Educarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri  pe care le are adultul, fie că este specialist sau părinte. Educarea eficientă este forma prin care copiii învaţă comportamente  pozitive pentru tot restul vieţii, îi ajută să crească şi să se dezvolte într-un mod echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional şi social. Educarea copilului presupune învăţarea de comportamente pozitive şi nu este o metodă de „supunere” a copilului la regulile impuse de adult. Procesul educaţiei trebuie să se bazeze pe dezvoltarea încrederii în sine a copilului.

Realitatea de zi cu zi ne arată că de cele mai multe ori e mai uşor să criticăm decât să recompensăm. Observăm mai uşor şi mai repede comportamentele problematice decât cele de dorit. Drept urmare, reacţionăm mai degrabă când copilul face o boacănă şi de cele mai multe ori nu reacţionăm deloc atunci când copilul se joacă frumos.Este important să schimbăm acest lucru şi să facem exerciţii de a ne focaliza pe aspectele pozitive din comportamentul copiilor.

Scopul acestui seminar este învățarea unei căi eficiente de a formula o critică pentru că, cei cu care ne întâlnim zi de zi, ne măsoară și ne evaluează, votând într-un final pro” sau „contra”. Oricât de mult am dori să nu ne dezvăluim fața de ceilalți trebuie s-o facem, pentru că avem nevoie de respectul și bunăvoința celor din jur pentru a ne bucura de succes.

Dacă azi, spre exemplu, ați auzit 100 de laude și o singură critică, la ce vă gândiți?

Să faci față criticii înseamnă să-ți oferi ocazia să devii mai bun. Gandeste-te la trecut doar ca la un antrenament pentru viitor și folosește-l ca sa inveți din propriile greșeli și din cele ale altora, insa nu te agata de niciun alt fel de amintiri. Trecutul nu trebuie sa te defineasca, ci doar să-ți ofere ocazia să inveți din experiențe, bune sau rele. A ști să-l asculți pe celălalt este o artă nu tocmai ușor de insușit: e nevoie de calm interior și de renunțarea la efortul de a-l controla pe interlocutor.

Când ne gândim că critica nu este o jignire personală o acceptăm altfel. Este important să ne amintim cât de valoros este gestul de a sta pur şi simplu în prezenţa neputinţei celuilalt, fără să punem presiune suplimentară asupra sa prin indicaţiile pe care i le oferim, ci doar păstrând o stare interioară de deschidere şi empatie de genul. Greșim când credem următorul lucru: “Dacă mă critică, înseamnă că nu mă place”.

            Cele două instituții care își dispută și împart socializarea ori educarea copiilor sunt familia și școala, instituții cu origini, structuri, funcții și finalități fundamental diferite. În condițiile învățământului și masă și al școlarizării obligatorii, și cooperarea între cele două instituții, cea în care copilul se naște și crește și cea în care se educă, a devenit obligatorie. Cele mai noi soluții recomandate sunt grupate sub conceptul de „parteneriat”.

                 Scopul acestui seminar este o pledoarie a relațiilor cu oamenii. Oamenii cu legături sociale puternice, cei care trăiesc într-o familie armonioasă sunt mai fericiți, decât cei cu legături mai slabe. Pentru a avea relații sănătoase trebuie ca r

Experiența singurătății este toxică. Oamenii izolați sunt mai puțini fericiți, sănătatea lor este mai scăzută în cea de a doua parte a vieții iar capacitatea lor cerebrală scade față de cei care nu sunt singuri.

Intr-o familie in care există dragoste, membrii acesteia au parte de bunătate, incurajare, apreciere, disciplină, comunicare, incredere, educație, implicare, responsabilitate, recunostință, căldură, protecție, bucurie și confort, spunea Maica Tereza.