Studiile de specialitate subliniază faptul că prin integrarea copilului într-un grup social, el dobândeşte abilităţi în a se raporta la ceilalţi membri ai grupului, cu care învaţă să stabilească relaţii eficiente şi este ajutat să rupă relaţiile de dependenţă faţă de părinţi, prin afirmarea capacităţilor de autoservire: a mânca, a se îmbrăca, a se încălţa, a se pieptăna, ceea ce îi conferă libertate de acţiune.
În cadrul programului instructiv-educativ din școlile primare, copilul este cooptat într-un proces de construire sau elaborare a unui comportament care să-i permită afirmarea eului prin descoperirea competenţelor sale ori prin constatarea dificultăţilor pe care le are de învins. Nouă orientare a educaţiei are ca ideal conturarea personalităţii omului de mâine, care să fie mai responsabil, căruia să-i pese de tot ceea ce se petrece în jurul său, de aceea, cadrele didactice, profesori și educatori, formatori de oameni trebuie să-i înveţe pe copii să-şi dezvolte competenţe sociale, emoţionale, atitudini şi valori.
“Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!
Tânărul cântă: jocul şi înţelepciunea mea e iubirea!
Bătrânul tace: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea!”
(Trei fețe, Lucian Blaga)
Poezia sugerează faptul că jocul are o importanţă esenţială în evoluţia individului.
Tema acestei opere lirice este condiţia umană, privită prin trei perspective: cea a copilului, a tânărului şi a bătrânului. Autorul sintetizează viaţa omului ca pe o combinaţie a trei factori, de egală importanţă: Iubirea, Jocul şi Înţelepciunea.
Prima voce lirică este cea a copilului: „Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!” Compararea înţelepciunii şi a iubirii cu un joc pune în evidenţă faptul că jocul aparţine şi laturii cognitive a omului, dar şi a celei afective. Prin acest mijloc de percepere a realităţii, copilul explorează universul înconjurător, îşi înţelege funcţionarea propriului corp şi îşi exteriorizează convingerile. De asemenea, el îşi însuşeşte bazele funcţionării societăţii şi anumite principii de viaţă. În joc îşi are originea şi caracterul de fiinţă socială al omului. Tot prin intermediul jocului, copiii conştientizează noţiunile de Bine şi Rău.
Zâmbetele copiilor, bucuria din sufletele acestora chiar și numai pentru câteva ore la activitâțile din școală vor constitui hrană sufletească pentru o întreagă săptămână pentru unii, iar pentru alții poate pentru mai mult, în care ei vor avea de înfruntat greutățile inerente ale unei vieți uneori deosebit de grele, alteori plină de tristețe.
Tendinţa spre joc a preşcolarului și școlarului este ceva esenţial naturii sale. Prin joc se îmbogăţeşte sfera cognitivă, afectivă şi acţională vieţii lui psihice. Se dezvoltă în continuare curiozitatea, se conturează interesele, se deschide (prin imitarea rolurilor) accesul la activitatea productivă a adultului. Jocul răspunde nevoii de libertate spirituală, de mişcare şi este cerinţa de evadare de sub presiunea adultului și a abudenței de informații și provocari ale mediului înconjurător.În joc, copilul se angajează pe măsură sa în acţiune, participă de bună voie şi se manifestă stăpân pe situaţie. În desfăşurarea jocurilor se realizează compensaţii psihice pentru copii. Au loc unele substituţii pe care le acceptă între real şi ceea ce reprezintă imaginarul. Jocul este întotdeauna autentic, captivant, o bucurie şi o plăcere reală, o angajare între lumea imaginară a energiilor şi a încercării proprii.
Copiii, în situaţia de joc ating performanţe net superioare celor obţinute în afara jocului, în condiţiile efectuării unor sarcini din obligaţie. Acţiunile jocului creează pentru copil situaţii pe care e trebuie să le realizeze singur sau în colaborare cu colegii de echipă, cum ar fi: disciplină, supunerea consimţită faţă de regulile jocului, spiritul de echipă, spontaneitatea.
Activitatea de joc este un bun prilej pentru a cunoaşte copiii sub diferitele lor înfăţişări pentru că îşi arată în mod spontan aptitudinile fizice şi înclinaţiile lor sufleteşti.
Îmbinarea raţională a jocului cu elemente de învăţare produc schimbări în natura şi în structura proceselor psihice. Datorită acestor îmbinări subiectivismul şi fantezia copilului cedează locul percepţiilor de mărime, culoare, formă, greutate se realizează prin joc mânuind diferite obiecte.
În cadrul jocului colectiv are loc comunicarea verbală între copii, care dezvoltă limbajul, îmbogăţeşte vocabularul iar sistemul verbal se intensifică, îşi dezvoltă emoţiile, trăsăturile social-morale şi de character, relaţiile de ostilitate cedează locul celor de cooperare şi competiţie cu sine.
Jucându-se, copilul este în stare să obţină performanţe pe care alte activităţi exteriore jocului nu sunt în stare să le atingă. Îşi fixează în continuare un scop, depune eforturi voluntare în vederea realizării lui şi depăşeşte obstacolele ivite în cale. „Copilul care se joacă îşi dezvoltă percepţiile, inteligenţa, tendinţa de a-şi experimenta instinctele sale sociale” - J.Piaget. Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului: de mișcare, de exprimare, de acțiune, este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a gândirii și a unor deprinderi, un mijloc de exprimare și exersare a originalității și creativității și, mai ales de socializare.
Activităţile didactice,jocul, sunt componente cu valenţe formative ce structurează direcţiile de dezvoltare a personalităţii copilului, căruia i se oferă şansa unei optime integrări, tradusă prin posibilitatea de a rezolva sarcini care necesită efort, voinţă, cooperare, perseverenţă, respectarea intereselor şi a muncii celor din jur,formarea atitudinii pozitive faţă de muncă şi educarea sentimentelor morale şi estetice.
Bibliografie:
1. Moldovanu, I.; Culea, L., Cartea mare a jocurilor. Chişinău: CIDDC. (2002).
2. Moscovici, S., Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Iaşi: Editura Polirom(1998).
3. Tomșa, Gheorghe, Psihologia preșcolară și școlară, Editura Coresi, București, 2005
UNICEF in Moldov,855 de Jocuri și activități-Ghidul ANIMATORULUI,Editura Chişinău , Chişinău 2005