Profilul profesorului incluziv

 ”... incluziunea depinde în mare parte de atitudinile profesorilor faţă de elevii cu cerinţe speciale, de viziunea lor asupra diferenţelor în clasă şi a dorinţei lor de a lucra efectiv cu acele diferenţe. În general atitudinea profesorilor a fost considerată un factor  decisiv în a face şcolile mai incluzive. Dacă profesorii din clasă nu acceptă educaţia tuturor elevilor ca parte integrantă din meseria lor, vor încerca să se asigure că altcineva (adesea un profesor specialist) preia responsabilitatea pentru copiii cu SEN/CES şi va organiza o segregare ascunsa în şcoală (de exemplu clasa specială) ”((AEDECS, 2003, p.8).

          Evident, incluziunea va rămâne un termen frumos dar sterp fără o anumită atitudine și un „pachet” de aptitudini ale profesorului care încearcă să transpună în practică acest ideal. De aceea, în cele ce urmează, am încercat să creionăm un portret al cadrului didactic incluziv.

 

           Profesorul care lucrează cu practici incluzive este un profesor care a înţeles, acceptă și aplică concret faptul că învaţă permanent. Asta pentru că fiecare generaţie este diferită şi fiecare elev are specificul şi particularităţile sale de învăţare.

          Pedagogia ne oferă strategii şi metode de diferenţiere, individualizare şi personalizare a învăţării și nu doar abordarea frontală. Pentru a răspunde nevoilor diferite ale elevilor, profesorul incluziv este:

  • permanent la curent cu noutăţile din psihologie şi pedagogie,
  • flexibil,
  • empatic, suportiv,
  • colaborator cu elevii, ceilalţi profesori şi cu părinţii,
  • pozitiv,
  • constructiv,
  • creativ.

          Pe durata a trei ani, Agenţia Europeană pentru Educaţia Cerinţelor Speciale a implicat peste 55 experţi de la nivel naţional din 25 de state europene pentru a realiza conturul unui portret al profesorului incluziv, pornind de la următoarele repere :

  • De ce fel de cadre didactice este nevoie în şcoala secolului 21 pentru o societate incluzivă?
  • Care sunt competenţele esenţiale pentru un cadru didactic pentru o educaţie incluzivă?

          Proiectul s-a axat pe pregătirea cadrelor didactice pentru învăţământul general/ de masă  şi a modului în care acestea sunt pregătite prin formarea lor iniţială pentru a lucra în unităţi şcolare incluzive. Întrebarea considerată cheie în cadrul proiectului a fost: cum sunt toate cadrele didactice pregătite  prin formarea lor iniţială pentru a fi „incluzive?”

 

S-au identificat patru valori principale care au fost considerate ca bază a activităţii tuturor cadrelor didactice din învăţământul incluziv. Aceste patru valori sunt:

  1. Valorizarea diversităţii elevilor – diferenţa dintre elevi este considerată o resursă şi un bun de valoare al educaţiei; diversitatea înseamnă îmbogățire.
  2. Sprijinirea tuturor elevilor – profesorii au aşteptări mari în ceea ce priveşte realizările / performanţele tuturor elevilor; revenind la ceea ce este Efectul Pygmalion în clasă, aceste așteptări vor conduce la rezultate mult mai bune, elevii străduindu-se să atingă expectațiile profesorilor.
  3. Colaborarea cu ceilalţi – colaborarea şi lucrul în echipă sunt abordări esenţiale pentru toate cadrele didactice; înțelegerea faptulyi că suntem parte a unei comunități și că împreună putem face lucrurile mult mai ușor este una dintre atitudinile de care un astfel de profesor trebuie să dea dovadă, atitudine ce se va transmite și clasei sale.
  4. Dezvoltare personală profesională – predarea este o activitate de învăţare iar cadrele didactice îşi asumă responsabilitatea pentru propria instruire pe tot parcursul vieţii.

Agenţia Europeană pentru Educaţia Cerinţelor Speciale (ARECS, 2014, p.10) a propus trei ipoteze de la care s-a pornit construirea profilului:

  1. Incluziunea este, în esenţă, o abordare a educaţiei care se bazează pe principii şi drepturi şi care este susţinută de o serie de valori principale.
  2. Există dificultăţi practice şi conceptuale în a se concentra pe competenţe izolate de predare în învăţământul incluziv şi, pentru ca profilul să fie relevant pentru diverse ţări şi actori interesaţi, a fost nevoie de o abordare mai amplă a ideilor de utilizare a competenţelor;
  3. Priorităţile politice şi efectele politicilor sociale la nivelul fiecărei ţări nu pot fi ignorate, dar există un cadrul de politici la nivel internaţional şi european la care au aderat toate statele şi prin care este asumat impactul asupra educaţiei incluzive şi asupra formării cadrelor didactice.

