Acţiunile educative pot produce compensaţii temperamentale. Astfel, copii colerici (agitaţi, impulsivi şi nestăpâniţi), datorită exerciţiilor sociale, presiunii opiniei colegilor, a aprecierilor de grup şi a atitudinii profesorilor, vor face eforturi pentru a se autocontrola şi vor deveni treptat mai stăpâni pe conduita lor. Cei care au un temperament flegmatic (inerţi, lenţi şi meticuloşi) vor depune eforturi pentru a-şi mări ritmul activităţilor, a-şi spori flexibilitatea gândirii, mobilitatea acţiunii şi atenţiei. Copiii melancolici (interiorizaţi, sensibili, timizi şi visători), în procesele de adaptare şi integrare în sociogrup, vor dobândi încredere în propriile capacităţi, vor fi activaţi şi solicitaţi în comunicarea educaţională şi vor fi încurajaţi mai ales de propriile lor succese. Sangvinicii, treptat, se vor alinia şi ei la criteriile şi aprecierile dominante ale mentalităţii sociogrupului de elevi, vor începe să reflecteze şi să delibereze mai mult şi mai bine înainte de acţiune şi vor ceda loc şi altor elevi să discute şi să iniţieze acţiuni.

În educaţie se urmăreşte formarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi caracterului, utilizându-se şi dirijându-se, într-un anumit fel, trăsăturile temperamentale. De aceea, în se lucrează diferenţiat cu fiecare elev şi se ţine cont de temperamentul lui. Însuşirile ce aparţin temperamentului pot fi remarcate şi în activităţile educative, în capacitatea de efort, în rezistenţa la suprasarcini sau la stimuli supraadăugaţi, în puterea de muncă din perioadele suprasolicitante ale sesiunilor de examene, îm ritmul vorbirii, în conduita emoţională, etc.

Psihologii se referă la deosebirile existente în dispoziţia predominată, reactivitatea emoţională, nivelul general de activare. Aceste deosebiri apar foarte timpuriu, probabil de la naştere sau chiar înainte. (Seifer, 1998). Cele trei deosebiri se referă, de fapt, la temperament. Cercetările au stabilit că:

- 40% dintre copii se adaptează cu uşurinţă noilor experienţe; îşi formează relativ uşor comportamente modelate de reguli şi au un ritm constant în acţiune;

- 10% exprimă reacţii negative, ostile şi se adaptează greu;

- 15% sunt inactivi, apatici, manifestă reacţii negative la evenimentele noi;

- 35% nu pot fi clasificaţi. (Thomas, Ches, 1989).

Există dimensiuni ale temperamentului care rămân stabile în timp: participarea, implicarea în acţiune, nivelul de activare, iritabilitate. În studiile comparative începute la câteva luni după naştere şi reluate în timp, pe acelaşi eşantion, se remarcă păstrarea specificităţii acestor dimensiuni chiar peste ani, mai ales la persoanele care se situează spre extreme (Saarin, 1993; Rothbart, Ahadi, 1994).

Diferenţele în stilul emoţional sunt foarte importante pe parcursul vieţii în procesul dezvoltării sociale. Adaptarea şcolară, formarea relaţiilor de prietenie, convieţuirea cu alţii sunt aspecte care poartă amprenta temperamentului.

Luarea în considerare a aspectelor dinamico-energetice este absolut necesară în procesul instructiv-educativ, ca şi în orice altă activitate umană, întrucât multe cazuri de inadaptare şcolară sau profesională sunt cauzate de necorespondenţa, chiar disconcordanţa dintre particularităţile dinamico-energetice şi natura activităţii. Ca atare, în orientarea spre diferite şcoli şi meserii trebuie să se ţină seama de dominantele temperamentale detectate de părinţi sau profesori prin analiza comportamentului.

Prin educaţie şi autoeducaţie se acţionează în direcţia mascării şi compensării unor trăsături temperamentale, în direcţia luării în stăpânire a propriului temperament prin autocontrol conştient.

