Copiii în România. Starea legală de copil

Definiția copilului în societatea românească pendulează între sursa sa cultural-comunitară și cea societal-legală. Din punct de vedere legal, copilul este „persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii”, conform art.4 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legislația românească urmărește reglementările și definițiile internaționale. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului precizează că: „In sensul prezentei conventii, prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub aceasta vârstă” (Legea 18/1990).

Drepturile copilului constituie baza sistemului de protecţie

În situaţia socială actuală, dată fiind intensitatea stresului la care sunt supuse familiile, mulţi copii sunt expuşi unor variate forme de pericole, unele din ele fiind specifice sărăciei (abandonul, instituţionalizarea, vagabondajul), altele fiind dependente de formule inadecvate de creştere a copiilor de către proprii părinţi (diferite tipuri de abuz şi neglijare). Din conştientizarea tuturor acestor probleme rezultă nevoia sporită de intervenţie în favoarea copiilor. Schimbările care se întrevăd a fi necesare din punctul de vedere al integrării euro-atlantice presupun centrarea societăţii în mai mare măsură pe toţi copiii ei şi vizează o mai sensibilă raportare a comunităţilor locale, a politicienilor şi a guvernării în favoarea copiilor şi a familiilor lor, dar şi o mai mare profesionalizare a serviciilor sociale.

            Recunoaşterea drepturilor copilului şi semnarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului de către peste 190 de state ale lumii a schimbat radical protecţia copilului: a mutat accentul de pe relaţia subiectivă de ajutor acordat copiilor aflaţi în situaţii de dificultate de către persoane mânate de spiritul caritativ, pe recunoaşterea drepturilor copilului de a fi ajutat şi pe obligaţia sistemului de protecţie de a da un ajutor eficient, efectiv.

Sistemul de protecţie a copilului

Sistemul ocrotirii copilului în vederea asigurării bunăstării sale poate fi definit ca fiind ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor suport material, asistenţă medicală, educaţie, condiţii de locuit şi întreţinere (Thoburn, 1998, apud. Roth, Antal, Baciu, 2007). Se poate distinge între sensul larg şi cel restrâns al ocrotirii copilului (Herczog, 1997 – apud. idem). În primul sens, asigurarea bunăstării se referă la întreg evantaiul de servicii menite să asigure dezvoltarea, sănătatea, educaţia şi ocrotirea copiilor pentru prevenirea tulburărilor de dezvoltare şi de integrare socială, iar în cel de-al doilea protecţia copiilor este o structură separată, menită să ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii speciale de dificultate, fiind expuşi unor condiţii de creştere considerate dificile, care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică. A doua accepţie, mai restrânsă, este mai apropiată aceleia în care se realizează azi, în România.

In legătură cu prima accepţie, mai largă, care cuprinde o arie extinsă de servicii, instituţii şi profesionişti care lucrează cu şi pentru copii, protecţia copilului are un rol integrator, în sensul că ea impune drepturile copilului şi interesul superior (primordial) al acestuia în faţa intereselor  părinţilor, a celorlalte persoane care îl îngrijesc, al profesioniştilor şi al instituţiilor frecventate de copii şi de familiile sau susţinătorii lor. În acceptul de bunăstare a copilului, aşa cum este cuprins în Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului (ratificată, în sistemul legal românesc, prin Legea 18/1990), intră o gamă largă de servicii şi implicarea unor profesionişti care să apere copiii de orice fel de discriminări, de abuzuri sau de neglijare.

Protecţia copiilor şi influenţele culturale

Așa cum era de presupus, cercetări științifice inetrdisciplinare au confirmat că specificul cultural reprezintă una dintre categoriile centrale de influenţe care se exercită asupra dezvoltării: „cultura influenţează toate aspectele dezvoltării umane şi se reflectă în practici de îngrijire a copiilor şi practici considerate a fi în interesul dezvoltării sănătoase a copilului. In protecţia copilului este o provocare deosebită să înţelegi modul cumeste implicată cultura, pentru a nu menaja comportamente parentale cu risc crescut pentru copii sub pretextul diversităţii culturale şi pentru a nu interveni în situaţii aparent diferite de normalul dintr-o colectivitate, dar fără un risc crescut pentru dezvoltarea copilului. După J. Corbin (2002), diferenţele culturale sunt săbii cu două tăişuri în protecţia copilului, deoarece înţelegerea lor poate contribui la stimularea competenţelor sociale, dar şi la manifestări de discriminare sau de stigmatizare în asistarea copiilor şi a familiilor lor. În România sunt invocate uneori dilemele etice care provin din confruntarea cu diferenţele culturale, mai ales în cazurile copiilor romi dar și, mai recent, în cazul copiilor de imigranți din Orientul apropiat și mijlociu. Lipsa unor intervenţii adecvate poate plasa copiii disfuncțional integrați comunitar în situaţii de risc grav, care poate face ca să se ajungă uneori la cazuri dramatice.

