Majoritatea cercetărilor au concluzionat că originea violenţei, agresivităţii, şi a imoralităţii la copii, trebuie căutată mai întâi de toate în raporturile lor personale cu părinţii, cu familia, cu grupurile din care fac parte, cu şcoala, cu societatea. Aceştia ar fi factorii principali, mass-media venind doar să întărească. Astfel, incitaţia mass-media la acte reprobabile ar devenii eficace numai atunci când ar găsi un teren propice la subiecţii supuşi şi altor influenţe care le pot crea stări de dezechilibru. R.Blehei, cercetător psihiatru din Columbia, afirma că pentru tinerii şi adolescenţii care prezintă tulburări, televiziunea este o şcoală pregătitoare pentru delincvenă.
În general, mass-media sunt acuzate că răspândesc mesaje pseudo-culturale, neexigente şi standardizate, subminând capacitatea indivizilor de a gândi independent şi critic, ceea ce are ca efecte aplatizarea spirituală, uniformizarea judecaţilor, opiniilor şi aspiraţiilor şi depersonalizarea. De asemenea, se consideră că mass-media provoacă dependenţă ceea ce duce la oboseală, stress și depresii, scăderea rezultatelor școlare şi influenţează vocabularul tinerilor prin folosirea unor cuvinte nepotrivite, în emisiuni dedicate acestora şi nu numai. O altă caracteristică negativă a mass-mediei este formarea eronată a caracterului unui individ (în pricipal televiziunea). Datorită faptului că individul se uită exagerat de mult la televizor, îi pot fi întipărite idei sau opinii subiective transmise de programul vizionat.
Nu trebuie neglijat nici faptul că impactul mass-media cuprinde atât elevul cât şi profesorul. El are numeroase posibilităţi să facă din informaţiile primite prin intermediul mass-media motive de incitare a elevului la noi forme de acţiune şi comportament.
Deşi s-au făcut speculaţii, considerându-se că apariţia mass-media duce la uzurparea prestigiului şi autorităţii profesorului, că periclitează încrederea elevului în autoritatea dascălului, cercetările au demonstrat că nimic din toate acestea nu se întâmplă.
Într-o societate dominată de mass-media, şcoală va avea din ce în ce mai mult funcţia nu numai de transmitere a informaţiei, ci şi aceea de selecţie, structurare şi sistematizare a informaţiei.
Şcoala trebuie să dezvolte la elevi, spiritual critic, să promoveze capacitatea de discernământ şi de judecată, faţă de un limbaj atât de echivoc cum este acela audio-vizual, să nu accepte fără un examen critic tot ceea ce citesc, ce aud, ce văd, să-i ajute să-şi însuşească criterii de apreciere, ierarhizare şi selecţie, de evaluare şi sintetizare a tot ceea ce este calitativ din avalanşa informaţională. De asemenea, şcoala trebuie să găsească mijloace şi modalităţi prin care să contraargumenteze dorinţa tinerilor de a întrebuinţa informaţiile în scopuri antisociale.
Cu popularitatea de televiziune prin cablu, care a început la începutul anilor 1980, scena mass-media a fost unul de fragmentare a audienţei. Astazi, cu progresele din tehnologia informaţiei, avem calculatoare desktop, internet, portabile digitale aparate de înregistrare şi care fac posibilă pentru mai multe surse pentru a răspunde la diferite tipuri de ascultători, telespectatori şi cititori.
Concluzionând asupra atitudinilor pro şi contra efectelor mass-media în educaţie, atâta timp cât educaţia cu ajutorul mass-media este făcută riguros şi inteligent, şi atâta timp cât şcoala nu pierde din vedere influenţa certă pe care o au mijloacele de informare în masă asupra copiilor, situaţia rămâne sub control.
Programele de educaţie ale tinerilor pentru mass-media au apărut ca o tentativă de a face ceva pentru educarea deprinderilor de a utiliza critic mass-media, astfel încât să se diminueze posibilitatea manipulării psihologice a oamenilor pe aceste căi. (Mihai Diaconu, op. cit., pag. 157).,,Educatia tineretului pentru mass-media îşi propune să formeze personaliteatea pentru a gestiona corect şi adecvat mesajele mediatice, pentru a decripta operativ sensurile diferitelor informaţii mediatice, pentru a selecta şi adecva sursele informaţionale. (http://www.apsi.ro/index.php option=com_content&task=view&id=199
În perioada anilor ’70 se conturaseră deja trei orientări:
Alfabetizarea vizuală (1973, Dandis) urmărea să-l facă pe fiecare copil capabil să identifice elementele de persuasiune utilizate în diverse tipuri de produse mass-media, îndeosebi în reclame, să evalueze critic programe TV, filme, utilizând informaţii despre diverse şcoli tehnice şi estetice, să explice cum au fost ele realizate, să înveţe să creeze propriile producţii utilizând mijloace tehnice adecvate. Scopul era de a-l ajuta să devină o persoană cu gusturi educate şi cu spirit de discernământ.
Educaţia pentru ecran (1970, Culkin) a urmărit obiective similare, dar a pus un mai mare accent pe iniţierea tinerilor în mijloacele expresive specifice ,,celei de-a şaptea arte’’ –cinematograful. Astfel, tinerii erau antrenaţi să analizeze critic efectele expresive ale mişcărilor camerei TV, ale luminilor, ale montajului şi nu numai dialogurile şi scenariul.
Antrenarea privirii critice s-a bazat pe idea introducerii în şcoală a unor produse mass-media, cu un puternic impact psihologic, la un moment dat, asupra majorităţii oamenilor care le recepţionează şi de a le folosi ca ,,material didactic’’ ce va fi urmat de o analiză critică.
digitalizarea&tbm=isch&ved=2ahUKEwiUvMm2h4npAhVOhqQKHVEkBvsQ2-cCegQIABAA&oq=digitalizarea&gs_lcp (aprilie 2020)
Noul cuvânt de ordine este “să devenim digitali”. Televizorul a devenit un instrument monovalent care primește imagini pentru un spectator pasiv. Internetul, “rețeaua rețelelor” este un instrument “bun la toate” pentru că transmite imagini, texte scrise, deschide dialoguri între utilizatori care se caută și interacționează fiind ca o bibliotecă universal conectată pentru retransmisii. Există trei posibilități de folosire, și anume: o utilizare strict practică, o utilizare pentru divertisment și o este de necontestat.
Pentru folosirea internetului pentru divertisment, televiziunea va învinge în rândurile celor pasivi, obosiți, care prefer să stea să privească, în timp ce internetul va învinge în rândurile celor activi, care prefer să dialogheze, să se caute. Cel ce caută cunoaștere pe internet, o va găsi.
“Atracția erei digitale este atracția unui drog” afirmă Sartori G. în cartea sa intitulată
Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea.
Bibliografie:
1. DIACONU Mihai: Sociologia educaţiei, Ed. ASE, Bucureşti, 2004
2. SORLIN Pierre: Mass-media, Institutul European, Iaşi, 2002
3. GROSS, P: Mass-media şi democraţia în ţările Europei de Est, Editura Polirom, Bucureşti, 2004;
4. Sartori, G: Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea. Trad. Elin, M. Edituar Humanitas, București, 2006
http://www.apsi.ro/index.php option=com_content&task=view&id=199