Stilul de lucru al profesorului faţă de diferenţele tipologice şi de temperament trebuie să fie plin de tact pedagogic, maleabil şi individualizat. Pe cei extrovertiţi îi va tempera, îi va potoli şi îi va orienta; pe cei introvertiţi îi va încuraja, stimula, îi va ajuta să-şi manifeste aptitudinile. Pe elevii vioi, expansivi, sangvinici, profesorul îi orientează spre a fi temeinici, pentru a-şi concentra energia asupra îndeplinirii obiectivelor educaţionale. Pe elevii flegmatici îi va stimula să lucreze şi să ţină ritmul cu ceilalţi, îi va încuraja când obţin succese.

Elevii colerici sunt disciplinaţi, li se solicită autocontrolul pentru a se înfrâna, vor fi determinaţi să înţeleagă necesitatea păstrării ordinii în instituţia de învăţământ, a programării activităţii care trebuie să fie eficientă. Elevii cu trăsături melancolice trebuie să fie înconjuraţi cu căldură, să li se stimuleze motivaţia pozitivă, să fie încurajaţi să li se dezvolte, încrederea în propriile forţe, vor fi ajutaţi să-şi valorifice potenţialul intelectual, aptitudinile şi înclinaţiile.

Temperamentul sangvinic are la bază tipul de sistem nervos puternic, echilibrat, mobil. Dispoziţia generală este veselia şi optimismul. Activitatea motrică e evidenţiată în mişcări efectuate în mod egal, economic şi hotărât, ceea ce le dă o anumită frumuseţe. Poate să se stăpânească iar ataşamentul faţă de cei din jur este stabil; îşi stăpâneşte bine emoţiile, coloratura afectivă a expresiilor afective este adecvată. Vorbirea lor este clară, cu accente şi intonaţii corecte, fiind însoţită de gesturi vii şi de o mimică expresivă. Foloseşte bine pauzele logice, nu se grăbeşte, accentuează problemele importante, are vocabular bogat, debitul verbal este corespunzător vârstei. Foloseşte cuvinte potrivite, are tendinţa de a reda conţinutul lecţiilor cu cuvinte proprii şi în mod original. Învaţă cu multă uşurinţă, face impresie bună atât în răspunsurile orale, cât şi în cele scrise. Faptul că are tendinţa de a depăşi manualul îi conduce, uneori pe aceşti elevi şi spre erori.

În grupul şcolar este comunicativ, prietenos, dar selectiv în prietenii. Copiii sunt plăcuţi, au mult simţ al umorului şi menţin atmosfera plăcută.

În general, în caz de eşec, nu se dau bătuţi, se ambiţionează, reiau activitatea persistă (spre deosebire de coleric). Au tendinţa de a completa lucrurile. Aceşti elevi sunt însetaţi de cunoaştere, ceea ce se observă de la o vârstă fragedă, pun preţ pe inteligenţă şi îşi respectă profesorii care iau în considerare dorinţele lor. Când sunt interesaţi de ceva, lucrează pe cont propriu şi acumulează o cantitate mare de cunoştinţe. Elevii sunt atraşi de tot ce este nou, deosebit, asimilează informaţia în mod abstract, le place brainstorming-ul. Sunt elevi şi studenţi străluciţi, atraşi de tot ce decurge logic şi raţional. Relaţiile cu profesorii tind să devină destul de tensionate, întrucât nu se mulţumesc cu informaţia din manual şi adresează multe întrebări.

Sunt independenţi, îşi urmează calea proprie. Sunt ingenioşi, au idei fundamentate logic, ordonarea, sistematizarea şi restructuralizarea cunoştinţelor nu reprezintă o problemă pentru ei. Se situează, astfel, într-o poziţie preferenţială şi sunt aleşi în funcţii de conducere.