Serviciile de asistenţă socială se înscriu în cadrul serviciilor de protecţie socială. Acestsistem de protecţie socială are menirea de a susţine persoanele, grupurile, comunităţile care seaflă, la un moment dat, în situaţii de dificultate, înţelegând prin aceasta, aşa cum subliniaZamfir (1999), faptul că nu mai pot să desfăşoare prin resurse proprii, o viaţă la standardeminime considerate a fi normale. Putem clasifica mijloacele prin care se realizează protecţia socială în:

·         Beneficii sociale financiare şi

·         Servicii sociale

Beneficiile sociale financiare sunt, la rândul lor constituite din beneficiile sociale contributorii

(respectiv sistemul de asigurări sociale), la care au acces persoanele strict în urma unei contribuţii anterioare (pensiile, ajutorul de boală şi indemnizaţia de şomaj), precum şi beneficiile sociale non-contributorii (respectiv sistemul de asistenţă socială), care sunt acordate tuturor celor aflaţi în nevoie, fără ca acest ajutor să fie condiţionat de o contribuţie anterioară (ex.: alocaţiile pentru copii, bursele de studiu, subvenţiile la transport, pentru chirii etc.).

Serviciile sociale cuprind o varietate de servicii ce se află, în mare măsură, în afara sistemului economic, existând trei mari categorii de astfel de servicii: învăţământul, sănătateaşi asistenţa socială. Beneficiile sociale financiare au rolul de a suplini un deficit de resurse financiare, serviciile vizând un deficit de capacităţi. Serviciile de asistenţă socială corectează, dezvoltă şi consolidează, subliniază Zamfir (1999), capacităţile personale şi sociale de funcţionare normală şi eficientă într-un mediu social dat, sprijinind indivizii, grupurile şi comunităţile pentru a-şi rezolva problemele în condiţiile în care capacităţile existente nu sunt suficiente. Sistemul global al asistenţei sociale se constituie, aşadar, din beneficiile sociale non-contributorii şi serviciile de asistenţă socială.

Drepturile copilului din perspectiva Uniunii Europene

Articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabilește ceea ce se numește, din 2012  „Drepturile copilului”, suplimentare drepturilor cetățenilor sau ale omului și accentuând un grad spori de autonomie socială și mai ales familială a copiilor:

(1) Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate.

(2) În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.

(3) Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său.”

            Tot în cadrul Uniunii Europene există, din 1987, datorită inițiativei lordului Plumb, președintele de atunci al Parlamentului European, poziția de coordonator al Parlamentului European pentru drepturile copilului. Această poziție a purtat mult timp denumirea de „mediator pentru răpirile internaționale de copii de către unul dintre părinți”. Funcție a fost ocupată anterior de Elisabeth Morin-Chartier (2017-2019), Mairead McGuinness (2014-2017), Roberta Angelilli (2009-2014), Evelyne Gebhardt (2004-2009), Mary Banotti (1995-2004) și Marie-Claude Vayssade (1987-1994). Actual, ea este deținută de Anna Maria Corazza Bildt, numită în această funcție în ianuarie 2019, membră a Parlamentului European.

De-a lungul anilor, Anna Maria Corazza-Bildt a jucat un rol-cheie în plasarea drepturilor copiilor în centrul agendei politice a UE. În calitate de coordonatoare, ea va promova activ drepturile copiilor și va servi drept principal punct de contact pentru celelalte instituții și organizații implicate în politica UE și în drepturile copiilor, precum și pentru UNICEF și principalele organizații ale societății civile, pledând pentru drepturile copiilor atât în cadrul UE, cât și în relațiile acesteia cu țările terțe (http://www.europarl.europa.eu/at-your-service/ro/be-heard/coordinator-on-children-rights).

