Numărul mare de divorţuri, după o scurtă perioadă de mariaj, al sarcinilor la adolescente, a parentalităţii adolescentine, a avorturilor la adolescente, a bolilor cu transmitere sexuală, abuzurilor sexuale, a violenţei în familie, sunt indicatori ai unei educaţii deficitare, ai unei pregătiri insuficiente a tinerilor pentru o viaţă de familie satisfăcătoare şi stabilă.
Educaţie pentru viaţa de familie urmăreşte: formarea şi dezvoltarea identităţii psihosexuale a adolescenţilor; însuşirea unor achiziţii psihocomportamentale în scopul realizării unei bune intimităţii în viaţa de familie; conştientizarea rolurilor familiale şi a modalităţilor de exercitare a rolurilor conjugale şi parentale; autocunoaşterea în vederea realizării intercunoaşterii şi intimităţii satisfăcătoare în cuplu; conştientizarea acelor pattern-uri comportamentale şi emoţionale preluate din familia de origine, care acţionează uneori ca factorii inhibitori în intimitatea cuplului; dezvoltarea resurselor personale şi optimizarea abilităţilor de comunicare în cuplu şi familie; promovarea conceptului de comunicare deschisă, ca antidot pentru rebeliune, teamă, alienare şi greşeli cu consecinţe grave în plan fizic şi emoţional; dobândirea conceptului satisfacţiei amânate, ca modalitate de construire a unei vieţii stabile, echilibrate şi împlinite; abordarea pozitivă a căsătoriei şi a sexului; strategii de gestionare a conflictelor familiale.
Educaţia pentru viaţa de familie şi educaţia sexuală cuprinde un aspect informaţional şi unul formativ cu privire la deprinderile corecte de viaţă sexuală şi relaţională.
Rolurile şi funcţiile ce revin familiei sunt funcţia biologic-sexuală, funcţia de procreare, funcţia economică, funcţia psihoafectivă, funcţia educaţională cu următoarele subfuncţii:
instrucţional-formativă, prin care copiii isi formează o serie de deprinderi, priceperi şi chiar aptitudini. Modalitatea de comunicare, precum şi posibilităţile intelectuale sunt determinate în mare măsură de influenţele exercitate de către părinţi;
psiho-morală, ce constă în formarea unor trăsături, atitudini morale pozitive. Pentru îndeplinirea eficientă a acestei subfuncţii, o mare importanţă o prezintă modelele de conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin imitaţii şi învăţare – precum şi climatul educativ în care se exercită influenţele educaţionale;
social-integrativă, modul de raportare la diferite norme şi valori sociale, modul de implicare în viaţă şi activitatea grupală şi exercitarea autonomiei pot fi mult influenţate de modelele educaţionale parentale;
cultural-formativă, ce constă în formarea şi cultivarea atitudinilor şi sentimentelor estetice, a spiritului critic în receptarea unor produse artistice, în dezvoltarea unor capacităţi creatoare, în cultivarea atitudinilor şi simţămintelor religioase.
Familia şi sarcinile pe care familia le îndeplineşte în raport cu membrii ei asigură atât socializarea şi integrarea acestora în viaţa socială, cât şi funcţionalitatea şi continuitatea instituţiei, echilibrul social şi normativ dorit. Condiţia de bază a coeziunii familiei, a realizării sudurii ei interne o constituie convergenţa acţiunii tuturor membrilor grupului în realizarea unui scop comun şi anume, desfăşurarea normală, armonioasă a vieţii grupului.
Coeziunea familială înseamnă atitudine de adeziune la ceilalţi membri ai familiei, la microgrupul familial din care face parte, implică raporturi de comunitate, complementaritate şi unitate de scop ale grupului familial (Mitrofan I., Mitrofan N.).
Funcţia de socializare primară este un proces neintenţionat, prin care se sesizează şi înşuşeşte şi practică credinţele, valorile, normele şi comportamentele societăţii, devenind fiinţa socială, adică individualitatea umană, constituie socializarea.
Socializarea se manifestă pe tot parcursul vieţii individului implicând forme şi mijloace specifice de realizare.
Familia constituie cadrul de realizare a sociabilităţii şi premisă a deprinderii normelor dezirabile, a modelelor de conduită aşteptate. Individul, în cadrul familiei, stabileşte primele contacte în înţelegerea noţiunilor de responsabilitate şi raţionalitate, primele confruntări cu situaţii spuse prescripţiilor, interdicţiilor, evaluărilor, normelor şi idealurilor grupului social larg.
Educaţia este un proces neîntrerupt de producere şi actualizare a sinelui ce are ca finalitate atât socializarea, cât şi individualizarea, atât identificarea, cât şi diferenţierea subiectului şi presupune interacţiune, cunoaştere, comunicare, cultură şi se realizează mai ales în experienţa cotidiană practică a subiectului.
Conceptul „educaţie familială” este utilizat îndeosebi de psihologi, pedagogi şi specialişti în intervenţia socială. El este utilizat, în general, cu o încărcătură normativă şi finalistă greu compatibilă cu o ştiinţă, sociologia, care consideră că aceste atribute caracterizează stadiul copilăriei sale.
Siteografie:
www.exploratorium.edu.
http://www.infoterapii.ro/modules/news/article.php?storyid=53
Bibliografie
Voinea, M., (1993). Sociologia familiei, Universitatea Bucureşti
Raport final, Sănătatea reproducerii la tineri publicat cu ajutorul Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională şi UNFPA 1997