          S-au identificat patru valori principale referitoare  la predare/învăţare, ca bază a muncii tuturor cadrelor didactice implicate în educaţia incluzivă. Aceste valori principale sunt asociate cu arii de competenţă ale cadrelor didactice, fiecare arie de competenţă cuprinzând trei elemente: atitudini, cunoştinţe şi deprinderi/ abilităţi.

O anumită atitudine sau convingere necesită anumite cunoştinţe sau nivel de înţelegere şi apoi deprinderi/ abilităţi pentru a implementa aceste cunoştinţe într-o situaţie concretă, practică. Pentru fiecare arie de competenţă identificată sunt prezentate atitudinile, cunoştinţele şi deprinderile / abilităţile pe care aceasta se bazează.

  Profilul s-a realizat în jurul acestui cadru de valori principale şi de arii de competenţă urmărind patru componente care se ramifică în alte arii de competenţă,la fel de necesare:

  1. Valorizarea diversităţii elevilor – diferenţa dintre elevi este considerată o resursă şi un bun de valoare pentru educaţie.

Ariile de competenţă asociate acestei valori sunt legate de:

  • concepţii ale educaţiei incluzive;
  • concepţia profesorului asupra diferenţei dintre elevi.
  1. Sprijinirea tuturor elevilor – profesorii au aşteptări mari în ceea ce priveşte realizările / performanţele tuturor elevilor.

Ariile de competenţă asociate acestei valori sunt legate de:

  • promovarea învăţării teoretice, practice, sociale şi emoţionale a tuturor elevilor;
  • abordări eficiente ale predării în clase de elevi eterogene.
  1. Colaborarea cu ceilalţi – colaborarea şi lucrul în echipă sunt abordări esenţiale pentru toate cadrele didactice.

Ariile de competenţă asociate acestei valori sunt legate de:

  • a lucra împreună cu părinţii şi familia;
  • a lucra împreună cu o diversitate de alţi profesionişti din domeniul educaţiei.
  1. Dezvoltare personală profesională – predarea este o activitate de învăţare iar cadrele didactice îşi asumă responsabilitatea pentru propria instruire pe tot parcursul vieţii.

Ariile de competenţă asociate acestei valori sunt legate de:

  • cadrele didactice ca practicieni, cu capacitate de reflectare;
  • formarea iniţială a cadrelor didactice ca fundament al învăţării şi dezvoltării profesionale continue.

   Agenţia menţionată precizează faptul că acest profil al profesorului incluziv este util şi trebuie luat în considerare în toate programele de formare iniţială a cadrelor didactice din toate statele, dacă se urmăreşte ca scop comun, atingerea unui grad mai mare de incluziune la nivelul întregii Europe în ceea ce privește elevii cu cerințe educative speciale.

Care sunt însă atitudinile, cunoștințele și abilitățile pe care le cerem de la acești profesori?

 

  • Atitudinile şi convingerile care stau la baza acestei arii de competenţă sunt acelea că....
  • educaţia se bazează pe credinţa în egalitate, drepturile omului şi democraţie pentru toţi elevii;
  • educaţia incluzivă înseamnă reformă socială şi nu este negociabilă;
  • educaţia incluzivă şi calitatea în educaţie nu pot fi văzute ca aspecte separate;
  • doar accesul la educaţia de masă nu este suficient; participarea înseamnă că toţi elevii sunt implicaţi în activitatea de învăţare, care capătă un sens pentru ei.

Cu privire la elevi:

  • este „normal să fie diferit”
  • diversitatea elevilor trebuie respectată, valorizată şi înţeleasă ca o resursă care lărgeşte oportunităţile de învăţare şi reprezintă o valoare adăugată pentru şcoală, comunitatea locală şi societate;
  • toate „vocile” elevilor trebuie auzite şi valorizate;
  • profesorul are o influenţă majoră asupra „stimei de sine” a elevului şi, prin urmare, asupra potenţialului de învăţare a acestuia;
  • plasarea în categorii şi etichetarea elevilor are un impact negativ asupra oportunităţilor de învăţare.

 

  • Cunoştinţele esenţiale şi înţelegerea care stau la baza acestei arii de competenţă cuprind...
  • concepte teoretice şi practice şi principii de bază ale educaţiei incluzive în context global şi local;
  • un sistem mai larg de culturi şi politici ale instituţiilor de educaţie la toate nivelurile care au un impact asupra educaţiei incluzive.Trebuie recunoscute şi înţelese de către toate cadrele didactice posibilele puncte forte şi puncte slabe ale sistemului de învăţământ în care aceştia lucrează;
  • educaţia incluzivă ca o abordare care-i priveşte pe toţi elevii şi nu numai pe cei care sunt consideraţi a avea cerinţe diferite şi a fi în situaţie de risc de excludere de la oportunităţile educaţionale;
  • limbajul incluziunii şi diversităţii, precum şi implicaţiile utilizării unor terminologii diferite pentru a descrie, eticheta şi a plasa elevii în categorii;
  • educaţia incluzivă ca prezenţă (acces la educaţie), participare (calitate a experienţei de învăţare) şi ca realizare / performanţă (proces de învăţare şi rezultate) pentru toţi elevii.