Unui sangvinic i s-ar potrivi, mai ales, activităţi diversificate, cu multe elemente noi.

Temperamentul coleric are la bază tipul de sistem nervos puternic şi echilibrat, elevul fiind impulsiv, nestăpânit, vioi, foarte combativ, agresiv şi iritabil. Îşi pierde răbdarea în timpul desfăşurării unei activităţi care cere atenţie, migală, sunt pripiţi.Activitatea motrică se caracterizează prin lipsă de coordonare în mişcare, ritm inegal în muncă, nerăbdare de a duce o muncă la bun sfârşit. Manifestă reacţii motrice abundente şi când greşeşte, devine nervos.Reacţiile emotive sunt puternice, explozive, nestăpânite şi mult exteriorizate. Vorbirea este rapidă, inegală şi cu intonaţii oscilante, este foarte expresivă, cu accente vii şi cu colorit emoţional bogat. În activitatea de învăţare, elevii sunt pripiţi, ceea ce se vede în lucrările scrise în care există multe greşeli de atenţie. În colectivitate colericul este sociabil, se împrieteneşte uşor şi are mulţi prieteni.Aceşti elevi manifestă o tendinţă de supraevaluare proprie şi subestimare a sarcinii. Lipseşte stăpânirea de sine (mecanismul frânelor), elevii trebuie tot timpul să fie susţinuţi pentru a continua activitatea.Un coleric trebuie să aibă posibilitatea de a-i conduce pe alţii, de a risca, de a fi în competiţie.

În perioadele de examene, fiecare tip poate să-şi valorifice aspectele avantajoase, dar poate avea probleme din cauza celor negative.Sangvinicul este încrezător şi optimist, are putere de muncă dar se plictiseşte repede, nu se concentrează, nu aprofundează, nu îşi face griji, ia lucrurile prea uşor şi se pregăteşte superficial. Colericul se poate baza pe puterea sa de muncă, pe energia sa, pe disponibilitatea de înfrunta sarcini dificile

Recunoaşterea autorităţii raţionale a profesorului şi supunerea din partea elevului îi dă acestuia un sens al securităţii emoţionale care îi permite construirea unei imagini de sine corecte, stabilitatea Eului şi dezvoltarea stimei de sine.

Perspective psihologice asupra modelării comportamentului

Patru perspective oferă repere utile pentru înţelegerea mecanismelor de achiziţie a comportamentului dar şi modalităţi de evaluare şi intervenţie pentru modelarea acestuia.

În perspectivă behavioristă comportamentul relevant este cel observabil şi măsurabil care poate primi, într-un anumit context, întăriri pozitive şi negative.

Teoria învăţării sociale formulată de A. Bandura subliniază importanţa şi contextul achiziţiei de noi comportamente. Bandura evidenţiază contribuţia a doi factori majori în conturarea comportamentelor: mediul şi factorii psiho-fizici individuali. Conform teoriei învăţării sociale, există un determinism reciproc între mediu, factorii personali şi comportament.

 

Pe parcursul formării sale, elevul este supus influenţei a diverşi stimuli de modelare a comportamentului: modele umane, modele simbolice (spre ex. cele oferite de mass- media), descripţii verbale şi simbolice.

 

Perspectiva cogitiv-comportamentală asupra comportamentului evidenţiază rolul naturii proceselor cognitive ( concepţii, convingeri, atitudini, stiluri de atribuire) care influenţează esenţial comportamentul.

Perspectiva ecosistemică subliniază importanţa pe care o au asupra comportamentului factori exteriori elevului, factori care ţin de profesor, mediul şcolar şi social al elevului (personalitatea profesorului, relaţiile profesor-elev, relaţiile elevi-elevi, factorii familiali).

