abordare psihopedagogică, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
3. Sălăvăstru, D., Psihologia educaţiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2004