Clasa pregătitoare, constituie prima experienţă a vieţii în școală. Ea le creează o gamă întinsă de relaţii noi cu copiii de aceeaşi vârstă şi cu adulţii, toţi necunoscuţi. Ea îi aşează într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul ei ( obiecte, instrumente, materiale care le stimulează gustul pentru investigaţie şi pentru acţiune ), le propune activităţi pe care ei se forţează să le adapteze cât mai bine la nevoile lor.

Clasa pregatitoare sau clasa 0 – are rolul de a face tranzitia de la gradinita la clasele I-IV.

 Căutarea de noi soluţii la problemele educative au condus la acreditarea concepţiei asupra educaţiei controlate, dirijate, ca permanenţă a existenţei individuale, drept concepţie dominantă. Pentru rezolvarea problemelor strigente s-au căutat forme cât mai eficiente de extindere a influenţei educative sistematice.

  Procesul de perfecţionare a învăţământului şcolar antrenează încă schimbări mari vizând:

Ø  Transpunerea în obiective educative, conţinuturi şi modalităţi de realizare a concepţiilor psihopedagogice, validate;

Ø  Implementarea clasei pregătitoare în sistemul de învăţământ fără disfuncţii, prin raportul de premisă şi continuitate;

Ø  Consolidarea statutului clasei pregătitoare de factor de armonizare socială care să intereseze copilul, sfera familială şi sfera muncii.

O importanţă deosebită în formarea personalităţii copilului o au pe lângă activităţile obligatorii didactice şi activităţile extradidactice. Între aceste activităţi nu există un hotar. Ele se întrepătrund, se influenţează reciproc, depind unele de altele, se interferează atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi modul de organizare, desfăşurare, modalităţile de îndrumare şi antrenare a copiilor. Pornind de la ceea ce pare evident, participarea la acelaşi fel de activitate, alegerea temei, a materialului, durata, locul în regimul zilei, modul de planificare şi ajungând până la ceea ce este  mascat, respectiv modul de îndrumare al copiilor, acestea prezintă autenticitate  numai în măsura în care sunt concepute şi aplicate fără rigiditate, în măsura în care nu sunt absolutizate.

 Relaţia dialectică dintre activităţile didactice şi activităţile extradidactice poate fi privită din mai multe unghiuri:

Ø  pe de o parte, pornind de la contribuţia pe care pot s-o aibă activităţile extradidactice în raport cu activităţile didactice,

Ø  şi pe de altă parte având în vedere aportul activităţilor din clasă la realizarea optimă a activităţilor din afara ei.

În accepţia curentă, activităţile extradidactice reprezintă o continuare a activităţilor obligatorii. Considerând că în activităţile obligatorii, cu întreaga clasă, învățătorul asigură transmiterea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor elementare necesare la această vârstă şi la atingerea unui anumit nivel de dezvoltare, activităţile extradidactice oferă cadrul favorabil pentru fixarea, consolidarea acestor priceperi şi deprinderi, pentru dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor de care dispune fiecare în parte.

În numeroase situaţii, în activităţile din afara școlii se îmbunătăţeşte calitatea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite, se corectează unele acţiuni sau informaţii eronate ale copiilor.

De cele mai multe ori o deprindere mai complexă, nu poate fi însuşită corect de către copii în activităţile cu întreaga clasă. În acest caz, posibilităţile pe care le oferă activităţile extradidactice sunt valorificate pentru a remedia nesiguranţa, ezitările sau greutăţile întâmpinate de unii școlari.

O altă funcţie importantă a activităţilor extradidactice este de aplicare a cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite în cadrul activităţilor cu întreaga clasă.

În cele mai multe cazuri –prin condiţiile oferite în cadrul activităţilor din afara școlii- aplicarea acestor cunoştinţe şi deprinderi se realizează în mod creator, fie prin materialul nou introdus, fie prin tema propusă de către școlari în care este utilizată o operaţie sau o deprindere cunoscută, fie prin îmbinarea nouă a unor operaţii sau deprinderi cunoscute de copii.

Activităţile extradidactice pe lângă faptul că oferă condiţiile necesare dezvoltării înclinaţiilor şi aptitudinilor au şi funcţia de a completa, de a întregi cele însuşite anterior.

În unele situaţii, învățătorul îşi propune numai transmiterea anumitor cunoştinţe, urmând ca în cadrul altor activităţi din afară să le întregească, să le completeze.

Activităţile extradidactice  oferă numeroase ocazii pentru sondarea nivelului copiilor, pentru verificarea modului în care copiii şi-au însuşit anumite deprinderi, ocazii în care copiii îşi manifestă, îşi fundamentează şi dezvoltă înclinaţiile şi aptitudinile într-un domeniu sau altul.

Putem spune, ca o concluzie că activităţile extradidactice apar ca o firească modalitate de continuare, de completare, de consolidare, de ameliorare, de perfecţionare, de aplicare, de verificare a cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite în activităţile obligatorii.

Dacă în urmă cu 50 de ani educaţia primită în anii de şcoală putea să fie suficientă pentru tot restul   vieţii unui individ, astăzi situaţia s-a schimbat .

Procesul de învăţământ şi noul Curriculum Naţional se adresează unor copii care vor intra în viaţa socială şi profesională aflate într-o continuă modificare, schimbare. Ca urmare, sistemul de învăţământ are datoria, şi totodata, responsabilitatea de a-i pregăti pe aceştia pentru schimbările care se presupune că vor avea loc la nivel economic, social, politic, cultural, atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Siteografie:

https://mamisicopilul.ro/clasa-pregatitoare/