Coaching-ul în domeniul educațional
Cum ar fi să….?
Utilizarea conceptului de coaching în domeniul educațional este destul de răspândită în școlile din afară. Coaching-ul în domeniul educațional este introdus de peste 20 de ani, când Ted Sizer propunea profesorilor să-și instruiască elevii modelându-și relația didactică după relația pe care un antrenor o are cu jucătorii săi (Eric J. De Meulenaere). Singurul mod de a învăța să gândești critic este prin aplicarea cunoștințelor în practică, după cum o predare eficientă poate avea loc cu ajutorul coachingului, adaugă autorul făcând referire la domeniul sportive, termenul de coaching fiind preluat din sport.
Timothy Gallwey, pedagog și expert în tenis la Harvard și unul dintre fondatorii coachingului, demonstrează faptul că este extrem de importantă punerea accentului pe starea interioară a jucătorului, considerând că ”adversarul din mintea noastră este mai de temut decât cel aflat de partea cealaltă a fileului” (după J. Whitmore, 2014).
Coaching-ul educational a fost teoretizat la inceputul lui 2013. Prima data s-a observat că aplicarea modelelor de coaching in școli (management și profesori) duce la creșterea performanței profesorilor și la imbunătățirea comportamentului elevilor. Altfel spus, profesorii munceau cu drag și elevii erau mai putin tensionați, conflictele dintre ei se reduceau și erau mai motivați pentru învățare.
Coaching-ul educațional cuprinde educația formală, nonformală ți informală cu focus pe descoperirea resurselor interioare ale celui care învață, in scopul orientării către performanță și dezvoltarea echilibrată a personalității acestuia.
In sesiunile de coaching elevii descoperă ce ii motivează, cum să facă față examenelor, cum pot crește increderea in sine sau ce le place cu adevărat să facă.
Pentru profesori și părinți coaching-ul educațional oferă șansa optimizării tehnicilor educaționale in scopul sustinerii și orientarii elevului către succes. Prin sesiunile de coaching educațional fiecare iși descoperă propriile resurse de succes.
Școala românească, aflată într-o reformă generează la orice posibilă schimbare numeroase nemulțumiri.
Ce putem face noi, cadrele didactice sau părinții, pentru ca școala românescă să devină un loc plăcut și stimulativ, atât pentru profesori, cât și pentru elevi?
Care sunt modalitățile prin care profesorii și elevii pot deveni mai încrezători în forțele proprii și mai optimiști?
Lucrările existente în domeniu cu privire la acest subiect fac trimitere la felul în care câțiva antrenori din domeniul sportiv, care au fost și profesori, au învățat din experiența lor cu jucătorii de pe teren și au transferat cunoștințele dobândite acolo, în sala de clasă. Experiențele sunt variate și multiple, după cum metodele utilizate de aceștia nu sunt identice. Fiecare și-a adaptat tehnicile la realitatea clasei lui, precum și la particularitățile proprii de personalitate. Așadar, ca în orice domeniu care presupune lucrul cu oamenii, nu există ”rețete” prefabricate, ci doar anumite idei care pot fi preluate, raspândite, modelate, adaptate. Ceea ce au în comun aceste experiențe, dar și tehnicile de coaching în general, este centrarea pe cel aflat în relație cu noi, în cazul nostru, pe elev. Așadar, ce presupune centrarea pe elev în învățământul românesc și cum pot fi aplicate, în acest caz, anumite tehnici de coaching?
Cum ar arăta o lecție la care atât cadrul didactic, cât și elevii vin cu entuziasm, iar elevii manifestă dorință de a învăța și de a cere explicații, de a-și exprima cunoștințele dobândite, de a le pune în practică și de a relaționa pozitiv cu cei din jur?
Cum ar fi ca școala să nu mai fie un loc de vânat greșeli?
Cum ar fi ca profesorului să-i pese mai mult de relația sa cu elevii decât de transmiterea cunoștințelor pe care le posedă?
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca școala să devină un loc plăcut și stimulativ?
Cum ar fi dacă, la începutul lecției, profesorul ar petrece puțin timp pentru a se conecta cu elevii săi (așa cum se întâmplă în relația de coaching)?
