Procesul educațional formal, sistemul de învățământ din România și din majoritatea societăților este structurat în funcție de etapele de dezvoltare socială, fizică, psihică a copiilor, delimitate conform criteriilor specifice societăților respective. Copilăria are etape generale de definire în societățile europene sau nord-americane, dar în societățile asiatice sau musulmane ea poate cunoaște alte delimitări.

Sistemul naţional de învăţământ este structurat în niveluri educaţionale, astfel încât să fie asigurată coerenţa instrucţiei şi educaţiei conform particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor şi studenţilor.

Sistemul național de învățământ din România cuprinde următoarele niveluri: 

1.      Educația timpurie (0—6 ani), formată din:

·         nivelul antepreșcolar (0—3 ani)

·         învățământul preșcolar (3—6 ani), care cuprinde:

o    grupa mică

o    grupa mijlocie

o    grupa mare.

2.      Învățământul primar (ISCED 1) cuprinde:

·         clasa pregătitoare

·         clasele I—IV. 

Trecerea de la învăţământul primar la cel secundar inferior (gimnaziu) este condiţionată numai de promovarea învăţământului primar.

3.      Învățământul secundar inferior (ISCED 2)  sau gimnazial cuprinde clasele V—VIII. Accesul la nivelul superior se realizează prin examen de evaluare națională și de repartizare în unități de învățământ secundar superior. 

4.      Învățământul secundar superior (ISCED 3) poate fi:

·         învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX—XII/XIII, cu următoarele filiere:

o    teoretică

o    vocațională

o    tehnologică, sau

·         învăţământ profesional cu durata de 3 ani. Absolvenţii învăţământului profesional care promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot urma cursurile învăţământului liceal. Învățământul profesional și tehnic este format din: învățământ profesional,  învățământ tehnic și învățământ postliceal.

5.      Învățământul terțiar nonuniversitar (ISCED 4) cuprinde învățământul postliceal. 

6.      Învățământul superior (ISCED 5-8) este organizat în universități, academii de studii, institute, școli de studii superioare, denumite instituții de învățământ superior sau universități, autorizate provizorii sau acreditate; această formă înscrie absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat.

*

Aceste etape instituționale sunt proiectate să corespundă etapele de dezvoltare ale copilului și tânărului. În organizarea națională a învățământului este extrem de importantă cunoașterea acestor etape, formulate de autori (psihologi, în principal, dar și sociologi și pedagogi) care aparțin de cultura europeană și nord-americană.

Etapele de dezvoltare sunt un mod diferit de a înțelege transformarea în timp a omului, pornind nu de la scopurile fundamentale ale vieții, care modifică structural persoana prin evenimentele (pragurile) vieții personale, ci de la schimbarea setului de resurse sau disponibilități pe care aceasta le are la dispoziție. Astfel, există stadii de dezvoltare stabilite după criteriul dezvoltării psihosexuale (Sigmund Freud), după nivelul de dezvoltare cognitivă (Erik Erikson), morală (Lawrence Kohlberg) sau afectiv-cognitivă (Jean Piaget).

Jean Piaget (1896-1980), biolog, psiholog și filosof elvețian, a fost un alt teoretician important al stadialității dezvoltării personalității. El a delimitat patru faze principale ale dezvoltării cognitive a copilului (referitoare la înțelegerea practică a lumii), care nu înseamnă altceva decât învățarea gândirii pe baza dobândirii unor noi deprinderi. 1. Astfel, primul stadiu este cel sezoriomotor (0-2 ani), în care învățarea se face pe baza simțurilor; la final, copilul va putea înțelege că mediul în care trăiește are proprietăți stabile și distincte. 2. Cel de-al doilea stadiu este cel preoperațional (2-7 ani), în care copilul deprinde stăpânirea limbii și se precizează egocentrismul demersului de cunoaștere („eu sunt cel care cunosc, experimentez, învăț”). 3. Stadiul operațional concret (7-10 ani) este cel în care copilul deprinde primele noțiuni logice, abstracte, așa cum sunt operațiile matematice. 4. Stadiul operaționla formal (11-15 ani) este cel în care este posibil accesul la idei abstracte, ipotetice; remarca făcută de Piaget este că nu toți copiii ajung la acest stadiu de dezvoltare intelectuală.

