Sistemul familial operează prin intermediul pattern-urilor tranzacţionale. Tranzacţiile repetate stabilesc pattern-urile legate de cum, când şi cu cine se relaţionează, iar funcţia lor este de a regla comportamentul membrilor familiei. Fiecare familie are pattern-urile ei de funcţionare care sunt menţinute prin două tipuri de constrângeri: unul generic referitor la regulile universale care guvernează organizarea familiei (ierarhia puterii), altul idiosincratic, referitor la expectaţiile reciproce ale unor membri. Fiecare dintre membri familiei contribuie la dezvoltarea şi întărirea acestor aşteptări.

Rolurile şi statutele noi îl individualizează pe tânăr, îl ancorează în responsabilităţi şi îi creează o expansiune pe linia autorealizării. Astfel tânărul este determinat să adopte atitudini comune şi corelate cu cei din jur pentru a menţine coeziunea familiei.

Convingerile, valorile, concepţia despre lume şi viaţă, despre sine, sunt transmise de la o generaţie la alta, aşa cum s-ar transmite urmaşilor bijuteriile de familie. Exemple de input parental (puterea de alimentare informaţională) vine din cartea lui Robin Prior şi Joseph O Connor.  Când băiatul preia un mesaj de la tatăl său şi creşte fără a avea încredere în oameni, mulţumit că o experienţă îl scapă de neplăceri. Când i s-a vorbit de incapacitatea de a avea încredere în propria soţie, şi despre căsătoria lui nefericită care a decurs din convingerile lui moştenite, a răspuns că preferă astfel de căsătorii decât una care-l expune la suferinţe. Va transmite copiilor săi acelaşi mesaj, la fel de plin de bune intenţii, dar mărginite emoţional. 

Sau exemplul farmacistului care dorise să devină doctor, dar nu reuşise.  Acesta şi-a obligat fiul să studieze aproape tot timpul, pentru a deveni doctorul care nu ajunsese el.  Băiatul era mereu mohorât şi retras.  O fi avut vreodată şansa de a alege liber ce să facă în viaţă? (Robin Prior şi Joseph O Connor, 2006)

Input-ul parental poate fi constructiv, dacă am fost educaţi să ne simţim bine cu propria persoană şi dacă părinţii noştri şi-au arătat dragostea unul faţă de altul, atunci vom avea un model sănătos pe care să-l copiem.

Astfel părinţii contribuie cel mai mult la vocea condiţionării. Părinţii sunt modelul pe care îl copiem, devenind produsul acelor valori şi odele de comportament pe care le-au promovat părinţii noştri.  Dacă le punem sub semnul întrebării, este ca şi când ne-am pune pe noi sub semnul întrebării.

Subsistemele familiei sunt:

subsistemul adulţilor (marital),

subsistemul parental,

subsistemul fratriilor (fraternal).

Subsistemul marital include de regulă diada soţilor. Rolul preponderent este acela de a modela intimitatea şi angajamentul. Principalele abilităţi necesare pentru a îndeplini acest rol sunt complementaritatea şi acomodarea reciprocă. Complementaritatea permite fiecăruia să „ofere” fără a avea sentimentul că „pierde”, şi fără a-şi epuiza resursele. Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie puternică, adică o sau un partener care îl ajută şi îl susţine. Majoritatea avem o atitudine pozitivă faţă de propria persoană atunci când obţinem ceea ce ne dorim. Atingerea unui scop important face minuni în ceea ce priveşte imaginea noastră despre noi. Iar atunci când partenerul ne ajută să realizăm ceea ce dorim, legătura cu el se întăreşte, se consolidează, pentru că ne sprijină. Astfel sprijinul trebuie să fie reciproc, pentru că altfel partenerul devine o resursă pentru a-l ajuta pe celălalt şi nu primeşte nimic în schimb, ajungându-se la resentimente.

Subsistemul parental apare atunci când se naşte primul copil şi cuprinde de obicei părinţii, dar poate cuprinde şi bunicii. Rolul lor este de a-i creşte, a-i ghida şi de a-i disciplina. De multe ori apar dificultăţi deoarece adultul devine în acelaşi timp partener în diada maritală, dar şi părinte pentru copil şi nu întotdeauna aceste funcţii pot fi întrepătrunse eficient. Acest lucru poate duce la destabilizarea cuplului marital, prin atragerea unui copil în interiorul acestui subsistem sau la izolarea copilului de către cuplu marital. Orice influenţă exterioară asupra copilului are efecte asupra subsistemului parental, dar şi asupra celui marital. Armonizarea cu cealaltă persoană în ceea ce priveşte aspectele importante, astfel încât persoana să funcţioneze pentru a-i ajuta pe alţii să se simtă în largul lor.

Subsistemul fratriilor include copiii din familie şi le oferă acestora primul grup social în care sunt cu toţii egali. Aici copiii învaţă cooperarea, negocierea, competiţia, suportul reciproc. În familiile cu mulţi copii, există o diferenţiere a rolurilor şi mai accentuată, cel mic încă mai este îngrijit şi ghidat, în timp ce fratele mai mare poate experimenta deja contactele şi contractele cu mediul extrafamilial.

Cu fraţii şi surorile avem, de obicei cele mai durabile relaţii, având şi cele mai multe lucruri în comun, dar şi, aceleaşi păreri sau  aceeaşi istorie.

Părinţii sunt cei care ne îngrijesc, ne ocrotesc şi de la care învăţăm încrederea şi independenţa, dar  fraţii şi surorile sunt primii cu care avem relaţii de parteneriat şi egalitate. Katherine Hepburn spune că nu ar fi putut trăi fără fraţii şi surorile ei. Soţii ne părăsesc, copiii cresc, părinţii mor, dar fraţii sunt mereu aici. Freud a ignorat relaţia frăţească, dar discipolul lui, Alfred Adler s-a concentrat pe modelele relaţiilor frăţeşti, Freud văzând în acest lucru o acţiune de nemulţumire al fratelui mai mic. Conflictele nu se află la suprafaţă, ci undeva ascunse. Fraţii mari care au avut grijă de fraţii mici au, probabil, şi acum ceva împotriva copilului mic şi neatent care, probabil, a devenit un manager de 1,90 m. Cel mare are tendinţa de a intra în vechiul model şi de a da sfaturi, iar cel mic se simte dominat de ceilalţi. Părinţii pot îngreuna lucrurile, în cazul în care fraţii se întâlnesc numai în casa părintească. Părinţii conştienţi sau nu, pot face comparaţii de genul: unul sau altul sună mai des, sau îl poate ignora pe unul în timp ce îl ridică în slăvi pe celălalt. Foarte important este şi timpul petrecut de copii cu adulţii lor. Doi copii de vârstă apropiată petrec mult timp împreună mai ales dacă au aceeaşi vârstă.

Referințe bibliografice:

Lepădatu I. (2015). Psihologia Vârstelor 2, Curs în tehnologie ID-FR, Editura Fundației România de   Mâine, București

Vasile D.L.(2006). Introducere în Psihosexologia Familiei şi  Psihosexologie, Fundaţiei România De Mâine, Bucureşti