În calitate de conferenţiar universitar doctor în psihologie la Universitatea Spiru Haret, Departamentul de Psihologie şi Pedagogie, Braşov și titular pe disciplina Psihologia Dezvoltării am fost într-un program de Mobilităţi de Cadre Didactice Erasmus la PHW- Pädagogische Hochschule Wien, Colegiul Pedagogic Viena, la cel mai mare colegiu pedagogic din 15 câte sunt în Austria şi trei în Viena. Aici studiază circa 3000 de studenţi pe o suprafaţă de 53.000 metri pătraţi în care sunt incluse şi o şcoală primară şi una gimnazială, unde studenţii sunt de permanenţă în practică. De fapt, acesta este unul din atuurile lor, pentru că, instruirea practică se face în peste 500 de locaţii. Studentul nu are voie să lipsească de la orele de practică decăt pe baza unei scutiri medicale şi doar o singură dată.
Am fost la o şcoală primară cu care colegiul pedagogic colaborează, situată la 10 minute de mers pe jos faţă de sediul central. A fost interesant să particip la orele de educatie tehnologică, educaţie textilă şi geometrie la clasa a 4-a. Ora de matematică a început cu un exerciţiu de echilibru de gimnastică. Elevii acestei clase au stat pe un picior şi apoi pe celălalt secunde bune, venind cu gândul şi cu mintea în clasă, concentrându-se pe ce o să urmeze. Este forma de concentrare solicitată la clasă de orientare a atenţiei şi gândirii către activitatea ce urmează a se desfăşura, dar şi de deconectare de activităţile anterioare ale grupului. Având un opţional de sport, toate orele incep cu un exerciţiu specific opţionalului cum ar fii yoga, exerciţii de gimnastică, de meditaţii, aplaudă ritmic etc. Mi-a plăcut mult ideea. În plus au câteva ritualuri. La prima oră îşi dau mâna şi se salută, cântă un cântec de bună dimineaţa, dacă învăţătoarea sună clopoţelul toţi copiii se uită la ea, pentru că, se ştie că are ceva important de comunicat. Legat de „ritualuri” sunt multe de povestit, toate însă se subordonează ideii de întărire a coeziunii grupului, de valorificare a potenţialului fiecărui individ şi de valorificare a beneficiului de a fi îndrumat permanent de un adult.
………………………………………………………………………………………………
Și cum ar fi dacă, la sfârșitul orei și elevii ar da un feed-back profesorului?
Poate că elevii ar spune că au un profesor căruia chiar îi pasă!
Cum putem apropia materia pe care o predăm de viața reală?
Ce stategii putem utiliza pentru a face informațiile atrăgătoare și interesante?
Cum ar fi să ne centrăm pe interesele și preocupările elevilor noștri pentru a le transmite informația?
Ce exemple din viață putem utiliza pentru a ne completa explicațiile?
Ce putem face pentru a atrage elevii spre materia noastră?
Chiar dacă ceea ce predăm pare, la prima vedere, tern și neatractiv pentru generațiile actuale, ce-ar fi să ne amintim ce ne-a atras pe noi la materia pe care o predăm, ce-ar fi să ne regăsim entuziasmul de început și să-l transferăm elevilor noștri? Pentru că entuziasmul naște entuziasm, iar pasiunea se împarte… Da, generațiile se schimbă, noi făceam cu totul alte lucruri la vârsta lor, dar timpurile nu mai sunt aceleași, iar societatea este într-o continuă transformare.
Ce ne-am dori noi de la profesori daca am fi din nou elevi?
Ce ne-ar stimula să venim la școală cu plăcere, să învățăm și să ne formăm deprinderi?
Și, ”îmbrăcând” din nou ”haina de adult”, să ne răspundem la întrebarea: cum le putem forma elevilor noștri o atitudine pozitivă față de școală în general și față de materia pe care o predăm noi în special?
Referințe bibliografice:
Cardon A. (2006). Leadership de transition (Editions d’Organisation, 2004)/trad. rom. Editura CODECS, Bucureşti
DeMeulenaere E. J. ș.a.(2013). Reflection from the Field. How Coaching Made Us Better Teachers, Information Age Publishing Inc.
Lionnet A. (2016). 10 Life Coaching Pași esențiali pentru a-ți transforma viața
Whitmore J.(2014). Coaching pentru performanță. Ed. Publica, București
http://www.topcoach.ro/cum-sa-aplicam-coachingul-educatie/