– tehnici de dezvoltare personală pentru dezvoltarea profesională

                        Evenimentele cu care ne confruntăm lasa o amprentă asupra vieţii noastre. Studiile demonstrează că un procent de 40% din fericirea pe care o simţim se datorează evenimentelor recente. Cele mai frecvente aspecte negative cu impact foarte puternic sunt despărţirile de persoana iubită, decesul partenerului, pierderea jobului şi problemele de sănătate.

            Întrucât nefericirea ne afectează şi stima de sine, eşecurile sau respingerile ne zdruncină încrederea. În consecinţă, tindem să ne evaluăm atât pe noi înşine, cât şi pe cei din jur mai negativ, cel puţin pentru o perioadă de timp. Totodată, un incident nefericit are puterea de a reactiva toate nemulţumirile din trecut, agravând starea pe care o trăim. Studiile demonstrează că rezistând acestor eşecuri, putem ajunge (nesperat) la succes, această reuşită asupra evenimentelor negative crescându-ne stima de sine.

            Pentru a putea depăși aceste hopuri am putea să ne acordăm timp pentru a depăşi evenimentul sau trauma şi să ne adaptăm la noua situaţie de viaţă. Nu trebuie să ne izolăm în aceste momente ci, din contră, să căutăm atât ajutorul cât şi compania apropiaţilor și să ne urmăm visele, dorinţele, pasiunile şi hobby-urile, să rămânem activi şi implicaţi.

            Dacă suntem dezamăgiți şi ne acuzăm pentru că nu suntem perfecți, curând apar şi sentimentele de nesiguranţă şi lipsa de valoare.

            Dacă incercarea de a da tot ce-i mai bun şi munca din greu, pentru a ne atinge scopurile sunt atribute pozitive, anumite aspecte ale perfecţionismului sunt nesănătoase.

            Concentrarea pe acele calităţi interioare precum caracter, sinceritate, valori personale, poate reprezenta un mod prin care putem învaţa să ne placem indiferent de note, salariu, poziţie socială sau număr de admiratori.

Dezvoltarea personală, nici în teorie nici în practică nu este un concept simplu sau unanim înțeles identic de toată lumea. Pentru unii, dezvoltare personală înseamnă creșterea încrederii în sine, pentru alții spiritualitate, pentru alții gestionarea stresului, pentru alții ieșirea din zona de confort, pentru alții atingerea succesului, pentru alții autocunoaștere, pentru alții relații armonioase, pentru alții stabilirea obiectivelor etc.

Coaching-ul utilizează strategii de succes care creează schimbări permanente pornind de la: definirea viziunii de viață a clientului, stabilirea unor țeluri competitive, realizarea planului de execuție și atingerea rezultatelor optime.

            Menit să ușureze procesul transformării, depășirea momentelor de criză, soluționarea unor probleme de viață și atingerea excelenței, coaching-ul este un demers de dezvoltare personală (și nu numai) focalizat pe soluții.

            Dezvoltarea personală este procesul personal şi continuu, prin care ne schimbăm în mai bine pe noi înşine, cu fiecare zi. Nu ne-am născut perfecţi şi nici învăţaţi, putem însă să depunem un efort pentru a dobândi autocunoaştere, abilităţi şi comportamente noi, pentru ca viaţa noastră personală şi profesională să fie mai împlinită.

            Stilurile de învățare se referă la o serie de teorii concurente și contestate care au scopul de a se ține seama de diferențele în procesul de învățare a indivizilor. Aceste teorii propun ca oamenii pot fi clasificați în funcție de "stilul" lor de învățare, deși diferitele teorii prezinte opinii diferite privind modul ar trebui să fie definite și clasificate aceste stiluri. Un concept comun este că indivizii diferă în modul în care ei invață.

            Ideea de stiluri de învățare individualizate a devenit populară în anii 1970, și a influențat în mare măsură pedagogia, în ciuda criticilor primite din partea unor cercetători.

            Susținătorii recomandă ca profesorii să evalueze stilurile de învățare ale elevilor și să se adapteze metodele de clasă pentru a se potrivi cel mai bine stilul de învățare fiecărui elev[2]. Deși există numeroase dovezi ca persoanele își exprimă preferințele pentru modul în care acestea să primească informațiile, criticii spun ca nu este nici o dovadă că identificarea stilului de învățare al unui individ poate produce rezultate mai bune. 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Stiluri_de_învățare

            Modelul VARK propus de Neil Fleming extinde modelele anterioare bazate pe modalități senzoriale, cum ar fi modelul VAK al lui Barbe și colegii sau a sistemelor de reprezentare

 (VAKOG) din programarea neuro-lingvistică.

            Cele patru modalitati senzoriale în modelul Fleming sunt:

învățare vizuală

învățare auditivă 

învățarea prin citire / scriere

învățare kinestezică 

Iată în continuare caracteristicile celor 4 stiluri de învățare:

            Cei cu dominanță vizuală au o preferință pentru a vedea (materiale vizuale care reprezintă ideile care utilizează alte cuvinte metode, cum ar fi grafice, diagrame, diagrame, simboluri, etc.).

            Auditivii asimilează cel mai bine prin ascultare (prelegeri, discuții, benzi, etc.).

            Cei care învață prin citire / scriere sunt studioși și asimilează prin documentare în biblioteci, au în general rezultate bune la școală.

            Kinestezicii preferă să învețe tactil, prin experiență în mișcare, se atingă, și să facă (explorarea activă a lumii, proiecte științifice, experimente, etc.).

Referințe bibliografice:

• Neacşu, I. (1990). Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, Bucureşti

• Popovici, D. (2000). Didactica. Soluţii noi la probleme controversate, Editura Aramis, Bucureşti,