Cu privire la elevi:

  • informaţii vitale despre diversitatea elevilor (obţinute din cerinţele de sprijin, cultura, limbajul, situaţia socio-economică, etc.);
  • elevii pot fi folosiţi ca resursă pentru a facilita învăţarea despre diversitate, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru colegii lor;
  • elevii învaţă în moduri diferite iar acestea pot fi folosite pentru a susţine învăţare lor şi a colegilor lor;
  • şcoala este o comunitate şi un mediu social care afectează stima de sine şi potenţialul elevilor;
  • elevii şcolii şi elevii clasei sunt în continuă schimbare; diversitatea nu poate fi văzută ca un concept static.
  • Deprinderile şi abilităţile esenţiale care trebuie dezvoltate în cadrul acestei arii de competenţă cuprind…
  • analiza critică a propriilor convingeri şi atitudini şi impactul acestora asupra acţiunilor / a tot ceea ce face persoana;
  • angajarea, în orice moment, într-o practică etică şi pentru respectarea confidenţialităţii asupra condiției medico-sociale;
  • abilitatea de a demonta trecutul educaţional pentru a înţelege situaţiile şi contextele educative prezente;
  • strategii de adaptare care pregătesc cadrele didactice să conteste atitudinile non-incluzive şi munca în situaţii de segregare;
  • empatie pentru diversele cerinţe ale elevilor ;
  • modelarea respectului în relaţiile sociale şi folosirea unui limbaj adecvat cu toţi elevii şi actorii din domeniul educaţiei.

Cu privire la elevi:

  • a învăţa cum să înveţi din diferenţe;
  • a identifica cele mai adecvate modalităţi de a răspunde diversităţii, în orice situaţii;
  • a aborda diversitatea prin implementarea curriculum-ului;
  • a folosi diversitatea în abordările şi stilurile de învăţare, ca o resursă pentru predare ;
  • a contribui la construirea şcolilor ca şi comunităţi de învăţare care respectă, încurajează şi valorizează toate realizările, tuturor elevilor.

 

  Abordări eficiente ale predării în clase de elevi eterogene

 

  1. Profesorii eficienţi sunt profesori pentru toţi elevii; chiar dacă este tentant și omenesc să te lauzi cu rezultatele excepționale ale elevilor celor mai merituoși, uneori „saltul” pe care un elev cu CES îl face, sub îndrumarea unui profesor dedicat este chiar mai important, pentru că poate însemna diferența dintre o viață trăită ca asistat social și una autonomă, productivă.
  2. Profesorii îşi asumă responsabilitatea pentru a facilita învăţarea tuturor elevilor din clasă; trebuie ținut cont de faptul că elevii au ritmuri de învățare diferite și modalități diferite de procesare a informației. Aceasta va presupune ca primă etapă necesară cnoașterea particularităților tturor elevilor cu care lucrăm și respectarea acestor particularități. Evident, acolo unde colectivele sunt supradimensionate, iar profesorul de sprijin este prezent la activitate doar o dată pe săptămână, lucrurile sunt mai dificile. Oricum, efortul de cunoaștere și adaptare la particularitățile fiecărui elev ar trebui să fie prioritar pentru fiecare profesor.
  3. Abilităţile elevilor nu sunt „neschimbabile”; toţi elevii au capacitatea de a învăţa şi a se dezvolta; este adevărat că pentru unii dintre elevii noștri învățarea este mai dificilă și se petrece într-un ritm mai lent decât pentru alții. Aceasta însă nu trebuie să ne împiedice să încercăm în continuare să predăm și acestoe copii într-un mod adaptat posibilităților lor.
  4. Învăţarea este un proces iar obiectivul pentru toţi elevii este dezvoltarea deprinderilor “de a învăţa cum să înveţe”, şi nu doar de a acumula cunoştinţe, la o disciplină sau alta; Cunoștințele acumulate mecanic, fără legătură cu practica, fără a putea fi operaționalizate, se uită rapid și nu pot fi transferate în contexte noi. Având acest lucru în minte, profesorul trebui să știe că a fi eficient înseamnă a dezvolta în elev mai curând modalități de operare cu cunoștințele decât cunoștințe în sine, mai curând dezvoltae de deprinderi și abilități, decât pură informație.
  5. În anumite situaţii, anumite dificultăţi de învăţare necesită răspunsuri bazate pe adaptări ale curriculum-ului şi ale abordărilor în predare; altfel, de exemplu, va procesa un text un elev cu dislexie și în alt fel va trebui să predăm unui elev cu ADHD sau autism. Aceste tehnici trebuie cunoscute, astfel încât predarea să fie realmente adaptată particularităților psihocomportamentale ale acestor copii.