Stabilirea relaţiilor este una dintre cele mai importante sarcini ale copilăriei şi rămâne o sarcină pentru întreaga viaţă. Astfel relaţiile oferă contextul în care se dezvoltă toate funcţiile psihologice ale unui copil. Când interacţiunile dintre oameni formează secvenţe consistente în timp, tragem concluzia că există un anumit tip de relaţii. Astfel un părinte care loveşte în mod repetat un copil în timpul mai multor contacte este descris ca având o relaţie abuzivă cu acel copil.

Interacţiunile sunt fenomene de tipul „aici şi acum”, în timp ce relaţiile presupun continuitate în timp. Relaţiile sunt afaceri în două sensuri. Socializarea copiilor nu este un proces într-un singur sens, de la părinte la copil, ci este un proces în două sensuri (de la părinte la copil şi de la copil la părinte), pentru că, efectul pe care îl au copiii asupra părinţilor este la fel de mare, chiar dacă este diferit, ca şi efectul părinte-copil.

Într-o familie în care domneşte o atmosferă de stimă reciprocă, iar membrii ei se declară satisfăcuţi de rezultatele interacţiunilor, copilul ocupă un loc central. Existenţa unui copil poartă o semnificaţie pozitivă, însă complică relaţia bidirecţională dintre soţi, transformând-o într-una tridimensională. Copilul îşi exercită influenţa asupra familiei, restructurându-i activitatea, impunând o modificare adaptativă. În condiţii normale acest lucru nu duce la un dezechilibru familial ci doar la o nouă organizare, impusă de ţeluri considerate de părinţi demne de sacrificiile lor.

Nu doar copilul este cel care influenţează echilibrul familial, mai ales luând în considerare adevărul demonstrat de psihopediatri şi anume că interacţiunea dintre două persoane se schimbă în prezenţa celei de-a treia, chiar dacă este vorba de duplexul mamă-copil, iar persoana care se interpune este tatăl copilului.

Pentru a înţelege dezvoltarea unui organism trebuie analizată starea prezentă a individului în relaţie cu setul complex al schimburilor dintre individ şi sistemul lui primar (primul sistem, locul unde este crescut individul, cei ce-l îngrijesc, sistemul cu care individul are primele schimburi), dar şi cu sistemele adjuncte (sistemele de care depind membrii primului sistem; locul de naştere părinţilor, locul de muncă, şcoală, comunitatea religioasă, vecinii…).

Datorită interdependenţei structurilor componente, sistemul considerat ca un tot, poate dezvolta diferite funcţii globale, de o fineţe şi o complexitate mult mai mare decât suma funcţiilor subsistemelor componente. Orice modificare la nivelul unui subsistem duce la modificarea întregului sistem. Psihologia dezvoltării promovează o abordare sistemică şi holistică a organismului uman, văzut simultan în dimensiunile lui biologice, psihologice, sociale şi culturale. (Munteanu Ana) Conceptul filozofic de holism este diametral opus atomismului. Atomiştii sunt de părere că orice întreg poate fi divizat şi analizat în părţile componente, precum şi în relaţiile existente între aceste părţi componente. Holiştii sunt de părere că întregul este mai mult decât suma părţilor. Un sistem este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntâmplătoare, care funcţionează pe baza unor reguli şi dispune de homeostazie. Atunci când este vorba de probleme legate de relaţii, există o altă persoană asupra căreia să ne concentrăm şi avem tendinţa de a vedea problemele altora şi uităm că orice problemă legată de o relaţie este comună. Cuplurile au tendinţa de a discuta cel mai mult atunci când există o ruptură sau o problemă de rezolvat. Preocuparea fiind mai ales de a distribui vina uitând că munca în echipă se bazează pe o abordare comună.

Pentru o armonie în familie, efortul depus este foarte mare, tocmai pentru că există diferenţe de temperament între părinţi, între părinţi şi copii, între fraţi, modul de a reacţiona al copilului, valorile acceptate şi transmise copilului. Nu încerca să schimbi oamenii – nici pe soţul, nici pe copilul tău, nici pe părinţi şi cu atât mai puţin pe oricare dintre celelalte rude. Acceptă-i pentru ceea ce sunt, aşa cum sunt, chiar dacă nu te poţi mândri cu toţi.

Este mai uşor să previi decât să tratezi, iar când simţi că eşti gata să răbufneşti, aşază-te în faţa unei foi de hârtie şi scrie-le cea mai „rea” scrisoare de care eşti în stare, spunându-le tot ce te enervează la ei. Apoi fă-o bucăţele, arunc-o la coş şi du gunoiul. Te ajută să-ţi regăseşti zâmbetul şi puterea să mergi mai departe.

Bibliografie/ sitografie:

1.      Lepădatu I. (2015). Psihologia Vârstelor 2, Curs în tehnologie ID-FR, Editura Fundației România de   Mâine, București

2.                    

3.                    http: multiculturalfamily.org/

4.                    https://www.unica.ro/relatii/trucuri-ca-sa-pastrezi-armonia-in-familie-12544