Condiţia de bază a asigurării eficienţei învăţării este cunoaşterea temeinică a fiecărui elev, un „diagnostic” psiho-pedagogic stabilit prin abordare mutisituaţională care dezvăluie acele caracteristici ale personalităţii relevante din punct de vedere şcolar. şcolar. Numărul diferenţelor individuale la nivelul învăţării este atât de mare încât pare imposibilă inventarierea lor completă, mai ales fiind vorba despre o triplă determinare: genetică, didactică şi psihosocială. Bloom susţine că mulţi elevi devin asemănători sub raportul capacităţii de învăţare, al vitezei de învăţare şi al motivaţiei în vederea unei învăţări ulterioare atunci când li se asigură condiţii de activitate favorabile.

După Ramsden şi Eutwistle (1981) o scală a diferenţelor în învăţare trebuie să vizeze patru aspecte:

a)  orientarea învăţării;

b)  particularităţile materialului deja învăţat sau orientarea reproducerilor;

c)  praxisul materialului deja învăţat;

d)  problematica referitoare la o anumită orientare nonacademică.

 

Pe baza lor se distinge un ansamblul bine articulat de particularităţi pe care le regăsim diferenţiat la elevi. Orientarea învăţării dezvăluie întrebările pe care şi le pun aceştia, modalitatea de conturare a unor idei principale şi chiar delimitează existenţa unor arii informaţionale convergente sau divergente. Preocupările legate de memorizarea materialului de învăţat, căutarea şi aplicarea unor detalii, pesimismul sau anxietatea caracterizează orientarea reproducerilor. Punctul c) are în vedere implicarea conştientă în învăţare, competiţia şi confidenţialitatea. Ultimul aspect se referă la unele strategii care pot dezorganiza activitatea de învăţare, la o atitudine negativă faţă de studiu.

Strategiile didactice individualizate valorifică, pe rând, specificul cazurilor particulare de învăţare ale elevilor şi, respectiv, particularităţilor procesului de predare-învăţare.

Cele de mai sus sunt temperamentele descrise de Hipocrate şi Galenus: sanguin, flegmatic, coleric, melancolic. Denumira lor s-a păstrat pana azi, nu însă şi criteriul după care au fost stabilite.

Tipologiile "solide" iau în considerare în clasificarea temperamentelor elemente ca: porozitatea ţesuturilor, constituţia sângelui, lărgirea vaselor, mărimea creierului, puterea nervilor, densitatea lor. Se consideră, de exemplu, că la sanguin şi coleric constituţia sângelui este subţire, în timp ce la flegmatic şi melancolic densă, sângele este gros-negru. Primele două categorii temperamentale au creierul mare, nervii puternici, densi, sensibilitate mare, pe când celelalte două categorii, creierul mic, nervii subţiri, simţuri greoaie.

Aceste două clasificări sunt foarte importante mai ales din două motive: în primul rând că sunt primele din punct de vedere istoric şi în al doilea rând ele conţin unele intuiţii de geniu ale lui Hipocrate şi Galenus: intuirea naturii afective şi biochimice a temperamentelor; intuirea cauzelor unor tulburări psihocomportamentale (umorile sunt "rădăcina" unor boli: prea multă bilă galbenă produce febră; prea multă bilă neagră duce la depresie şi slabiciune, etc.).

Deci, temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii care se exprimă cel mai pregnant în conduită.

Psihologul român Nicolae Mărgineanu a considerat că temperamentul caracterizează forma manifestărilor noastre si, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivităţii şi reactivităţii motorii specifice unei persoane.

Bibliografie:

           

-              Cosmovici, Andrei şi Iacob, Luminiţa. (1998). Psihologia socială. Iaşi: Editura Polirom.

-              Neculau, Adrian. (2003). Manual de psihologie socială. Iaşi: Editura Polirom.

-              Cristea, Dumitru. (2000). Tratat de psihohlogie socială. Bucureşti: Editura ProTransilvania.

-              Radu, Ioan, Iliut, Petru şi Mate, Liviu. (1994). Curs de psihologie socială. Cluj-Napoca: Editura Exe SRL.