Programele educative autentice de rezolvare a conflictelor folosesc principii într-un proces structurat de soluţionare de probleme cum ar fi:

-negociere,

- mediere,

            - luarea deciziilor consensuale

creat pentru a permite participanţilor să manifeste cu succes comportamentele intrinseci ale abilităţilor fundamentale.

Aceste procese se caracterizează printr-o serie de paşi care îi ajută pe disputanţi să îşi identifice propriile nevoi şi interese şi să coopereze pentru a găsi soluţiile de a staisface acele nevoi şi interese. Procesele structurate sprijină şi direcţionează efortul de cooperare, ajutând părţile să se concentreze asupra problemei şi nu asupra persoanei şi să găsească o rezolvare mutuală acceptabilă. Există şase paşi de bază în orice proces de rezolvare a conflictelor:

1. pregătirea cadrului,

2. anticiparea perspectivelor,

3. identificarea intereselor,

4. crearea opţiunilor,

5. evaluarea opţiunilor,

6. generarea unui acord.

Strategiile de soluţionare de probleme din activitatea de rezolvare a conflictelor cuprind negocierea, medierea şi luarea deciziilor consensuale. În fiecare strategie, părţile disputante trec printr-un proces de cooperare şi colaborare care include cele patru principii de rezolvare a conflictelor. Prin implementarea acestor principii, procedura ajută părţile să-şi maximizeze şansa de a găsi o soluţie care să satisfacă interesele ambelor părţi. Fiecare dintre cele trei strategii de rezolvare a conflictelor se bazează pe teoria negocierii şi, chiar dacă în literatură sau practică termenii de negociere şi mediere sunt interschimbabili, Bodine, Cawford şi Schrumpf (1994) au formulat următoarele definiţii: negocierea este un proces în care două părţi sau reprezentanţii acelor părţi se întâlnesc faţă în faţă pentru a lucra împreună la rezolvarea disputei, fără asistenţă; medierea este un proces în care două părţi sau reprezentanţii acelor părţi se întâlnesc faţă în faţă pentru a lucra împreună la rezolvarea disputei, asistaţi de către o terţă parte neutră  - mediatorul. Luarea deciziilor consensuale este un grup de procese în care toate părţile sau reprezentanţii lor se întâlnesc pentru a elabora un plan de acţiune la care să se supună unanim. Participarea unei părţi neutre este opţională.

Rezumând, programele de rezolvare a conflictelor oferă mai mult decât abilităţile fundamentale de orientare, percepţie, emotivitate, comunicare, gândire creativă şi gândire critică. Aceste programe oferă formare şi practică în procesele de rezolvare a conflictelor, implicând abilităţile fundamentale în folosirea eficientă a celor patru principii.

Procesele de soluţionare de probleme se orientează către viitor. Oponenţii gândesc un plan de acţiune la care se angajează şi promit să se comporte diferit de acum înainte. Foarte utilă în a înţelege rezolvarea conflictelor este ideea înaintată de teoria controlului, conform căreia comportamentul nu este compus din patru părţi diferite, ci reprezintă un întreg (total) cu patru dimensiuni. Aceste patru componente se manifestă întotdeauna sincronic: acţiune (de exemplu, mers, vorbire); gândire (raţiune, imaginaţie); simţire (furie, depresie); fiziologie (transpiraţie, durere de cap).

Componenta emoţională a comportamentului este de obicei cea mai evidentă, mai ales în situaţii de stres, cum ar fi conflictul. În ceea ce priveşte comportamentul total, pentru a reuşi să-l schimbăm trebuie să atingem componentele de acţiune şi gândire. Oamenii au un control aproape total asupra acţiunilor lor, un control parţial asupra gândirii, mai puţin control asupra sentimentelor şi aproape nici un control asupra manifestărilor fiziologice. Când ne schimbăm acţiunile, observăm că şi gândurile, sentimentele şi reacţiile noastre fiziologice se schimbă. Pentru a-şi satisface nevoile în mod eficient, oamenii trebuie să conştienţizeze că deţin mereu controlul asupra acţiunilor lor şi, prin urmare, au capacitatea de a manifesta un comportament mai bun. Fiecare individ, în orice situaţie, poate alege să se comporte diferit. Calitatea esenţială a rezolvării conflictului consta în dezvoltarea unui plan de a acţiona diferit în viitor, adică schimbarea componentei de acţiune. Acesta este motivul pentru care strategiile de soluţionare de probleme se orientează către acţiune. Un program educativ în rezolvarea conflictelor este, prin definiţie, un program al strategiilor de acţiune ce utilizează cele patru principii ale rezolvării conflictului pentru a planifica comportamente viitoare. Un astfel de program aplicat în şcoli are de-a face cu întregul comportament şi pune accentul pe acţiune şi pe practica suficientă pentru elaborarea şi încercarea planurilor de acţiune.

Referințe bibliografice:

Crişan, A. (coord.), Reformă la firul ierbii. Programul Educaţia 2000+ sau lecţiile unui proces de schimbare, Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.

Shapiro, D., Conflictele şi comunicarea, Ed. ARC, Chişinău, 1998

Stan, E., Managementul clasei, Ed.Aramis, Bucureşti, 2000

Stoica Constantin, A., Neculau, A., Psihologia rezolvării conflictului, Ed. Polirom, Iaşi, 1998