Temperamentul constituie latura dinamico-energetică a Personalităţii. Dinamică deoarece ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau lentă, mobilă sau rigidă, accelerată sau domoală, uniformă sau neuniformă este conduită individului. Energetică deoarece ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ şi mai ales modul cum este consumată aceasta.

M.GOLU spune: “Dacă însuşirile dinamico-energetice sunt înnăscute, determinate genetic, integrarea lor în plan psihocomportamental, adică în dinamica proceselor psihice şi a actelor motorii, se realizează în ontogeneza. Întrucât, însă, aceste însuşiri bioenergetice se imprimă ca atare pe tabloul comportamental, ce se elaborează stadial în cursul vieţii individului, structura temperamentală şi, respectiv, tipul temperamental este înnăscut reprezentând astfel, alături de predispoziţii,  “elementul” ereditar în organizarea internă a Personalităţii”.

Când vorbim de temperament în plan psihologic, noi nu ne gândim direct la constituţia fizică sau la procesele neuroendocrine sau metabolice care au loc în organism, ci la modul cum reactionează şi se manifestă, sub aspect dinamico-energetic, în diverse situaţii:

- rapiditatea percepţiei;

- intensitatea trăirilor emoţionale şi durata lor

- intensitatea sau forţa acţiunilor voluntare

- echilibrul sau impulsivitatea derulării răspunsurilor la succesiunea stimularii externe

- directia orientării dominante- extraversie sau introversie

- locul controlului (dependenta de stimularea externă sau dependenta de activismul intern propriu)

- disponibilitatea la comunicarea interpersonala

- ascendenta sau obedienta relationala

- a răspunsurilor verbale la întrebări, etc.

Temperamentul, deşi are o condiţionare biologică directă şi ereditară, dobândeşte valenţe şi sens real numai în plan psihocomportamental.

Temperamentul se manifestă în orice situaţie, fiind prima determinaţie a Personalităţii care se impune nemijlocit observaţiei. Aşa se explica de ce, primele descrieri şi clasificări ale lui dateaza inca din antichitate (Hippocrate, Gallenus).

Temperamentul este înnăscut sau dobandit?

În majoritate psihologii au considerat temperamentul ca fiind înnăscut.

Allport, în 1961 arată că temperamentul este “materia primă” din care se constituie personalitatea, “Temperamentul se bazează foarte mult pe determinarea genetică” arată el.

Buss şi Plomin (1975): “ceea ce moştenim nu este un grad specific sau o cantitate de temperament, ci, mai degrabă un răspuns potenţial, aflat la un nivel înalt, mediu sau scăzut a scăderii răspunsurilor. Cel care reactualizează aceste răspunsuri este mediul.”

Prin temperament omul influenţează mediul social care la rândul lui afectează temperamentul.

 Dar, chiar dacă mediul influenţează unele manifestări temperamentale, în esentă, el este înnăscut.

Psihologii americani au susţinut ca unele trebuinţe sunt înnăscute, dar nu au afirmat niciodată ca tendinţele personale ar fi moştenite.

Temperamentul ca structura psihică, deşi larg determinată genetic este, în expresia lui finală şi mai ales funcţională, modelat de condiţiile socio-culturale existenţiale ale individului.

Influenţa ereditarului asupra psihocomportamentului nu este directă, ci mediată, filtrată de socio-cultural.

Aşa cum se observă în carţile de specialitate, în dreptul temperamentului apare următoarea caracterizare: latura dinamico-energetică a personalităţii. În acest caz este firesc să dezvoltăm puţin subiectul. Se spune "dinamica" deoarece această latura a noastră ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau lentă, mobilă sau rigidă, accelerată sau domoală, uniformă sau neuniformă este conduită individului; "energetică" vine de la faptul că ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ şi mai ales modul în care este consumată aceasta.

Unele persoane dispun de un surplus energetic, altele se descarcă exploziv, violent; unele îşi consumă energia, se descarcă fac chiar economie, altele îşi risipesc energia. Toate aceste diferenţe psiho-comportamentale existente între oameni sunt, de fapt diferenţe temperamentale.

Temperamentul este una dintre laturile personalităţii care se exprimă cel mai pregnant în conduită şi comportament (mişcări, reacţii afective, vorbire, etc.). De aceea s-au indentificat o serie de indicatori psiho-comportamentali care ne pot ajută să identificăm cu usurinţă temperamentele. Cei mai fecvent utilizaţi indicatori sunt:

- ritmul şi viteza desfaşurării trăirilor şi stărilor psihice;

- vivacitatea sau intesitatea vieţii psihice;

- durabilitatea manifestărilor psiho-comportamentale;

- intrarea, persistentă şi "ieşirea" din acţiune;

- impresionabilitatea şi impulsivitatea;

- tempoul (frecvenţa pe unitatea de timp a trăirilor psihice);

- egalitatea sau inegalitatea manifestărilor psihice;

- capacitatea de adaptare la situaţii noi;

- modul de folosire, de consumare al energiei disponibile.

Aceşti indicatori nu aparţin doar unui singur proces psihic, unei anumite conduite, ci întregii personalităţi. De asemenea, ei nu se manifestă sporadic, accidental, ci sunt stabili, având manifestări continui.

Pornesc în clasificarea temperamentelor de la constituţia corporală, morfologia individului, considerând că o anumită constituţie predispune la un anumit comportament.