În general se consideră că un individ este adaptat ( diferit de la o vârsta la alta) cu atât mai mult cu cât are mai frecvente și profunde raporturi interpersonale cu ceilalti indivizi ai ambianței sale sociale.
Astfel exista:
- indivizi bine adaptati , care se comportă ca atare în orice situatii;
- persoane adaptate, care pot face față cerintelor facând eforturi;
- persoane general inadaptate.
Mai întâi mediul familial si scolar, apoi cel profesional și social vor constitui etape de adaptări și remodelări succesive ale individului.
În „Dicţionarul de pedagogie” (1979, p. 206), alături de definirea termenului „dificultate de a se integra într-o instituţie şcolară”, întâlnim şi o o altă semnificaţie: „situaţia copilului care nu are comportamente normale într-o clasă sau într-o şcoală pentru una sau mai multe din cauzele următoare:
• nivel mental inferior celui necesar pentru înţelegerea disciplinelor prevăzute (deficienţi mintal, întârziaţi psihic sau organic) sau formă de inteligenţă (practică, teoretică etc.) neconvenabilă pentru învăţământul respectiv;
• deficienţe senzoriale sau locomotorii care nu îi permit să urmeze şcoala;
• întârziere şcolară datorită unor lacune în cunoştinţele acumulate;
• comportament incompatibil cu o viaţă de grup (nu respectă regulile impuse, nu acceptă autoritatea, este agresiv cu colegii sau profesorii etc.);
• dificultăţi specifice în învăţământ (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) ce pot antrena tulburări în domeniul afectiv.
Consilierea este o activitate extrem de complexa, având valente educativem vocationale, suportiv-terapeutice de rezolvare a problemelor, de desteptare aconstiintei, de autocunoastere. De aceea consilierul este cel cae poate interveni acordând ajutor competent atunci cân întro scoala se constata cazuri de inadaptare. De altfel asa cum este gândit procesul de consiliere se adreseaza problemelor de integrare/ adaptare a individului la realitatile vietii, urmarin stabilirea unui acord între individ si mediu si rezolvarea situatiilor critice ce pot aparea. În scoala, principala sarcina a consilierului este de a ajuta elevii sa parcurga etapele procesului de constientizare, clarificare, evaluare si actualizare a sistemului propriu de valori totul si în vederea unei mai bune adaptari scolare.
La nivel mondial, este scos au fost scoase în evidență câteva din efectele consilierii:
Ø diminuarea absenteismului,
Ø a abandonului scolar,
Ø reducerea delicventei juvenile,
Ø cresterea eficientei învatarii si a succesului scolar.
Iata de ce este atât de necesara prezenta si activitatea consilierului în fiecare scoala si în tara noastra.
Unii autori precizează conţinutul conceptului de „inadaptare şcolară” prin opunerea lui celui de „adaptare şcolară”. Cristina Neamţu consideră adaptarea şcolară o formă specifică de adaptare socială prin care se evidenţiază măsura în care elevul reuşeşte să răspundă cerinţelor educaţionale (atât cu privire la conduită, cât şi la însuşirea informaţiilor). Adaptarea şcolară presupune astfel existenţa unei compatibilităţi între natura cerinţelor şcolare şi posibilităţile subiective ale elevului de a le îndeplini cu succes. Contrară adaptării şcolare este inadaptarea şcolară care desemnează, din această perspectivă, absenţa acestei compatibilităţi, cauzele aparţinând fie elevilor, fie şcolii, fie ambelor părţi.
Gradul de adaptabilitate şcolară al copilului este analizat în cadrul psihologiei şi în strânsă legătura cu nivelul de inteligenţă, cu capacitatea acestuia de a face faţă exigenţelor şcolare. Din acest punct de vedere este supus analizei grupul copiilor cu inteligenţă şcolară de limită caracterizat prin capacitatea lor de a se adapta doar la limita inferioară a cerinţelor activităţii şcolare. Aceştia rezolvă sarcinile intelectuale doar parţial şi la un nivel inferior faţă de majoritatea colegilor de aceeaşi etate cronologică. Aceşti elevi au, de cele mai multe ori, sentimentul insuccesului şcolar, a trebuinţei de apărare, de a evita pedeapsa şi inferioritatea şi, din acest motiv, dezvoltă o atitudine negativă, opozantă faţă de instituţia şcolară. Ori, de aici şi până la absenteism sau abandon şcolar – forme specifice de devianţă şcolară – nu mai este decât un pas. Elevul care în situaţiile problematice prevede insuccesul sau simte o stare de teamă, de nesiguranţă, îşi va putea organiza cu mare dificultate energiile emoţionale necesare realizării cu succes a activităţii şcolare. Teama, însoţită de nesiguranţa afectivă, influenţează negativ inteligenţa şcolară de limită, provocând frecvent inhibiţia şcolară.
Introducerea în practica şcolară a metodelor pedagogice active şi individualizate ar putea conduce către transformarea acestor „potenţialităţi” ale creierului în instrumente intelectuale autentice. Întrucât inteligenţa elevului este rodul propriei sale acţiuni, în învăţământ se impune abandonarea verbalismului, a dogmatismului didactic. Altfel, nu numai că potenţialităţile mintale ale elevilor rămân în stare latentă, dar uneori chiar şi elevii cu inteligenţă generală dezvoltată obţin rezultate şcolare slabe sau prezintă chiar insuccese.
Din punctul de vedere al dezvoltarii psihologice, adaptarea este atât un indicator, cât si un efect al acesteia, rezultat al procesului de diferentiere si organizare prin care se realizeaza atât echilibrul intern, cât si adaptarea externa. Astfel se explica situatiile de inadaptare manifestate prin comportamente specifice, prin starile de dezechilibru intren al unui individ real si activ în comparatie cu unul primitor al contrângerilor la care trebuie doar sa se supuna. Fiecare individ este motorul prorpiei adasptari, care va avea o dinamica relativ comuna tuturor si rezultate secifice fiecaruia. Exista pentru fiecare copil perioade si conjuncturi maximal favorabile internalizarii constrângerilor externe.
În fiecare etapa cronologica de dezvoltare, elevul are resurse, motivatii si mecanisme diferite de adaptare. Nivelul de dezvoltare produce si face active noi procese si modalitati de adaptare, de planificare, de amânare sau evitare, într-o corespondenta mai mare cu realitatea, printr-o analiza prealabila a situatiilor si controlul mintal al activitatilor posibile.În acest proces pot apare dezechilibre majore în ceea ce priveste maturizarea si integrarea conduitelor adaptate, adica internalizarea constrângerilor. Daca acsete constrângeri nu actioneaza pregresiv si elastic se ajunge la cristalizarea unei personalitati care este structurata pe interdictii, pe mecanisme de inhibitie continua, fapt care va duce la stari de aparent echilibru, la tensiuni si conflicte interne, în ultima instanta la inadaptare.
Bibliografie:
Perron, R, Les enfantes inadaptes, Paris, PUF, 1992.
Stoica ,Marin, Psihopedagogia personalitatii, Editura didactica si pedagogica,Bucuresti, 1996.