Inteligența emotională a devenit in ultimii ani un subiect popular in presa mediului de afaceri.
Inteligența emotională este folosită de leaderi care își dezvoltă tot mai mult abilitățile in domeniul inteligentei. Una din manierele in care inteligența emotională a ajutat cu succes managerii să avanseze mai departe de know-how-ul intelectual și să iși perfectioneze inteligenta emotionala este numita Benchmarks, un mijloc de feedback pe mai multe nivele.
Unul din marile învăţăminte pe care le-au tras companiile europene în ultimele două decenii în întrecerea cu firmele japoneze şi americane, a fost şi acela al necesităţii de a-şi compara performanţele produselor realizate şi a proceselor utilizate, cu cele existente la firmele cele mai bine cotate din punct de vedere al managementului.
Filosofia benchmarking-ului şi impactul pe care-l poate genera
Alegând ca element de comparaţie performanţele firmelor care au obţinut rezultate deosebite într-un anumit domeniu şi comparându-le cu propriile rezultate, unitatea care a utilizat benchmarking-ul are posibilitatea de a găsi cele mai potrivite metode de a-şi însuşi practicile care îi sunt accesibile şi de aici, ridicarea performanţelor propriei firme, o competitivitate mai ridicată.
Importanţa acestui nou instrument care poate sprijini managementul unei firme devine tot mai mare, Uniunea Europeană promovând încă din anul 1996 conceptul de benchmarking ca ,,instrument de creştere a competitivităţii, a calităţii unor produse, procese sau a unor economii”.
Benchmarking-ul se anunţă ca un instrument al managementului unei firme, capabil să-i permită reducerea costurilor şi ridicarea performanţelor tehnico-economice. În egală măsură însă, sfera sa de acţiune poate depăşi cazul izolat al unei firme, extinzându-se la o ramură economică, economie naţională, economie globală, sistem de cercetare, în care ,,schimbarea” la provocările care apar, presupune dezvoltarea de politici care să permită guvernelor să identifice şi să urmărească pe plan mondial unde există cele mai eficiente condiţii care pot permite obţinerea unor înalte performanţe economice, ştiinţifice şi sociale, mecanisme şi măsuri care să orienteze politicile de dezvoltare durabilă a societăţii.
Se conturează cu tot mai mare adeziune că benchmarking-ul devine o strategie care vizează îmbunătăţirea performanţei, realizarea unei eficienţe superioară, o calitate înaltă a serviciilor, toate acestea obţinându-se prin acceptarea schimbărilor, atragerea unor productivităţi superioare, cheltuire mai economică a banilor, angajament total al oamenilor în îndeplinirea obiectivelor menite a aplica aceste politici.
O firmă poate aborda - funcţie de interesul său - una din aceste direcţii sau elemente coerente din structura celor enunţate, dar cu precizarea clară a obiectivelor de urmărit, în special a zonelor critice care o pun în dificultate în raport cu firmele concurente.
Obiectivele largi pe care le abordează acest concept, fac ca şi ,,zonele” în care acţionează benchmarking-ul să fie diferite.
Avem astfel:
- benchmarking de produs (comparaţia caracteristicilor, funcţionalităţii şi performanţei produselor concurenţei)
- benchmarking concurenţial (accentul se pune pe eficienţa proceselor) n benchmarking de proces (compararea proceselor tale tehnologice cu cele ale unei firme de succes şi a învăţa din experienţa acesteia)
- benchmarking de performanţă (analiza performanţelor propriului produs cu cele ale concurenţilor direcţi sau indirecţi)
- benchmarking strategic (un proces sistematic de evaluare a scenariilor alternative, compatibilizarea lor cu cele ale concurenţei, luarea în considerare a unor posibile perturbaţii).
Studiul de Benchmarking trebuie să fie foarte concret, să răspundă la cerinţele celor care-şi propun să-l facă, să ofere rezolvări care să plaseze firma într-o poziţie favorabilă, să creeze cadrul de a devein ,,mai bună”.
Benchmarking reprezintă o evaluare comparativă a performanţelor, a excelenţei în anumite domenii de activitate şi trebuie să genereze schimbări organizaţionale şi tehnice care să corecteze lipsurile. Stabilirea unui punct de referinţă pe care trebuie să–l avem ca etalon, a unei ,,ţinte”, devine un punct esenţial în managementul unei firme care în final trebuie să devină producătorul cu cel mai mic preţ al produsului, să aibă o cotă de piaţă tot mai ridicată, să menţină serviciile la cel mai scăzut cost, să fie cel mai innovator producător şi să creeze bogăţie.
Bibliografie:
1. Badea D: Centru de resurse GRID – Benchmarking pentru analiza, evaluarea, prelucrarea de date in vederea cresterii competitivitatii organizatiilor pentru atingerea inaltei performante, Univers Ingineresc, 2009.
2. Cook Sarah: Practical Benchmarking, Kogan Page, 1995.
3. Scurtu Viorel ș.a.: Benchmarking. Teorie si aplicatii. Buc, Ed. Economica, 2006.