Educaţia începe imediat după naştere, personalitatea copilului fiind formată în proporţie de 80% la vârsta de 7 ani! Iar învăţământul începe abia după aceea! Fără a mai influenţa prea mult educaţia primită!
Procesul de învăţământ presupune multă instruire. În special una tehnică, teoretică. În care profesorul predă metode teoretice şi repetitive de rezolvare sau utilizare a unor exerciţii, sisteme, maşini, obiecte. Fără vreo legătură cu educaţia! Educaţie pentru viaţa de familie urmăreşte: formarea şi dezvoltarea identităţii psihosexuale a adolescenţilor; însuşirea unor achiziţii psihocomportamentale în scopul realizării unei bune intimităţii în viaţa de familie; conştientizarea rolurilor familiale şi a modalităţilor de exercitare a rolurilor conjugale şi parentale; autocunoaşterea în vederea realizării intercunoaşterii şi intimităţii satisfăcătoare în cuplu; conştientizarea acelor pattern-uri comportamentale şi emoţionale preluate din familia de origine, care acţionează uneori ca factorii inhibitori în intimitatea cuplului; dezvoltarea resurselor personale şi optimizarea abilităţilor de comunicare în cuplu şi familie; promovarea conceptului de comunicare deschisă, ca antidot pentru rebeliune, teamă, alienare şi greşeli cu consecinţe grave în plan fizic şi emoţional; dobândirea conceptului satisfacţiei amânate, ca modalitate de construire a unei vieţii stabile, echilibrate şi împlinite; abordarea pozitivă a căsătoriei şi a sexului; strategii de gestionare a conflictelor familiale.
Educaţia pentru viaţa de familie şi educaţia sexuală cuprinde un aspect informaţional şi unul formativ cu privire la deprinderile corecte de viaţă sexuală şi relaţională.
Educaţia este un proces neîntrerupt de producere şi actualizare a sinelui ce are ca finalitate atât socializarea, cât şi individualizarea, atât identificarea, cât şi diferenţierea subiectului şi presupune interacţiune, cunoaştere, comunicare, cultură şi se realizează mai ales în experienţa cotidiană practică a subiectului.
Educaţia, pe de altă parte, este un proces de formare a personalităţii. În care o persoană este antrenată să se autocunoască, să îşi înţeleagă sentimentele, emoţiile, stările, prejudecăţile, reacţiile şi comportamentele. Nu are nimic de-a face nici cu memorarea, nici cu asimilarea unor cunoştinţe teoretice. Părinţii, profesorii, formatorii de oameni şi anturajul modelează fiecare copil de la cea mai mică vârstă, prin imitaţie, prin gesturile şi comortamentele lor, prin tonul vocii lor, prin modul în care se comportă!
Adesea, experienţele neplăcute, din perioada copilăriei influenţează puternic comportamentele acestora la vârsta adultă!
Se spune chiar că, uneori educarea la adult este de prisos.
În consilierea familială se consider că un procent de 10% din motivele declarate ale certurilor conjugale sunt reale! Restul de 90% având alte cauze, rătăcite prin tiparele subconştiente formate încă din copilărie!
Educaţia pentru viaţă este cel mai adesea deficitară, şi multe erori făcute în primii 7 ani de viaţă se reflectă în comportamentele disfuncţionale ale adulţilor!
Conceptul „educaţie familială” este utilizat îndeosebi de psihologi, pedagogi şi specialişti în intervenţia socială.
Siteografie:
www.psychotherapy.ro
www.exploratorium.edu.
http://www.infoterapii.ro/modules/news/article.php?storyid=53
https://psihologdanielmois.ro/educatia-pentru-viata-e-diferita-de-invatamant/
Bibliografie
Voinea, M., (1993). Sociologia familiei, Universitatea Bucureşti
Raport final, Sănătatea reproducerii la tineri publicat cu ajutorul Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională şi UNFPA 1997