La vremea respectivă, colaborarea dintre statele membre ale UE în domeniul dreptului familiei era foarte redusă sau inexistentă. Crearea poziției de mediator a fost, prin urmare, o soluție pragmatică la cererile tot mai numeroase primite de deputații din PE din partea cetățenilor care se confruntau cu probleme de răpire transfrontalieră a copiilor de către unul dintre părinți sau cu probleme de drept de vizită. Rolul mediatorului a evoluat de-a lungul anilor. În aprilie 2018, denumirea funcției deținute de Elisabeth Morin-Chartier s-a schimbat în „coordonatorul pentru drepturile copiilor al Parlamentului European”, pentru a evidenția evoluția mandatului conferit poziției, care include drepturile copiilor. Misiunea sa principal este ca, ghidându-se după principiul „interesului superior al copilului”, să asigure promovarea și protejarea drepturilor copiilor în cadrul tuturor politicilor și în întreaga legislație a Uniunii Europene. Ea încearcă să le ofere asistență cetățenilor care se confruntă cu problema răpirii copiilor de către unul dintre părinți și cu alte litigii familiale transfrontaliere. Coordonatoarea susține o colaborare mai strânsă cu organismele judiciare și administrative și urmărește să promoveze medierea în cazul litigiilor familiale transfrontaliere.

           

            Interesul superior al copilului

            Prin recomandarea 874/1979, adunarea parlamentară a Consiliului Europei a stabilit că originea noțiunii de interes superior al copilului provine din realizarea faptului că acesta este un individ care are nevoi și drepturi distincte de cele ale părinților. Prin urmare interesul său ar putea fi diferit de cel al părinților sau tutorilor săi. Prin urmare este normal ca interesul copilului să prevaleze în fața altor interese atunci când se iau măsuri cu privire la copil. Recomandarea 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei precizează ca un prim principiu următoarele: "copiii nu trebuie sa mai fie considerați proprietatea părinților ci trebuie să fie recunoscuți ca indivizi având propriile drepturi și nevoi".. Aceeași recomandare precizează necesitatea ca minorii să aibă propria reprezentare juridică (avocat oficial) în caz de conflict între părinți. De aceea procedurile de divorț și de separare, ar trebui să fie îmbunătățite, și să se bazeze pe principiul că interesele copilului sunt primordial.

Legislația românească este, pe lângă legislația familială, conectată cu cea europeană, deși până în prezent nu există încă o definire legală a noțiunii de interes superior al copilului. Prin Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Conventiei cu privire la drepturile copilului (publicata in Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001) Parlamentul Romaniei recunoaște Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. De asemenea, legea 272/2004. De asemenea, s-a precizat că principiul interesul superior al copilului este deja în vigoare în legislația românească începând cu intrarea în vigoare a legii 272/2004 (articolul Art. 02), și că, prin urmare, aplicarea acestui articol este imediată. Totuși, juriștii subliniază că „Interesul superior al copiilor nu este definit in clar de catre legiuitor. Cu toate acestea Manualul Judecatorilor editat de catre ANPDC explica modul de cercetare al interesului superior al copilului reaplicand modelul Canadian. Se observa ca decizia cu privire la incredintarea custodiei minorilor trebuie sa tina cont de o suma de factori si nu trebuie in nici un fel sa fie influentata de criteriul "sexului parintilor" ” (https://e-juridic.manager.ro/articole/principiul-interesului-superior-al-copilului-7892.html).

În pofida acestor instanțe, principiile, articolele de lege și recomandările sunt interpretabile și nu pot opri anumite fenomene sociale cum ar fi emanciparea timpurie a copilului de părinți sau încurajarea educației nondirective. Dimpotrivă, în cazuri de notorietate în societatea românească, precum Bodnariu (https://www.gandul.info/stiri/cazul-bodnariu-mae-interesul-superior-al-copiilor-este-de-a-nu-fi-separati-prima-reactie-a-ambasadei-norvegiei-14964414) sau Smicală (https://romanialibera.ro/actualitate/camelia-smicala-si-lupta-cu-morile-de-vand-din-finalnda-si-romania-752623), interesul superior al copilului a funcționat ca principiu de dezagregare a relațiilor familiale și de separare forțată a copiilor de părinți.

Bibliografie:

Zamfir, C., 1999. Politica socială. România: 1990-1998. București: Expert.

*** Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 2012, disponibil online la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:12012P/TXT&from=EN

*** http://www.europarl.europa.eu/at-your-service/ro/be-heard/coordinator-on-children-rights

 

*** https://e-juridic.manager.ro/articole/principiul-interesului-superior-al-copilului-7892.html