Manifestă atitudini constructive comportamental!

             De timpuriu, pentru o evoluție armonioasă a copilului, mediul educativ trebuie să fie pregătit să se confrunte cu contexte de genul celui relatat la început, manifestând atitudini constructive comportamental. Educatorul trebuie să fie calm, iubitor și disponibil pentru a-i învăța pe copii de mici despre valoarea pe care o are fiecare dintre ei, ajutându-i să-și formeze o imagine pozitivă de sine. În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înșine, la cât de „buni” ne considerăm a fi comparativ cu alții. Stima de sine este sentimentul de autoapreciere și încredere în forțele proprii.

            Există o relație de cauzalitate între formarea stimei de sine și acceptarea necondiționată a atitu-dinii copilului de către educatoare sau adult, în general. Mesajul de valoare și unicitate transmis de adult este foarte important în prevenirea neîncrederii. Un eșec nu trebuie perceput ca un simbol al nonvalorii, ci ca o situație ce trebuie rezolvată. Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroși și au trăiri emoționale negative.

            Pentru preșcolarii mici, sursa cea mai importantă de formare a stimei de sine o constituie aprecierile educatoarei sau ale părinților.

             Mesajele transmise de educatori, învățători, formatori, părinți sunt interiorizate de către copil, conducând la inocularea sentimentului de adecvare sau inadecvare ca persoană. Eșecul părinților în a diferenția între comportament și persoană (etichetarea copilului după comportament) conduce la formarea unei imagini de sine negative. Alte elemente care converg spre același rezultat negativ sunt: gesturile de interzicere absolute sau nejustificate total, amenințările cu abandonul („dacă nu faci… nu te mai iubesc”), diverse deficite ale stilului de relaționare părinte-copil, educatoare-copil. La copii în vârstă de 6-7 ani, sursa de formare a stimei de sine se extinde și la grupul de prieteni, la alte persoane din viața lor.

Identificarea stimei de sine și a unor posibile cauze

            Copiii care, în urma experiențelor proprii, au dezvoltată stima de sine pozitivă se manifestă astfel: își asumă responsabilități; se comportată independent; sunt mândri de realizările lor; își asumă fără probleme sarcini noi; își exprimă atât emoțiile pozitive, cât și pe cele negative; oferă ajutor și sprijin celorlalți colegi de grupă. Dintre experiențele anterioare care le-au construit acestora imaginea de sine echilibrată (pozitivă) descrisă mai sus am putea menționa: au fost lăudați, încurajați; au fost ascultați; li s-a vorbit cu respect; li s-a acordat atenție; au fost îmbrățișați; au avut prieteni.

            La polul opus se află copiii care, în urma experiențelor proprii, au o stimă de sine scăzută. Ei se manifestă astfel: nu sunt mulțumiți de propria persoană; evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi; se simt neiubiți și nevaloroși; par rebeli sau nepăsători. Printre experiențele anterioare care le-au format o imagine de sine scăzută ar putea fi: au fost des criticați; li s-a vorbit pe un ton ridicat; au fost ignorați sau ridiculizați; așteptările celorlalți de la ei înșiși au fost exagerate (să fie „perfecți”); au fost frecvent comparați defavorabil cu alți copii.

            Copiii cu stimă de sine crescută reușesc să facă față mai bine situațiilor și comportamentelor de risc care ar apărea în relațiile interpersonale nesănătoase sau în eșecuri. Adulții (părinți și educatoare) trebuie să îi susțină în ceea ce privește identificarea, exprimarea și controlul emoțiilor negative prin: a-i încuraja permanent pe copii pentru exprimarea propriilor emoții, construindu-le un mediu sigur, aprobator; a-i învăța pe copii să-și folosească imaginația în exprimarea emoțiilor; povestirea unei situații asemănătoare trăite de adult; a-i învăța să se accepte pe ei chiar și când se simt abătuți sau dezamăgiți.

            Ce trebuie să facă formatorul pentru a dezvolta copiilor stima de sine: să exprime cerințe rezonabile față de vârsta copilului (nu este rezonabil, de pildă, ca un copil de trei ani să fie certat aspru pentru că a vărsat o cană cu lapte); să planifice din timp activitățile; să se focalizeze asupra aspectelor pozitive (însușiri, realizări) și să le menționeze; să ofere posibilități și opțiuni copiilor ori de câte ori este posibil; să ofere recompense.

Exemple de jocuri-exercițiu

1.     „Fulgii de zăpadă”

 – Are ca scop dezvoltarea sentimentului de unicitate, dezvoltarea stimei de sine pozitive și întărirea sentimentului valorii proprii.

–            Fiecare copil va primi o foaie de hârtie (sau un șervețel). Vor împături hârtia în două și vor rupe colțul din dreapta, sus. Împăturesc din nou hârtia în două și, la fel, vor rupe colțul din dreapta, sus. Se repetă operația de câte ori va permite hârtia. La sfârșit, toți copiii vor despături foaia și vor observa că foile lor arată diferit, fiecare în felul ei, chiar dacă ei toți au făcut aceleași operații. Se va trage concluzia că fiecare foaie cu decupajele sale este unică, așa cum și ei sunt unici.

2.     „Copilul politicos”

         – Scopul acestui joc este ameliorarea climatului socio-afectiv din grupul de copii prin direcționarea atenției copiilor spre atitudini și comportamente pozitive, dezvoltarea sentimentului de apartenență la grup. Înainte de începerea activităților, educatorul va stabili cine va juca rolul „copilului politicos” în ziua respectivă, fără ca ceilalți copii să știe despre cine este vorba. Se comunică grupei doar faptul că unul dintre ei va juca acest rol special, iar la sfârșitul activităților copiii trebuie să ghicească cine a jucat acest rol. Copilul ales are sarcina ca pe tot parcursul zilei să fie cât mai prietenos și politicos cu colegii și adulții, să folosească formule de politețe și să facă fapte bune. Ceilalți copii trebuie să fie foarte atenți pe parcursul zilei, buni observatori, având posibilitatea de a câștiga jocul prin depistarea „copilului politicos”. La sfârșit, fiecare dintre colegi trebuie să își expună părerea referitor la cine a jucat acest rol, menționând numele copilului, dar și motivul. De exemplu: „Este Cristi pentru că m-a rugat frumos să-i dau mașina mea”. După ascultarea tuturor părerilor, educatoarea va anunța câștigătorul jocului. Jocul își atinge scopul dacă grupul de copii acceptă participarea la o astfel de activitate și se implică cu seriozitate la buna desfășurare.

Bibliografie:

1.     Moldovanu, I.; Culea, L., Cartea mare a jocurilor. Chişinău: CIDDC. (2002).

2.     Moscovici, S., Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Iaşi: Editura Polirom(1998).

3.     Roco, Mihaela,Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, 2004.

4.     Salade, D., Educaţie şi personalitate, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 1995.

5.     Tomșa, Gheorghe, Psihologia preșcolară și școlară, Editura Coresi, București, 2005

6.     UNICEF in Moldov,855 de Jocuri și activități-Ghidul ANIMATORULUI,Editura Chişinău , Chişinău, 2005