Computerul instrument necesar
Principalele categorii de tulburări de limbaj şi comunicare sunt:
§ tulburări de limbaj (speech disorders);
§ tulburarea sunetelor vorbirii/fonemelor (speech sound disorder);
tulburarea de fluenţă cu manifestare la copil (bâlbâială) (hood-onset fluency disorder-stuttering),
§ tulburări de comunicare socială (pragmatică) communication disorder);
§ alte tulburări nespecificate de limbaj.
În Statele Unite, Marea Britanie și Canada s-au facut studii care au măsurat rata de extindere a tulburărilor de limbaj la copiii de grădiniță.
Extinderea tulburărilor de limbaj fără tulburări de vorbire (afecțiunea sunetelor) este între 6% si 10%.
Atunci când tulburările de limbaj sunt combinate cu tulburările de vorbire rata crește la aproximativ 12%.
În populațiile de risc, cum ar fi copiii ce trăiesc în sărăcie, cercetări recente (din 2007) au aratat o mai mare rată de extindere decât în populația generală. S-a arătat că 40% dintre copiii care au fost identificați cu tulburări de limbaj la vârsta de 4 sau 5 ani vor face progrese, vor avea un rezultat bun. Însă copiii a căror tulburări de limbaj sunt identificate după vârsta de 5 ani au slabe șanse să se vindece natural.
Tulburarile de limbaj sunt cronice iar studiile longitudinale au demonstrat clar că ele persistă în adolescență și în perioada adultă. Se pare că identificarea cât mai timpurie a tulburărilor de limbaj ar fi ideală pentru ca intervenția timpurie să fie instituită.
Copiii de doi ani cu un vocabular ce conține mai puțin de 10 cuvinte sunt des considerați întârziați verbal (“late talkers”). Cercetările științifice au demonstrat că aproximativ 40% dintre aceștia vor continua să aibă dificultăți de vorbire. Alte studii au demonstrat că 50% dintre copiii identificați cu tulburare specifică de limbaj au și alte dizabilități cum ar fi dizabilități de dezvoltare a coordonării motorii, tulburări deficitare de atenție sau alte probleme emoționale sau comportamentale.
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării. Societatea actuală, aflată în plină revoluţie tehnologică, impune necesitatea dobândirii competenţelor digitale, exploatarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării (TIC) fiind înscrisă în lista competenţelor-cheie europene promovate şi la nivel naţional.
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării schimbă sensibil perspectiva asupra practicii educaţionale, implementarea acestora fiind considerată una dintre cele mai importante probleme ale sfârşitului de secol XX, percepută drept una dintre priorităţile naţionale.
Competenţele TIC sunt specifice unei societăţi informatizate. Bibliotecile digitale, multimedia, abilităţile exteriorizate în instrumente digitale – toate acestea sunt expresia unei societăţi informatizate la care suntem nevoiţi să ne adaptăm. Referindu-se la raportul dintre educaţie şi noile tehnologii informaţionale, autorul ( Istrate, 2002, pag.2-3) menţionează ideea centrală a “Declaraţiei” de la Stanford din 1986 şi anume, cetăţenii trebuie să fie formaţi pentru a trăi într-o societate informațională, aducând câteva argumente în favoarea informatizării învătământului:
§ conţinutul cultural din întreaga lume este convertit într-o formă digitală, făcând astfel posibil accesul oricui, oricând, la orice sursă de cunoaştere/informare;
§ mediul digital devine o sursă atractivă de a achiziţiona informaţii sau de a transmite/exprima idei în diverse moduri. Prin această manieră, un dascăl face apel la modalităţi de comunicare diverse, îmbinând limbajul verbal cu alte modalităţi de expresie (auditivă, vizuală, kinestezică etc.);
§ tehnologiile digitale lărgesc potenţialităţile personale: oamenii exteriorizează diferite abilităţi curente (de calcul, de scriere corectă, de comparare, de vizualizare, de selectare etc) în instrumente digitale cu care lucrează, ajungând să obţină performanţe pe această linie.
În România ultimilor ani, la nivelul forurilor superioare în educaţie, a fost lansată ideea utilizării inovative a TIC în educaţie, subliniindu-se nevoia de informatizare a învățământului. Introducerea instruirii asistate de computer în demersul educațional a impus pregătirea prealabilă a cadrelor didactice pentru implementarea noilor tehnologii ale informației și comunicării în actul de predare-învățare.învăţământului.
Formarea competențelor digitale a devenit astfel țintă strategică a învățământului românesc, vizând actorii situați la ambii poli ai unui act educațional: profesorii și elevii deopotrivă.
Integrarea TIC în demersul logopedic.
Introducerea computerului în logopedia interşcolară constituie o adevărată provocare pentru “actorii” actului terapeutic şi anume:
-profesorul logoped – care are posibilitatea de a-şi forma şi/ sau extinde portofoliul de competenţe digitale şi de a-şi construi un demers corectiv-recuperator atractiv şi diversificat sub aspect metodologic;
-subiectul logopat – care descoperă în computer un adevărat “prieten”, un ofertant ispititor care-l poate motiva chiar şi intrinsec.
Pentru persoanele handicapate funcţia de mijloc de instruire, are particularităţi marcante: animaţia ţi reprezentările intuitive trebuie să fie pe primul loc. De asemenea jocul didactic trebuie să fie mereu prezent. Pentru orbi sunt necesare programe speciale denumite „sintetizatoare de voce” care trebuie elaborate pentru limba română.
Integrarea secvenţelor de învăţare/ terapie asistată de computer în demersul logopedic are drept consecinţă eficientizarea actului terapeutic prin crearea premiselor unei învăţări afectiv-motivaţionale. Practica logopedică a demonstrat că toţi copiii pot folosi un computer, indiferent de natura deficienţei lor şi că soft-urile educative constituie un potenţial suport de învăţare/terapie pentru orice copil. Computerul devine un instrument necesar, permiţând aplicarea de strategii pedagogice inovative în vederea eficientizării actului didactic/ terapeutic. Noua perspectivă asupra practicii educaţionale favorizează modelul triunghiular profesor/ terapeut – computer – elev/ subiect logopat.
Referințe bibliografice:
Bogaert,Ch., Delmarle,S., Preda,V.(2013). Formarea competențelor în grădiniță. București: Editura Aramis
Noveanu, E., Istrate, O. (2005). Proiectarea pedagogică a lecţiilor multimedia, Bucureşti
Revista învăţământului preşcolar şi primar, 1-2/2015, Editura Arlequin