Din punct de vedere psihopedagogic
Din punct de vedere psihopedagogic, repetenţia este dăunătoare pentru că îi inoculează elevului sentimentul neîncrederii în forţele sale, îl demobilizează, îi zdruncină interesul pentru cunoaştere, îi creează dificultăţi de adaptare în colectiv şi mai târziu, chiar în viaţa şi activitatea socială. Repetentul este privit în colectiv cu ostilitate nu numai de copii, ci şi de învăţător, având în vedere că noul venit îi împovărează activitatea.Repetenţia declanşează situaţii conflictuale între copii şi părinţi, între copil şi alţi membri din anturajul său, între familie şi învăţătorul care a aplicat sancţiunea.
Din punct de vedere economic
Din punct de vedere economic, repetenţia determină cheltuieli în plus din partea familiei şi a societăţii, investiţii nerentabile pentru pregătirea viitoarei forţe de muncă şi în acelaşi timp un randament pedagogic şi social scăzut al sistemului de învăţământ.
Din punct de vedere social
Analizată din perspectivă socială repetenţia se dezvăluie ca un factor care barează prea de timpuriu, pentru o categorie de tineri, căile de acces spre forme superioare de pregătire. Dincolo de urmările de natură economică sau socială, repetenţia ca sancţiune administrativă aplicată copiilor de 6-10 ani, provoacă mari traume psihice, de natură să le frâneze dezvoltarea şi să le modifice în sens negativ întregul comportament.
Nu trebuie să se treacă cu vederea faptul că la vârsta copilului din ciclul primar se produc deosebite transformări cantitative şi calitative, în special în planul proceselor de cunoaştere.
Modificările respective determină constituirea bazelor vieţii intelectuale complexe a şcolarului şi vizează nu numai organizarea sistemului de cunoştinţe, formarea noţiunilor, a priceperilor şi deprinderilor, ci dezvoltarea capacităţilor operatorii ale gândirii, orientarea intensă şi susţinută a activităţii psihice, respectiv a atenţiei voluntare, dezvoltarea memoriei logice etc. Totodată, la această vârstă se pun bazele cultivării motivaţiei pentru învăţătură şi muncă, precum şi ale însuşirii valorilor morale, se structurează comportamentul civic.
Având în vedere riscurile pe care le comportă insuccesul şcolar în ciclul primar, învăţătorului îi revine obligaţia de a investiga şi a cunoaşte în profunzime toţi factorii care ar influenţa randamentul şcolar al elevului şi de a acţiona, consecvent şi hotărât în direcţia prevenirii şi combaterii acestui fenomen. Numai o bună cunoaştere a colectivului de elevi, a rolului şi forţei cu care acţionează pozitiv sau negativ multitudinea de factori extraşcolari asupra clasei de elevi, conjugată cu o ireproşabilă pregătire profesională a învăţătorului pot menţine calea spre succes şcolar.
Din punct de vedere pedagogic, important este a preveni şi a preîntâmpina insuccesul şcolar şi nu doar de a-l consemna şi analiza după ce el a devenit o stare reală. Revenirea presupune în acest caz intervenţie conştientă, întemeiată pe cunoaşterea eventualelor cauze care ar putea genera nereuşita în activitatea de învăţare. Asemenea cauze sunt legate nemijlocit de anumite distorsiuni intervenite la nivelul factorilor care concură la obţinerea unui randament ce satisface randamentul şcolar. Din această perspectivă reuşita şcolară este considerată ca o rezultantă a confluenţei tuturor factorilor implicaţi în activitatea de învăţare.
Cei dintâi asigură contextul sociopedagogic în care se desfăşoară învăţarea, pe când ceilalţi constituie condiţiile interne care mijlocesc acţiunea celor din prima grupă.
În consecinţă, diferenţierea celor două categorii de factori este relativă, condiţiile interne fiind la rândul lor, rezultatul acţiunilor factorilor socio-pedagogici, după cum efectul acestora este dependent de modul în care se oglindesc în structura psihologică a elevului. Nici unul dintre aceşti factori nu poate fi analizat izolat, întrucât aportul fiecăruia la explicarea reuşitei la învăţătură este determinat de interacţiunile sale directe sau indirecte, cu ceilalţi factori.
Pentru concizia exprimării, adoptăm denumirile de „factori sociopedagogici” şi „factori biopsihici” ai succesului şcolar. În prima categorie vom include factorii care se referă la structura instituţională a învăţământului, factorii familiali şi factorii angrenaţi în organizarea pedagogică a procesului de învăţare, aceştia din urmă, depinzând nemijlocit de activitatea profesorului. Factori biopsihologici se referă la starea de sănătate (biologici) şi cei psihologici (intelectuali şi nonintelectuali) ce se referă la structura personalităţii umane.
Schema factorilor ( I. Nicola):
FIG: 1
Figura 1 sugerează conexiunea factorilor care contribuie la succesul şcolar, influenţa lor negativă ducând însă la insucces. Mediul sociocultural creează ambianţa generală a politicii şcolare, fundamentul respectului pentru această instituţie. El creează oportunităţile realizării umane prin şcoală. Mediul familial pregăteşte şi întreţine interesul pentru activităţile instructiv-educative, menţinând efortul de învăţare. Grupul extrafamilial, de prieteni, influenţează aspiraţiile şcolare şi profesionale.
Structura instituţională a sistemului de învăţământ îşi pune amprenta asupra succesului şcolar prin specificul relaţiilor instituite vertical şi orizontal între diversele sale module. Caracterul elastic şi flexibil al acestor relaţii de natură să permită reorientări pe parcurs oferă premise favorabile preîntâmpinării eşecului şcolar.
Referințe bibliografice:
1. Kulcsar, Tiberiu. (1978). Factorii psihologici ai reuşitei şcolare. Bucureşti: E.D.P.
2. Lepădatu, Ioana. (2008). Psihologia vârstelor: ciclurile de creştere şi dezvoltare. Sibiu: Editura Psihomedia.
3. Macovei, Elena. (1997) . Pedagogie. Bucureşti: E.D.P.
4. Mitrofan, Nicolae. (1988). Aptitudinea pedagogică. Bucureşti: E.D.P.
5. Neacşu, Ioan. (1988). Metodica predării matematicii la clasele I-IV. Bucureşti: E.D.P.
6. Nicola, Ioan. (1992) . Pedagogie . Bucureşti: E.D.P.