Limba mijlocul universal de exprimare si transmitere a sentimentelor

                       

            În formarea personalității umane limbajul asigură comunicarea între oameni. Forma de bază, naturală și concretă a limbajului este vorbirea, adică realizarea verbală a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concreta în care se manifestă limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuală și concretă a limbii, în cadrul procesului complex al limbajului. (Lingvistica generala si comparata, pag.56)

Etapele dezvoltării limbajului

            Vorbirea nu apare spontan. Ea trece prin mai multe etape de exersare a organelor fonoarticulatorii. Deprinderile care stau la baza formării vorbirii corecte se însușesc treptat, începand cu prima zi de viață.

            Primele țipete reprezintă prima exersare a organelor fonoarticulatorii. Ele se produc pe inspir si pe expir in prima luna de viață. Din a doua lună se poate realiza o coordonare a respirației cu fonația numai pe expir. Din ansamblul țipetelor, scâncetelor se conturează primele sunete.

      La trei luni jumătate – patru luni apare în mod normal gânguritul; perioada sunetelor disparate, nearticulate în cuvinte. Sunt primele emisiuni sonore intenționate ale copilului, determinate mai ales de starea de bucurie si cea de plăcere la vederea unor persoane apropiate. Este cel mai frumos limbaj. Este universal. Acum apar vocalele, gânguritul fiind denumit și ,, joc vocalic’’. în afară de vocale, apar consoane simple asemănătoare cu   ,,ng’’, de unde și denumirea de gângurit, apoi apar consoanele labiale ,,m’’, ,,p’’si ,,b’’.

            Țipetele și gânguritul apar în cadrul motricității generale contribuind la dezvoltarea   articulației prin ritmoterapie. Sunt exersate mișcările elementare ale buzelor, ale limbii, ale mandibulei, ale palatului dur și moale, mișcări care vor sta la baza vorbirii coarticulate.

            Pe la șapte luni apare asa numitul fenomen de lalatie, adică repetarea de silabe. Acum apare, pentru prima data, silaba. În acest joc de silabe - mai mult sau mai putin voluntar - se pot distinge vocalele  ,,o’’, ,,a’’ și consoanele ,,t’’, ,,d’’, ,,l’’, iar spre 11-12 luni se conturează și consoanele ,,f-v’’, ,,c-g’’. Ordinea de apariție a sunetelor reflectă scara dificultăților de pronunțare, lucru extrem de important în aplicarea logoterapiei. Terapia vorbirii trebuie sa respecte ontogenia acesteia. La sfârșitul primului an, copilul asociază silabele cu semnificația lucrurilor din apropiere.

            Primele cuvinte articulate cu sens încep să apară în jurul varstei de 11 luni. Este perioada în care copilul leagă anumite producții sonore de un anumit conținut semantic, încât la vârsta de 1 an poate pronunța, în medie, 10-25 cuvinte bisilabice. Copilul imită cuvintele a căror componență a fost exersată țn perioada vocalică. În jocul de imitatie cu părintele, copilul își îmbogățește mereu fondul de material verbal.

            În al II-lea si al III-lea an de viață limbajul copilului cunoaște o adevarată explozie în dezvoltare. Dacă la sfârșitul celui de-al II-lea an de viață copilul pronunță aproximativ 150 de cuvinte, la 3 ani ajunge la 500-700 cuvinte. În plus, copiii în afara pronunție își dezvoltă vocabularul și structura gramaticală a limbii. Despre primii 3 ani de viață ai copilului se poate spune că sunt determinanți în  privința dezvoltării celor două laturi de baza ale limbajului: expresiv si impresiv.

            Între doi și trei ani apar ultimele grupe de consoane: siflantele,,s-z’’, șuierătoarele,,s-j’’, africatele,,č-ğ’’ și vibranta,,r’’. Paralel cu noile achiziții verbale, copiii iși consolidează pronunția primelor sunete:,,p’’, ,,b’’, ,,m’’, ,,n’’, ,,t’’, ,,d’’, ,,h’’, si ,,l’’ reușind să le articuleze cu mai mare abilitate.În perioada antepreșcolară, limbajul prezintă anumite imperfecțiuni de natură fiziologică, anumite particularități psihofiziologice de vârsta, cum sunt: omisiuni, contaminări, inversiuni și substituiri de sunete. Sunt considerate ca fiind normale la această vârstă. În concluzie, între trei și șase ani copilul preșcolar ar trebui să aibe toate sunetele însușite.

 

            Limba și vorbirea au caracter social, cu  deosebire că, în procesul comunicării, vorbirea capătă o formă individuală. Limba presupune vorbirea și invers.

            Procesul vorbirii are o baza socială, pentru că vizează, în primul rând, întelegerea interumană.

            Limba  servește și ca instrument al gândirii, al exprimării, obiectivizării, exteriorizării ideilor.

            In anii petrecuti de copil la gradinita, sub influenta procesului de invatamant la care participa copilul, are loc o asimilare rapida a diferitelor aspecte ale limbii; dezvoltandu-se astfel noi functii si forme a limbajului. Aici copilul vorbeste mai mult cu alti copii despre ceea ce a vazut, a auzit, a facut, a gandit. In acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul contextual (de comunicare, care are un rol preponderent fata de primul), iar pe masura ce copilul exploreaza lumea inconjuratoare, el depaseste tot mai mult limitele experientei desprinzandu-se de influenta momentului prezent.

            Dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a limbajului constituie o preocupare permanentă din partea educatorilor, învățătorilor, formatorilor, părinților.

            Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor este necesar ca activitatea educativă să fie facuta în așa fel incât aceștia să fie stimulați să participe în mod activ la activități, atât verbal cât și mental.

                       

                        Una din activitatile prin care se imbogateste și se activizează vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei preșcolarul iși formează unele reprezentări despre obiectele și fenomenele lumii obiective, cu insușirea lor cu relațiile in care se află; verbalizează rezultatele observării, se exprimă în termeni adecvați conținutului cognitiv, iși fixează în vocabular o terminologie specifică.

                        Perioada preșcolara se caracterizează prin cele mai profunde și durabile transformări ale psihicului, ale individualității, perioada de intensă dezvoltare psihică. Aceasta este perioada unei intense receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice divergente: cea mai importantă etapă psihogenetică, datorită progreselor remarcabile în toate planurile, în special în sfera datelor informaționale, a proceselor cognitive, afective, volitive, a trăsăturilor de personalitate ale copilului.

   

Referințe bibliografice:

 

Cosmonici, A. , Iacob, L.(1999). Psihologie şcolară. Ed. Polirom Iaşi;

Cotuna R. (2005).  Locul şi rolul jocului didactic în învăţare. Revista Învăţământul primar nr. 3-4, Editura Miniped, Bucureşti;

Cucoș C-tin. (2002) Pedagogie, Editura Polirom, Iași;