Medierea este o procedura alternativa si voluntara de solutionare a confictelor, este o procedura confidentiala, prin care o terta persoana, neutra, impartiala si fără putere de decizie, numită mediator, ajuta partile sa ajunga impreuna la o intelegere mutual acceptata, in vederea incheierii confictului.

Mediatorul școlar poate fi:

 

a) absolvent de liceu, filiera vocationala – specializare mediator scolar sau absolvent al oricarui alt profil, urmat de un curs de formare profesionala cu specializarea mediator scolar, recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;

b) absolvent al invatamantului obligatoriu cu durata de cel putin 8 clase, urmat de parcurgerea cursurilor de formare profesionala cu specializarea mediator scolar, recunoscute de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, si in curs de completare a studiilor liceale.

Pe postul de mediator scolar se recomandă angajarea unei persoane care cunoaște limba și cultura comunității locale pentru care sunt necesare serviciile de mediere școlară.  

Intr-o prima etapa unitățile angajatoare vor avea in vedere, pentru ocuparea posturilor de mediator școlar, persoane care au urmat cursurile organizate in cadrul programelor PHARE „Acces la educație pentru grupuri dezavantajate” și care au mai lucrat ca mediatori.

Soluționarea conflictelor prin mediere este o procedură larg răspândită.

Acest model se bazează pe voluntariat, soluția este negociată cu multă răspundere şi este înregistrată în scris.

Mediatorul-elev poate avea o serie de calități pentru a face față unei astfel de sarcini, respectiv:

-          imparțialitate (un mediator este neutru, obiectiv şi nepărtinitor),

-          ascultare,

-          respect,

-          să fie demn de încredere, să ajute oamenii să colaboreze.

              Medierea realizată de colegi nu-şi propune să descopere cine are dreptate şi cine greşeşte: elevii sunt încurajați să se concentreze pe ceea ce s-a întâmplat înainte de conflict şi să învețe cum să meargă mai departe împreună.

Negocierea reprezintă „procesul în care două sau mai multe părși, având obiective comune şi conflictuale, dezbat posibilitășile unui eventual acord.” 

Etapele negocierii sunt “în mare” urm[torii:

pregătirea care presupune stabilirea poziției inițiale, obiectivul, punctul de ruptură.

Principiile ce trebuie să guverneze negocierea sunt: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face,

negocierea propriu-zisă – discuția trebuie să fie deschisă, echilibrată;

încheierea negocierii-/presupune realizarea şi aplicarea unei înțelegeri.

Pașii de urmat în procesul de mediere sunt următorii:

PASUL 1. Prezentarea, regulile jocului și acceptarea procesului de mediere: mediatorul / mediatorii prezintă procesul, comentează regulile pe care părțile implicate trebuie să le respecte și întreabă dacă ele sunt dispuse să se implice în procesul de mediere pentru a rezolva conflictul pe care îl au.

    PASUL 2. Prezentarea poveștilor ambelor părți: părțile implicate își povestesc, una câte una, propria versiune a faptelor. Mediatorul, după ce fiecare parte și-a încheiat povestea, va întreba: "Cum te-ai simțit?", și la final "Dorești să adaugi ceva?"

   PASUL 3. Clarificarea conflictului: se pune un accent special pe interesele părților implicate. Mediatorii rezumă cele povestite pentru a verifica că totul este clar. Mediatorii vor încerca ca fiecare dintre părțile implicate să se pună în locul celeilalte, punând întrebări de genul "Cum crezi că s-a simțit ...?".

PASUL 4. Soluții propuse la conflict: presupunând că ambele părți își doresc să rezolve conflictul, mediatorul va întreba "Cum credeți că putem rezolva conflictul?"

PASUL 5. Crearea unui acord pe care să îl gândească ambele părți: fiecare parte explică ce urmează să facă pentru a rezolva problema. Se evaluează opțiunile și se iau decizii. Mediatorii iau notițe și scriu acordul specificând: "Te angajezi să ...?". Mediatorul ar putea pune o ultimă întrebare: "Dacă de acum înainte apare orice problemă, ați fi dispuși să o rezolvați între voi înșivă?" Echipa se poate întâlni din nou după o lună pentru a evalua cum merg lucrurile.

Regulile pe care trebuie să le accepte cele două părți implicate în conflict sunt:

- să fie dispuse să rezolve problema,

- să nu se insulte reciproc,

- să nu se întrerupă,

- să fie oneste și sincere,

- dacă ajung la o soluție, să o accepte,

- trebuie să respecte natura confidențială a fiecărei opinii și fiecărui sentiment exprimat în timpul procesului.

Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla şi soluționa o situație de criză presupun un efort mare, strategii de intervenție ferme dar prudente, un consum de energie nervoasă şi fizică sporit, cu şanse de a determina consecințe greu de evaluat în planul echilibrului psihic al persoanelor implicate.

Traumele pot fi semnificative întrucât efectele crizei tind să pună stăpânire şi pe elemente conexe, aparent neimplicate în situația generatoare.

Abilitățile emoționale cuprind capacitățile care ne ajută să ne controlăm furia, frustrarea, frica şi celelalte emoții: învățarea limbajului şi găsirea curajului de a ne exprima emoțiile, exprimarea emoțiilor în moduri neagresive şi neimpulsive, exercitarea autocontrolului în fața izbucnirilor emoționale ale altora. Aceste abilități îl ajută pe om să aibă încredere în sine şi să se autocontroleze atunci când este vorba de rezolvarea unui conflict. Baza pentru realizarea acestui lucru constă în a înțelege faptul că emoțiile – adesea puternice – sunt mereu prezente în conflict.

Abilitățile de comunicare cuprind comportamente de ascultare şi de vorbire care permit un schimb eficient de fapte şi sentimente: ascultarea pentru a întelege, vorbirea pentru a se face înțeles, reformularea afirmațiilor încărcate emoțional în termeni neutri, mai puțin vulnerabili. Aceste abilități implică ascultarea activă, care presupune: a fi atent şi a recepta mesajele celuilalt, a rezuma acele mesaje pentru a verifica înțelegerea lor, a pune întrebări deschise şi nondirective pentru a obține informații în plus şi a clarifica situația. 

Abilitățile de gândire creativă cuprind comportamentele care îi fac pe oameni să fie inovativi în definirea problemei şi luarea deciziei: a analiza problema dintr-o varietate de perspective, a aborda sarcina de soluționare a problemei ca pe o căutare mutuală de posibilități, brainstorming pentru a crea, elabora şi dezvolta o varietate de opțiuni.

Abilitatea de definire a problemei implică enunarea acesteia şi astfel sarcina de rezolvare a ei devine o căutare de opțiuni pentru satisfacerea intereselor fiecărei părți. Flexibilitatea în a răspunde diferitelor situații şi în a accepta o varietate de alegeri sau soluții potențiale este o calitate. Așadar atunci când ai definit problema, încercarea de a transforma problema într-un obiectiv de atins devine sarcina principal.

Bibliografie: 

Coasan, A., Vasilescu, A., Adaptarea şcolară, Ed. Ştiințifică şi Eniclopedică Bucureşti 1998

https://www.allo-tolerance.eu/index.php/ro/casestudy/studiu-de-caz-medierea-intre-colegi-ro