Deconstruită, refăcută, monoparentală, homoparentală, zdruncinată de precaritatea economică a vremurilor, de libertatea reproductivă, au determinat, irelevant, multe voci, să susţină, că familia îşi va pierde capacitatea de a transmite valorile pe care le-a întruchipat multă vreme. Familia este în actualitate, mai acut ca niciodată, poate tocmai principiului fondator, a echilibrului dintre unu şi multiplu, de care orice subiect are nevoie în procesul devenirii şi desăvârşirii de sine. În şi prin familie omul se dezvoltă, se modelează creator unul prin celălalt, completându-se prin intercunoaştere şi fuziune, simultan în plan bio-psiho-social. Familia cu noua sa imagine de unitate adaptabilă, flexibilă şi sensibilă la cerinţele economice şi sociale impuse, trebuie să beneficieze de libertatea reproductivă de sănătatea reproductivă şi sexuală, de un control sigur şi calificat al fertilităţii, de dreptul de a avea acea viaţă sexuală pe care şi-a ales-o, ca fiind definitorii în modelarea vieţii de cuplu. Este şi mai bine când o componentă medicală a societăţii, Planificarea familială, şi-a asumat responsabilitatea sănătăţii reproducerii şi a produsului de concepţie, determinându-l.
Conceptul de planificare familială se bazează pe dreptul indivizilor şi a cuplurilor de a-şi controla fertilitatea, de a avea câţi copii doresc, când doresc, fiind în acelaşi timp conştienţi de responsabilitatea pe care o au faţă de comunitatea în care trăiesc, faţă de societate, ca un întreg.
Nevoia imperioasă a existenţei planificării familiale are trei raţiunii interdependente
1. sănătatea reproducerii,
2. drepturile individului legate de sănătatea sexuală şi reproductivă
3. modalitatea de menţinere a unui echilibru între numărul populaţiei şi resursele naturale ale planetei.
Acceptarea planificării familiale pe scară largă, a întâmpinat bariere religioase, morale, tradiţionale, ambiţii naţionaliste şi foarte frecvent legarea problemelor de sexualitate de subiecte tabu fiind catalogate ca indecente. Pe parcursul evoluţiei şi acceptării sale de către populaţie şi oficialităţii, planificarea familială a trecut prin patru etape:
· Exprimarea publică a opiniei individuale
· Deschidere de cabinete individuale
· Apariţia cabinetelor nonguvernamentale
· Programe guvernamentale
În România, Planificarea familială, a apărut pe fondul crizei sănătăţii reproductive a populaţiei, instalată de regimul autoritar şi obsesiv - pronatalist, tradusă prin cea mai crescută rată a mortalităţii infantile şi materne, număr mare de copii abandonaţi în orfelinate, toate acestea pe fondul unei ignoranţe generale cu privire la metodele contraceptive moderne. În aceste condiţii Cabinetele de Planificare familială sau impus ca o urgenţă medicală şi socială. Înfiinţată în 1992, reţeaua de P F a ajuns la 32 de filiale şi un număr de 230 de cabinete locale în toată ţara.
În cadrul activităţii P F sunt implicate multiple şi variate categorii de specialişti. Acest lucru se datorează faptului că atât din punct de vedere teoretic şi practic P F, se situează de cele mai multe ori la limita dintre medical şi social. În aceasta activitate complexă sunt implicate asistente sociale, medici generalişti, psihologi, profesori, pedagogi, jurişti, moaşe, medici ginecologi, psihiatri.
Necesitatea acestei variate palete de specialişti, este dată de complexitatea problemelor pe care P F este obligată să le găsească rezolvarea, la un grad calitativ deosebit. Umbrela P F acoperă contracepţia, prevenire, diagnostic şi tratament, reducerea mortalităţii, morbidităţii materno-infantile, couselling psiho-social, couselling pentru tineri, avort, couselling premarital, sfat genetic, aspecte psihologice şi sociologice ale cuplului, optimizarea relaţiei de cuplu, relaţii interumane între cele doua sexe, tulburări de dinamica sexuală, dezvoltarea fizică şi emoţională a copilului, starea de bine individuală.
Bibliografie
Marinescu,B., Lucian, S., P., (1996). Compendiul de Planificare familială, INTACT Bucureşti
Stănciulescu, E., (1997) Sociologia educaţiei familiale, Editura, Polirom, Iaşi.