La Sigmund Freud (1856-1939), de exemplu, stadiile dezvoltării psiho-sexuale se stabilesc în funcție de manifestarea la diferite niveluri a dorinței sexuale (libido-ul): a. stadiul oral (0-1 an) se caracterizează prin stimularea mai intensă a gurii (buze, limbă, gingii); b. stadiul anal (1-3 ani) este caracterizat prin obținerea plăcerii pe baza stimulării anale (excreția); c. stadiul falic (3-6 ani) este cel în care apar complexele atracției sexuale către părintele de sex opus (Oedip, Electra); d. în stadiul latent (6-11 ani) individul este relativ neinteresat sexual, complexele vârstei anterioare fiind deja rezolvate conform cerințelor sociale (energia sexuală este sublimată și convertită în interes față de școală, sport, jocuri etc.); e. în sfârșit, stadiul genital (peste 11 ani) este cel în care individul cunoaște o maturizare a interesului sexual și romantic față de sexul opus, care devine central pentru cea mai mare parte a vieții lui.

Erik Erikson identifică, ca etape de dezvoltare a capacității de cunoaștere, pruncia, copilăria timpurie, copilăria mijlocie, pubertatea, adolescența, prematuritatea, maturitatea și bătrânețea. Lawrence Kohlberg realizează o stadializare a etapelor dezvoltării individuale în funcție de evoluția judecăților morale pe care cineva este capabil să le facă. Potrivit acestui autor, există a. o etapă preconvențională, în care interpretarea noțiunilor de bine și rău este fizică, pe tipul pedeapsă/recompensă (ceea ce este rău este urmat de pedeapsă, ceea ce este bine atrage o recompensă); b. o etapă convențională, în care conformarea copilului la norme se face în funcție de așteptările celorlalți, pe care este capabil să le înțeleagă și chiar să le anticipeze; comportamentul bun și respectarea autorității caracterizează această conformare; c. o etapă postconvențională, în care sunt asimilate noțiunile abstracte ale justiției; acum se poate diferenția între regulile morale și cele legale, se poate aprecia asupra ocaziilor în care regulile trebuie încălcate, se cristalizează principiile individuale ale conștiinței, care evaluează modul în care o judecată morală îi poate afecta pe ceilalți; justiția este conștientizată fie ca formă de contract social, fie ca aderare la principiile etice universale.

George Herbert Mead, sociolog, filosof și psiholog (1863-1931), unul dintre cei mai importanți gânditori americani din domeniul științelor sociale, a delimitat diferit etapele de dezvoltare personală în copilărie. Astfel, o primă etapă semnificativă, din punctul său de vedere, este aceea în care copilul se deprinde cu joaca. Prin joacă, în contact cu grupul de joacă, se petrece dezvoltarea ființei sociale în copii prin imitarea acțiunilor celor din jurul lor, prin preluarea rolului celulalt (imitarea în joacă); acest proces este fundamentul învățării sociale. Mead consideră că atunci când copilul reușește să facă diferența între „eu” și „mie”/„mine” și-a dobândit conștiința socială sau sinele social, adică se poate raporta la el însuși nu numai din interior („eu”), ci și ca și cum s-ar vedea din afară („mie”, „pe mine”), își poate imagina cum este văzut de ceilalți semnificativi (ale căror percepții contează pentru el). Aceasta înseamnă externalizarea perceperii propriei persoane și se realizează în jurul vârstei de 5 ani. Mai târziu, peste vârsta de 8-9 ani, copiii fac trecerea de la joaca nestructurată sau slab organizată spre jocurile organizate. În acest cadru are loc asimilarea valorilor și a moralității (înțelese ca onestitate, colaborare, ierarhie), precum și înțelegerea existenței, pe lângă ceilalți semnificativi (părinți, educatori, tovarăși de joacă), a unui „celălalt generalizat” (societatea, grupul cu morala și așteptările specifice).

Bibliografie:

*** Organizarea sistemului de educație și structura sa. Disponibil online la https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-education-system-and-its-structure-64_ro

Sion, G. (2007). Psihologia vârstelor. București: Ed. Fundației România de Mâine.