Din punct de vedere psihologic limbajul face parte dintr-o clasa mult mai vasta de fenomene - conduitele simbolice - alaturi de gesturi, arte figurative, mimica, etc. La baza tuturor acestor fenomene, inclusiv a limbajului, se afla functia semiotica. Functia semiotica desemneaza capacitatea de a utiliza semne/simboluri, adica semnificanti ca inlocuitori ai obiectelor si de a opera cu acestia in plan mintal. Limbajul verbal este una dintre formele manifestare a functiei semiotice. Mimica, gesturile, imagistica, desi sunt forme ale functiei semiotice nu sunt identice cu limbajul verbal. Acesta din urma a aparut ca urmare a supunerii functiei semiotice la rigorile comunicarii sociale, drept cel mai adecvat si mai economic dintre toate, corespunzand cel mai bine cerintelor fixarii si transmiterii de informatie. Limbajul verbal apare deci la intersectia functiei semiotice cu comunicarea.

Capacitatea de a avea limbaj este probabil proprietatea cea mai importanta si totodata unica a constiintei umane. Momentul asimilarii limbii marcheaza o cotitura in dezvoltarea copilului. Se mentioneaza ca pe langa functia primordiala de asigurare a comunicarii intre indivizi, limbajul joaca un rol moderator in dezvoltarea si desfasurarea altor functii psihice constiente si inconstiente. Datele experimentale vizeaza o gama larga de fenomene psihice, de la cele mai simple – conditionarea, discriminarea perceptiva, invatarea - pana la cele mai complexe - memori, gandirea – in care limbajul este implicat sporind eficienta lor.

1. Neurofiziologia limbajului

Procesul limbajului are la baza mecanisme nervoase reflexe, el incepe intotdeauna cu stimularea neuronilor motori sub influenta impulsurilor aferente – vizuale, auditive, kinestezice - la nivelul scoartei cerebralel. Neuronii verbo-motori stimulati trimit impulsuri spre musculatura organelor verbale care realizeaza fonatia, respiratia si articulatia sunetelor verbale. Cercetarile de neurofiziologie  a limbajului au pus in evidenta un localizationism clar si diferentiat al centrilor care coordoneaza limbajul. Astfel pentru perceptia limbajului oral sunt solicitate zonele auditive din lobul temporal. Afazia senzoriala, rezultata din lezarea acestor zone duce la tulburarea decodificarii in receptia vorbirii celor din jur. Actul vorbirii reclama zonele motorii din lobul frontal. Ca urmare a lezarii acestor zone se ajunge la afazie expresiva care consta in subminarea capacitatii subiectului de a produceindependent limbaj oral. Actul citirii angreneaza zone ale lobului occipital si a celor motori din lobul frontal. Scrierea este de asemenea legata de zone ale lobului frontal. In general se considera ca majoritatea functiilor lingvistice sunt localizate in emisfera dominanta (stanga pentru dreptaci si dreapta pentru stangaci). Se citeaza insa si cazuri de bilateralitate in care functiile limbajului rezulta din emergenta ambelor emisfere. Specializarea diferitelor arii corticale in realizarea unor verigi speciale ale limbajului se realizeaza in cursul ontogenezei, nefiind predeterminate genetic. Astfel daca o leziune cerebrala in primii ani de viata duce la tulburari nesemnificative sau de scurta durata a limbajului, odata cu inaintarea in varsta specializarea este din ce in ce mai accentuata iar consecintele lezarii unor zone cerebrale in planul limbajului sunt mult mai grave.

2. Functiile limbajului

               Un fenomen psihic atat de complex cum este limbajul indeplineste diferite functii in cadrul personalitatii.

1.Functia de comunicare. Orice limbaj apare ca raspuns al necesitatii de a comunica cu ceilalti sau cu masina (limbajele de programare). Schematizand procesul de comunicare pentru o mai buna intelegere, Meyer-Eppler distingin cea mai simpla situatie comunicationala necesitatea existentei a doi interlocutori – emitatorul si receptorul – intre care trebuie sa existe un canal de comunicare, un mediu care sa poata face posibila propagarea semnalelor. Pentru ca informatia sa treaca prin acest canalea trebuie redata intr-o forma apta de transmisie. Mesajul trebuie deci transpus intr-un cod (sistem de semne), sarcina ce revine emitatorului - cod care trebuie sa fie comun cel putin in parte ambilor interlocutori, pentru a putea fi decodat de catre receptor, si a intelege semnificatia mesajului. In scopul unei bune comunicari repertoriile celor doi interlocutori trebuie sa aiba zone de suprapunere - cunostinte comune, aceleasi semnificatii si referinte ale cuvintelor. Pe parcursul unei comunicari emitatorul si receptorul isi schimba periodic rolurile. In general codarea lingvistica este dublata de o codare paraverbala (intonatie, ritm, fluenta, accent, etc) si nonverbala (gesturi, mimica) codari care pot intari semnificatia mesajului initial sau il pot anula.

2. Functia dialectica - termenul este luat aici in sensul in care era utilizat in antichitate - arta discutiei in contradictoriu in scopul descoperirii adevarului. Prezentarea argumentelor pro si contra este calea cea mai simpla prin care o teza poate fi elucudata. Progresul stiintific este in mare parte datorat acestei functii. Functia dialectica isi manifesta utilitatea doar in conditiile in care comunicarea este una reala fara cantonari in stereotipii, locuri comune, false orgolii, mecanisme defensive activate, etc

3. Functia practica consta in utilizarea limbajului ca o unealta. Prin limbaj noi actionam asupra altora, initiem fapte, declansam situatii, reglam comportamentul propriu si al celor din jur.

4. Functia afectiva - dincolo de comunicarea informatiilor cognitive, rationale, limbajul este purtatorul trairilor noastre, modului de raportare si de rezonare afectiva la evenimentele pe care le traim. Exprimarea scrisa a acestor trairi este mult mai dificila, presupunand utilizarea unui limbaj foarte nuantat, a diferitelor metafore si figuri de stil care sa suplineasca varietatea infinita a exprimarilor spontane, adeseori inconstiente ale emotiilor noastre.

5. Functia ludica - vorbirea poate fi prilej de joc. Copiii mai ales in primii ani de viata repeta la nesfarsit aceleasi cuvinte cu sonorizari si intonatii diferite doar din placere. Functia ludica este prezenta si la oamenii maturi exprimandu-se in rezolvarea de cuvinte incrucisate, jocuri de cuvinte, cautare de rime, etc, functie ce tradeaza o mare disponibilitate afectiva, nivel ridicat de inteligenta, o functionare cognitiva de nivel superior.

6. Functie cathartica valorificata din plin in cadrul proceselor terapeutice, sustine virtutiile eleiberatoare ale verbalizarii unor continuturi psihice nemanifestate. Odata realizat, catharsisul, se instaleaza o stare de confort, acalmie ce permite evolutia favorabila a subiectului in cauza.

Dobândirea limbajului susţine dezvoltarea mentală fundamentală în creşterea spirituală, dă posibilitatea exprimării individuale şi colective.

 

Referințe bibliografice:

 

  

Mic M., Cârcu A. Intervenția timpurie la copilul cu dizabilități neuro-psiho-motorii, Ghid Practic, Nosa Nostra, Bistrița, 2016